-Adina-La buticul cu filme si carti a vazut si ea “The Descendants”, iar impresiile ei nu sunt tocmai favorabile: “Inutilitatea acestor cadre repetitive cu chipul moartei (și al morții) este direct proporțională cu cea a cadrelor ce îl surprind pe George Clooney în veșnica ipostază de tern, insipid, dar infailibil talent mediocru. Urmând o traiectorie deja consacrată, The Descendants nu aduce nimic nou sub little miss sunshine (cu excepția fețelor fresh: Shailene Woodley, Amara Miller) sforțând același soi de călătorie hazoasă (independentă) întru regăsire și reuniune în ciuda fragilității sciziunilor-ipoteză.“
-La Matiuska, gasim o lista cu cele mai dezastruoase filme ale momentului de la care se astepta la cu totul altceva. Printre ele, Carnage, despre care am scris si noi: “as vrea sa ma insel dar am impresia ca Polanski da semne de epuizare artistica, caci dezamagirea continua inca de la Ghost Writer. Carnage da o lectie fantastica, dar nu toata lumea reuseste s-o realizeze artistic incat sa nu para plictisitoare, nici macar mega-combinatia asta de oameni grei din distributie! Daca reusesti sa gasesti ceva apreciabil in film, sigur ca gasesti actorii si le dai full credit pentru ce-a iesit. Atat.”
(Jovi)
-Andrei Gorzo de la Dilema Veche a vazut filmul de spionaj ‘Un spion care ştia prea multe / Tinker, Tailor, Soldier, Spy’ (UK-Franţa), regizat de Tomas Alfredson: ‘Povestea (plasată în 1973) i-a fost încredinţată unui regizor suedez, Tomas Alfredson, dar (judecînd după rezultat) nu pentru a-i dilua profunda anglicitate – atmosfera de depresie postimperială (Anglia ca fostă superputere amăgindu-se că încă mai joacă în liga celor mari), serviciul secret (sau cel puţin conducerea sa) ca floare uscată, dar încă otrăvitoare, a unei caste hegemonice decrepite şi a sistemului ei educaţional privat, detestat de le Carré (ca de atîţia alţi scriitori britanici de dinaintea lui) şi descris de el ca o şcoală a duplicităţii şi a claustrării emoţionale, a ezoterismelor snoabe, a sadismelor admise şi a sodomiilor furtive.’
-Adrian Ionita (Larry) re-publica in Reteaua Literara un articol aparut initial in 2005 tot pe Internet pe Egophobia despre ‘Jackson Pollock’ al lui Ed Harris: ‘Jackson Pollock. Am închiriat acest film de o săptămână şi încă nu m-am hotărât să scriu un cuvânt despre el. Mă uit pe pagină goală a computerului în aceeaşi tăcere cu care un pictor priveşte o pânza albă. Cum aş putea să scriu ceva despre această personalitate fascinantă, acest pictor care avea să schimbe în 1950 faţa picturii universale? Îmi simt trupul ca un tub de ulei. Oricât l-aş stoarce, sufletul se încăpăţânează să păstreze o formă determinată, organizată, compactă. Dacă m-aş aşterne pe o paletă, n-aş vedea nici o diferenţă între mine şi creaţiile ordonate ale acestei lumi. Singura cale este să mă abandonez, să uit de convenţii şi reguli de circulaţie, de strategii verificate, de căi bătătorite sau pilde istorice. Dacă mă uit în jur, s-a făcut aproape totul. Orice mişcare pare o copie, un eveniment repetat. Cum pot fi atunci eu însumi când tot ceea ce fac şi spun a fost făcut şi a fost spus?’
-Nu stiam ca si ‘Catavencii’ au cronica de film, acum stiu. Iata de exemplu o cronica la versiunea americana a ‘Fetei cu tatuaj’: ‘Cei care au citit romanul omonim al lui Stieg Larsson sau au văzut ecranizarea lui originală (cu Noomi Rapace în rolul lui Lisbeth) nu vor avea surprize în ceea ce priveşte plot-ul şi peisajul (americanii au filmat tot în Suedia). Surprinzătoare e (din nou) regia lui David Fincher. Care, cu inteligenţă şi consacratul său bagaj tehnic, face dintr-un story modest, cu multe locuri comune, un thriller über-cool, subtil, chirurgical şi foarte atmosferic, mai degrabă despre ethosul patriarhal suedez şi florile de gheaţă ale răului decît despre monştrii trecuţi de o anumită vîrstă. ‘
-Adina de ‘La buticul cu filme si carti’ a vazut The Descendants al lui George Clooney. Concluzile nu sunt in favoarea filmului: ‘Cu cinci nominalizări la Oscar și două globuri de aur câștigate (pentru cel mai bun film și cel mai bun actor în rol principal-George Clooney) The Descendants nu este decât un pom lăudat gârbovit de greutatea suprarealistă a onorurilor și decorațiunilor. Este de fapt acel tip de arbust altoit, smuls pretențios din solul realității, o realitate ce ține de un paradisiac intangibil, plasată geografic în Hawaii, dar care se pretinde felie de viață autentică. Greu de înghițit cu dumicăți domestici și masticație naturală această felie atâta timp cât am poftit hulpav la pomana și priveghiul domnului Lăzărescu. ‘
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
