-Anca scrie pe FilmSinopsis despre De rouille et d’os, al lui Jaques Audiard: „Filmul are o savoare genială în ciuda derulării aparent lente a evenimentelor. Reușește să-și atingă scopul de a sensibiliza din puține cuvinte și gesturi, și asta pentru că Marion Cotillard și Matthias Schoenaerts sunt cu adevărat niște actori desăvârșiți.” Nota: 8,5/10.
-Bogdan de la Blogul cu filme ne povesteste despre unul dintre cele mai bune filme vazut de el in acest an, Dernière séance de Laurent Achard (2011): „Între referirile la ”Play Time” și la ”French Cancan”-ul lui Jean Renoir (care rulează în programul cinematografului), Achard operează cu un umor sumbru, parcă și vrând să se asigure că miza filmului este înțeleasă: ”Dernière séance” este un film născut din dragostea pentru cinema, din dorința de a îmbina forme și expresii ale filmului de gen pentru a da naștere unui film nespus de elegant.”
–Cinesseur gazduieste un interviu in exclusivitate 
cu Doru Lupeanu, scenaristul scurtmetrajului Superman, Spiderman sau Batman, recent premiat la European Film Awards: ” Cinesseur> Care e povestea acestui scenariu? Cât ai lucrat la el? Doru Lupeanu> Superman… a fost inspirat de nepoata mea, care avea în jur de 3 ani şi era înnebunită după monede. Într-o zi, părinţii ei aveau o discuţie mai aprinsă despre finanţele familiei şi atunci nepoata mea şi-a luat colecţia de monede, a aşezat-o tacticos între ei şi le-a spus cu calm să stea liniştiţi pentru că ea are destui bani pentru toţi trei. Apoi le-a dat voie să-şi aleagă fiecare câte o monedă. Cam de la asta a pornit totul. De la felul în care copiii găsesc soluţii simple la probleme majore, de la felul în care văd viaţa mult mai simplu decât ajungem noi uneori să o complicăm. „
(Jovi)
-‘Amour’ filmul lui Michael Hanneke care a cucerit o sumedenie de trofee europene la gala de saptamana trecuta a fost vazut de ioananix: ‘Amour, marele castigator anul acesta (la Cannes Haneke a castigat Palme d’Or iar Academia Europeana de Film a oferit patru filmului Amour: cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bun actrita si cel mai bun regizor ) este un film dureros de cinstit si de uman. Nu este un film ce ofera imagini croite pe tiparul sa fortam publicul sa simta dragostea dintre personaje, transcede etichetele gen film romantic, drama, este un film simplu si in acelasi timp complex. Este un film frumos, un film ce-ti face pielea de gaina, un film ce iti ofera speranta si durere sufleteasca. Pana acum Jessica Tandy si Gloria Stuart au reusit sa ma miste din primele secvente in materie de filme cu batranici. Emmanuelle Riva mi-a placut. Mi-a placut mult de tot. Amour mi-a placut pentru sinceritate si pentru ca dragostea adevarata imbracata multe forme iar in cele din urma ‘la bine si la rau’ se vede cel mai bine in astfel de situatii.’
-Ionut Mares de la liternet.ro a revazut sau poate vazut pentru prima data una dintre reusitele relative ale cinematografiei romanesti din anii 60 – ‘Meandre’ al lui Mircea Saucan: ‘Poate niciun alt cineast român nu a reuşit să surprindă şi să redea cu o aşa sensibilitate acel „ceva” inexplicabil care defineşte o relaţie de iubire neîmplinită, dar consumată în momente intime răzleţe. Cu siguranţă însă, nimeni din cinematografia română nu a mai filmat ca Săucan vertijul de senzaţii din timpul săruturilor furate pe ascuns sau al unei partide de dragoste (după acel răscolitor „aş dori să fiu mângâiată” spus de Anda – Margareta Pogonat). Ochiul intrinsec cinematografic al regizorului emigrat în Israel la sfârşitul anilor ’80, după ce a fost izolat şi interzis artistic în ţara nicolaeştilor, pare a glorifica frumuseţea interioară şi exterioară a omului, însă în relaţie cu un principiu suprem niciodată explicitat, dar mereu recognoscibil, pe care l-am putea numi transcendenţă.’
-Andrei Gorzo de la ‘Dilema Veche’ scrie despre ‘Atlasul norilor’: ‘Cloud Atlas e o ecranizare după romanul omonim (din 2004) al britanicului David Mitchell, care e un maestru al pastişei literare: fiecare dintre segmentele non-SF ale romanului e un text literar specific epocii în care e plasat şi inclusiv lumile SF se definesc, la fel ca toate celelalte epoci (şi medii sociale) vizitate, fiecare prin propriul limbaj. Dialogurile filmului au păstrat ceva din diversitatea asta lexicală, dar transpunerile cinematografice ale celor şase segmente le reduc pe toate la aceeaşi stilistică, şi anume la acelaşi „grad zero” al clasicismului hollywoodian, unde orice secvenţă, indiferent dacă a fost regizată de Tykwer sau de fraţii Wachowski, ar fi putut fi regizată la fel de bine sau de rău de către un comitet internaţional al anonimilor care fac filme pentru Hallmark Channel.’
-Despre Roza al polonezului Wojciech Smarzowski scrie in ‘Romania literara’ Angelo Mitchievici: ‘Meritoriu este faptul că Smarzowski nu deschide larg uşile mitologiei de uz patriotic, nu exaltă virtuţile naţionale, nu spiritulizează sau sanctifică dignitatea. Există un balans între trădare, oportunism sau pur şi simplu o concretă şi sănătoasă frică şi ceea ce prin forţa împrejurărilor pare mai curând o excepţie, iar pe de altă parte, nici o clipă regizorul nu convine asupra unui adevăr predicat, exemplificat, exemplar. Ca şi în Casa rea tocmai o austeritate a viziunii împinge în prim planul semnificaţiei gesturi mărunte, detalii. Smarzowski deschide în mod legitim şi necesar un capitol mai puţin frecventat aşa cum o făcea uneori inspirat Radu Gabrea cu Cocoşul decapitat, şi anume situaţia acestor minorităţi care cad între ciocanul şi nicovala istoriei. Fiind vorba despre nişte minorităţi cu adevărat discrete, dispariţia lor nu a stârnit prea mult interesul. Suflarea lor, fie şi ultima, se aude însă distinct în filmul lui Smarzowski. ‘
-Un interviu foarte interesant la ‘Marele ecran’ ii are ca protagonisti pe realizatorii unor evenimente de ‘rescoring’. Iata cum explica structura unui asemenea show Valentin Toma: ‘Rescoring inseamna inlocuirea coloanei sonore originale cu una personala, asa cum simtim noi si cum ne inspira filmul. Un procedeu care functioneaza pe filmele mute in general, cele in care soundtrack-ul original inseamna doar muzica / SFX (sound effects, n.n.) si nu se bazeaza pe vocile actorilor. In mare, rescoringul nostru este un DJ set, in sensul ca in locul unei improvizatii 100% de muzica electronica (ce nu poate fi deosebit de complexa in 2 oameni) am ales sa mixam piese complete, muzica special aleasa, a unor muzicieni foarte interesanti – desigur, in playlist se regasesc si cateva melodii de-ale noastre :).’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-“Tetro” (2009)
-“Almost Famous” (2000)
-“MASH” (1970)
-“Hanna” (2011)
-“Fame” (2009)
–editorial despre “Decembrie in filme”
