În această săptămână, am citit din revistele România literară, Cultura, Observator cultural, Actualitatea literară, Familia, Timpul.
–”România literară”, nr. 10/7 martie 2014. Mihai Zamfir ne readuce aminte că anul 2013 a fost anul Camus. E adevărat că acest lucru a trecut aproape pe neobservate la noi, el fiind organizat în amănunt în țara sa, în Franța. Dispărut prea tânăr, la doar 46 de ani, a rămas scriitorul la care toată Franța se raportează: ”La fiecare cotitură a istoriei contemporane de după 1960, anul dispariției lui Camus, umanitatea europeană gânditoare, aflată în căutare de repere luminoase, s-a întrebat mereu: ”Ce ar fi spus Camus?”. Nu e o întrebare gratuită deoarece aproape toată lumea bănuia ce ar fi spus Camus; dar toți sufereau că nu pot auzi vocea inconfundabilă a scriitorului, care rezuma într-o singură frază judecata cea mai înaltă asupra oricărui subiect examinat.”
O idee interesantă, de a prezenta 4 cărți la 4 voci, într-un articol despre noile apariții editoriale din 2014 intitulat sugestiv ”Joc de dame”: ”La început de martie, vă ispitim cu un mic joc de societate (literară): patru cărți și patru doamne. Doamna de cupă (Marina Constantinescu) scrie despre iubire și tandrețe răvășitoare (Isabel Allende, Dragoste), doamna de ghindă (Luminița Corneanu) despre refuzul eroismului și tihnita ceașcă de ceai (Olga Slavnikova, Dușmanul poporului), doamna de pică (Elisabeta Lăsconi) despre frumusețea deșertului și ispita mării (Margaret Mazzantini, Marea, dimineața) și doamna de tobă (Simona Vasilache) despre subtilitățile abrupte ale unei lumi imprevizibile (Alice Munro, Dragă viață). Despre același trai, în feluri foarte diferite. De la dulce la greu.”
–”Cultura”, nr. 8 (459)/6 martie 2014. Despre volumul recent al Laviniei Braniște, ”Escapada”, am scris și eu pe Filme-cărți.ro, chiar laudativ. Nu de aceeași părere este și Stefan Baghiu, care își încheie astfel articolul: ”Mi-ar plăcea să citesc o proză scrisă de Lavinia Branişte care să arate puţin altfel: poetesa nu ia faţa prozatoarei, telenovela nu ia faţa prozei scurte, să nu se vadă cu ochiul liber unde autorul şi-a părăsit textul şi l-a rezolvat uşor, pe ultima sută de metri („Tatăl meu mă aşteaptă la fantană“), ci unde finalul este chiar inteligent („Ai voie să umbli tu la valuri?“). Pană la următoarea carte, deşi curate şi lipsite de mari stridenţe, adunate într-un volum inegal, textele semnate de Lavinia Branişte „cum n-ajută, aşa nu strică“. Încă un cui în sicriul „minimalismului“ ca formulă de la sine valabilă.”
Am primit și eu ”Jurnalul unui fotograf” al lui Emanuel Tânjală de curând și sper să îmi fac și timpul necesar să îl parcurg. Despre carte scris Anca-Maria Pănoiu și mi-a plăcut mult începutul recenziei (mai ales că și eu am aproximativ aceleași sentimente atunci când asist la o discuție între profesioniștii fotografiei): ”Am un nod în gat de fiecare dată cand iau parte la discuţii între fotografi profesionişti sau aspiranţi, purtate într-o păsărească gureşă, în care toate părţile de vorbire par alcătuite numai din versiuni de obiective, filtre, lentile, polarizatoare, stabilizatoare, histograme, efecte de editare şi parametri exprimaţi în cifre neînţelese. O taină care nu numai că nu-mi dă niciun fior, dar mă pune de-a dreptul pe fugă. Poate de aceea am citit cu bucurie, cu liniştire şi poate prea pe nerăsuflate o carte care arată că se poate şi altfel. Că fotografia e de găsit, mai degrabă, în altă parte.”
–”România literară”, nr. 11/14 martie 2014. Nichita Danilov scrie despre ”Mălăele, omul orchestră”: ”În timp ce ne strângeam mâna, privindu-mă, tot câș, Horațiu Mălăele a adăudat: ”Nu căuta prietenia oamenilor cinstiți! Vei suferi de singurătate și vei avea parte de mari dezamăgiri”. ”De ce?”, l-am întrebat. ”Fiindcă oamenii cinstiți sunt atât de cinstiți, încât nu mișcă un deget pentru nimeni, ci, tocmai din pricina cinstei, au obiceiul, când ți-e lumea mai dragă, de-a-ți vârî unghia în gât…”
La rubrica, foarte interesantă în fiecare săptămână de altfel, ”Meridiane”, se discută despre distribuitorii de filme și critica. Mi-am adus aminte de ce unii distribuitori de filme nu vor să invite și Filme-cărți.ro la premierele de presă (mare pagubă!): ”În fiecare miercuri, ziarul francez ”Le Figaro” publică preferințele criticilor săi despre filmele care urmează să intre în săli în aceeași săptămână. Cum comentariile sunt deseori foarte acide, Gaumont și celelalte mari case de distribuție din Franța s-au decis să interzică accesul cronicarilor ziarului la avanpremieră și să-și suspende orice campanie publicitară în paginile ziarului. Un motiv îl reprezintă scăderea rețelelor: 5,3% în 2013. Pentru prima oară după 2009, numărul spectatorilor n-a mai atins 200 de milioane. Este evdent că motivul e fals. Rețelele comerciale nu țin cont de critică. Sau, dacă țin, o fac într-o măsură neînsemnată. Ar fi bine ca publicul să se ia după critică. S-ar îmbunătăți gustul și n-ar mai avea succes toate peliculele jalnice care sparg piața filmului, ceea ce i-ar obliga pe producători și pe distribuitori să acorde atenție și cinematografului așa-zis de artă.”
–”Observator cultural”, nr. 456 (714)/13-19 martie 2014. Ca de obicei, recomand din Observator cultural rubrica Cristinei Manole, ”Lecturi în vremuri de austeritate”. Pe lângă cărțile Marthei Bibescu, Isabelei Allende și a lui Alice Munro, a citit și cartea lui Solomon Northup, ”12 ani de sclavie”, despre care am scris și eu pe Filme-cărți.ro: ”Dacă Soljeniţîn şi Şalamov spun totul despre Gulag, cei 12 ani de sclavie spun totul despre sclavie, una dintre paginile ruşinoase ale istoriei. Cartea se citeşte cu interes şi curiozitate. Şi, în acelaşi timp, ne pune pe gînduri. Că, după atîta amar de vreme, lumea nu a devenit mai bună. Că drame, tragedii şi ticăloşii de tot felul mai subzistă şi azi. Vor dispărea ele vreodată din imediatul umanităţii? Nu ştiu răspunsul. Un Premiu Oscar pe deplin meritat, dacă ar fi să ne luăm după spusele regizorului român Stere Gulea.”
–”Cultura”, nr. 7 (458)/27 februarie 2014. Sunt revistele literare o prioritate strategică? La această întrebare, folosind argumente de ordin istoric încearcă să răspundă Ionuț Vulpescu: ”Am aratat, clar, sper, cat sunt de importante, pentru un stat ca Romania, aceste publicatii. Care astazi supravietuiesc greu, la marginea pietei media, acolo unde le-au aruncat manelizarea generala a vietii publice si greselile manageriale succesive ale celor care au gestionat cultura romana în primul deceniu de dupa 1989. Ele au fost decapitalizate, lipsite de patrimoniul efectiv pe care l-au avut în perioada comunista, au fost „liberalizate“ fara ca proprietarul lor initial, statul, sa fi investit ceva în ele, în fine, au fost considerate produse media egale cu ziarul tabloid si li s-au impus aceleasi obligatii bugetare si fiscale. (Ca sa nu mai vorbim ca, daca este sa comparam modul în care s-au achitat de obligatiile fiscale revistele de cultura si, respectiv, unele ziare, am putea constata ca bugetul de stat a încasat mai mult de la biata cultura decat de la patronii de tabloide!)”
Continuăm să luăm lecții despre cum trebuie organizat circuitul muzeal din România de la alte țări mai dezvoltate, mai ales din partea nordică a continentului. Să sperăm că articolele lui Virgil Ștefan Nițulescu sunt citite și de cei din Ministerul Turismului sau Culturii: ”Revenind la Norvegia, ecomuzeul pe care am avut ocazia sa il vizitez, de cur#nd, nu este foarte departe, in nord, de prima capitala a tarii, Bergen. Satul se numeste Havråtunet si nu include mai mult de 15 gospodarii. Una dintre ele este chiar cea mai veche constructie civila din tara – un hambar datat cu radiocarbon la anul 1290. Restaurat minimal, hambarul face parte dintr-un complex de constructii ce include grajduri, locuinte si mori de apa. Din cele 15 gospodarii, doar trei mai sunt locuite. Celelalte, care au fost abandonate (de regula, prin decesul fara urmasi ai locuitorilor), au intrat in proprietatea unei fundatii care administreaza Muzeul Regional Hordaland (provincia de la nord de Bergen in care se gasesc o multime de fiorduri minunate!). Este interesant ca putinii salariati ai muzeului (la care se adauga nelipsitii voluntari!) se straduiesc sa mentina intregul sistem de viata al locului. Astfel, ei au grija de animalele care cresc, si acum, in grajdurile din sat (sunt vite si ovine) si le duc la pascut pe muntele care se inalta abrupt, dinspre fiord. Vizitatorii straini nu au voie sa se apropie de animale, dec#t daca traiesc de cel putin doua saptam#ni in Norvegia – asta, pentru a nu aduce germeni care ar putea imbolnavi animalele. Totul este mentinut c#t se poate de simplu si nu este de mirare ca, in vreme de vara, muzeul atrage multi turisti, care infrunta pantele alunecoase si ploaia, aproape, omniprezenta. Scopul muzeului este acela de a mentine biodiversitatea locului si de a conserva patrimoniul cultural al zonei. Evident, satul este inclus pe o lista nationala a siturilor protejate, viata asezarii fiind atent monitorizata.”
(Jovi)
-In numarul 37 (pe luna martie) al ‘Actualitatii literare‘, George Motroc ne propune ‘O altfel de propunere pentru Cartea Anului 2013’ (pag. 11) – cartea Catiei Maxim ‘Ingerii din Moscopole. Exilul’: ‘Am spus că există şi un sentiment secund de îndoială, chiar de melancolie, deoarece, de fiecare dată când am terminat de citit o carte scrisă de Catia Maxim, am avut impresia că aceasta a fost cea mai bună, pe de-o parte, dar şi că, drept consecinţă, scriitoarea nu va mai putea realiza o alta prin care să se autodepăşească… Totuşi, paradoxal, Catia Maxim a reuşit de fiecare dată mai mult decât atât, chiar să se reinventeze şi să surprindă, oferind o altă carte interesantă… S-ar putea spune că, tematic, şi în creaţia sa există acest drum invers pe care l-am experimentat eu, ca simplu cititor, în sensul că actiunea din primele două cărţi se desfăşoară în contemporaneitate, iar ,,Între timpuri” şi cele două volume din ,,Îngerii din Moscopole” fac întoarcerea de la contemporaneitate la trecut, la perioada interbelică şi apoi într-un timp mult mai îndepărtat, când îngerii mai puteau fi întâlniţi pe această lume…’
-De la 2013 la 2014. Numarul 2 al Revistei ‘Familia‘ propune o ancheta intre scriitori si critici literari despre ‘Cea mai asteptata carte a anului 2014’. Iata ce propune Liviu Druga (pag. 74): ‘Consumed, romanul lui David Cronenberg, anuntat de Polirom. În prezentarea romanului de pe amazon.com apar cuvinte precum: „crimă”, „print 3D”, „sex”, „conspirație mondială”, „cancer”, „festivalul de film de la Cannes”, „trafic de organe”. Dacă era scrisă de altcineva, o carte cu asemenea prezentare nu m-ar fi miscat prea mult, poate chiar deloc. Dar e vorba de Cronenberg si mă aștept să găsesc în roman stranietatea si tensiunea din filmele lui.’
-In numarul 2-3 al revistei iesene TIMPUL, aflam la pagina 6 vesti (in fine, speram) imbucuratoare despre situatia casei in care s-a nascut cel mai mare muzician al romanilor, George Enescu: ‘După luni de zile de campanie susţinută în presă, cereri și scrisori deschise adresate Ministerului Culturii din ţară și străinătate (semnate de compozitori, muzicologi, cadre didactice, doctoranzi din Germania sau România, participanţi la Simpozionul Internaţional dedicat muzicii românești de la Universitatea „Carl von Ossietzky” din Oldenburg), dosarul pentru clasare a casei a fost, în sfîrșit, avizat în plen de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, în data de 22 octombrie 2013, ordinul fiind semnat de fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, abia o lună mai tîrziu și publicat în Monitorul Oficial din 29 noiembrie 2013.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
-Precizare:
Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
