În această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.
–”Suplimentul de cultură”, nr. 492/5-11 septembrie 2015. Of, mereu îmi aduc aminte că sunt dator cu câteva recenzii, iar cea cu privire la cea mai recentă carte a lui Vasile Ernu este în cap de listă. Despre ”Sectanții” scrie însă Serguey Ehrlich în Suplimentul de cultură: ”A doua linie artistica a Sectantilor este „linia directa“ a eposului, istoria a patru generatii ale unei familii de „disidenti“ religiosi din sudul Basarabiei. In povestirea sa, Ernu imita stilul grav al Vechiului Testament, foloseste citate biblice in calitate de epitafuri, isi numeste cele cinci parti ale istoriei dupa numele celor cinci parti din Pentateuh. Forma vechi-testamentara se integreaza organic in actul povestirii, deoarece o tendinta a multor minoritati religioase, dezamagite de biserica oficiala, a fost reintoarcerea la crestinismul originar, la vremea cand inca nu se produsese ruptura cu iudeii.”
Radu Pavel Gheo s-a întors acasă și revine la problematicile românești, plecând desigur de la cele elevețiene. De pildă, trenurile mioritice: ”Trenul dintre Oravita si Berzovia nu e singurul care a disparut. Stiu, de exemplu, ca intr-o alta parte a tarii a fost scos din circulatie trenul ce lega Pascanii de Targu-Neamt. Tot in martie 2015. E aici o poveste dubioasa care a trecut neobservata, ca multe altele din Romania. Ambele rute – si multe altele – au fost cedate companiei private Regiotrans. In martie 2015, Autoritatea de Siguranta Feroviara Romana i-a retras temporar companiei certificatul de siguranta. Cateva saptamani, sute de trenuri si-au intrerupt circulatia. Apoi, desigur, lucrurile s-au rezolvat cumva, iar Regiotrans a obtinut certificatul care-i trebuia. Doar ca a profitat de ocazie ca sa scape de cateva rute – probabil neprofitabile. Asa a disparut, dupa o suta de ani, trenul de Oravita-Berzovia si, laolalta cu el, alte zeci, poate sute de trenuri. S-ar putea spune ca asa-i in capitalism. Doar ca o linie de tren nu e doar o cale de transport. E si o ilustrare a coeziunii si eficientei unei societati. Ca dovada, in Europa liniile ferate se renoveaza, se dezvolta, se modernizeaza. Acolo unde dispar (si nici nu le inlocuieste altceva), e un semn prost. Semn de destramare intr-o lume suspendata, fara legaturi, fara coeziune, fara idealuri. O Romanie la rascrucea nimicului.”
–”România literară”, nr. 38/18 septembrie 2015. Reiau aici una dintre pastilele de la rubrica Ochiul magic, semnată de anonimul Cronicar, despre emisiunile de televiziune de la noi. Pastila se numește ”Odiseea vremurilor noastre”: ”Cineva constata cu umor: ”Mă simt dublu discriminat de televiziunile noastre, ca majoritar și ca intelectual: sunt atâtea emisiuni care nu-și aleg personajele principale decât din poveștile cu minoritari de etnie rromă și cu persoane de o educație precară. Leo de la Strehaia, maneliștii Guță și Salam, Loredana Chivu, Renata, Beyonce de România, Dana Nebuna și alții ca ei defilează pe ecranele televiziunilor care le întocmesc minuțios cronica existenței lor cu certuri și împăcări, cu nașteri și botezuri, cu decuplări și cuplări, așa cum altădată Odiseea povestea despre Ulise și Penelopa.” Se poate replica: ei și, ce vină au televiziunile, telecomanda e în mâna celui care privește, dacă nu-i convine cuiva ce vede, n-are decât să schimbe programul! Nu e așa. Ca să schimbi programul trebuie să ai discernământ, trebuie să fii un ins format intelectual. Intelectualii, da, sunt apărați: dar sunt puțini. Îngrijorător este ce se întâmplă cu ceilalți, cei mulți, care privind iau drept bun ceea ce li se arată. Când non-modelul e prezentat cu obstinație ca model el sfârșește prin a deveni model. Și atunci generații la rând vor fi afectate, ținute într-o slăbiciune a minții și a sufletului care le va îmbolnăvi și le va distruge. Nu e de mirare că tinerii dintr-o țară vecină (Serbia) au reacționat organizând proteste împotriva difuzării unor astfel de emisiuni la televiziuni: ele sunt ca o epidemie periculoasă lăsată iresponsabil să dea iama într-o întreagă populație (nu spunem popor!).”
–”România literară”, nr. 37/11 septembrie 2015. Nu, discursul de mai jos nu îmi aparține, dar mă regăsesc cu atât mai mult în el cu cât fac naveta zilnică spre București cu trenul. Discursul îi aparține lui Mircea Mihăieș: ”M-am obișnuit, cu precădere în ultimii ani, ca în călătoriile cu trenul (de obicei interminabile) să evit conversațiile mai lungi cu oameni care nu au cu ei o carte sau măcar o revistă ori un ziar. Nu e un semn al aroganței. Am multe defecte, dar cu siguranță nu am două: nu sunt vanitos și nu disprețuiesc, din oficiu, pe nimeni. E, pur și simplu, pragmatism. E rezultatul multor experiențe în urma cărora am ajuns la concluzia că e curată pierdere de vreme să ”conversezi” cu indivizi pentru care valorile tale nu există. Le vei apărea, în cel mai bun caz, drept un naiv picat din lună, cu totul nepriceput la șmecheriile și furtișagurile pe care ei le au la degetul mic. Dacă au preferat să rămână doar cu zestrea genetică preluată la naștere, nu e rolul meu să le întrețin impresia că așa e normal. Pentru mine, normalitatea înseamnă cu totul altceva: înseamnă efort continuu de autoeducare.”
