-Bogdan de la Blogul cu filme a trecut de la pasiunea sa, Franta, la Romania si un film recent, Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim: „Filmat în 4:3, ”Visul lui Adalbert” este un altfel de film ”despre comunism”. Începând cu două scene consecutive total ratate – cea a unui conflict dintre Iulică Splocaru (Gabriel Spahiu) și nevastă-sa, obsedată de firimiturile de pe măsuța din sufragerie, probabil zestre de la mă-sa, și cea a unui conflict dintre același Iulică și amanta chioară, Adalbert prinde contur odată cu scenele din interiorul fabricii și pregătirile pentru aniversarea a 65 de ani de la înființarea PCR. În raport cu tot ce s-a mai făcut ”despre comunism”, până acum, ”Visul lui Adalbert” este un proiecțel ghiduș, și destul de curajos.”
-Pe blogul Serial Readers, Andres vorbeste despre un film pe care l-am vazut si eu si Jules si, pur si simplu, nu am avut timp sa scriem despre el. E vorba de Sleeping Beauty: „Filmul a curs oarecum lin, scena dupa scena, cuvant dupa cuvant. Cu toate astea am ramas cu o senzatie ciudata de banalitate. Scene seci, mohorate, scene care vin una dupa cealalta fara sens de parca un copil fara pic de fantezie s-a jucat si le-a ordonat total anapoda. Acum e chelnerita, mai apoi face copii xerox intr-o firma oarecare, dupa care se vede cu amicul narcoman sau face pe cobaiul in laboratorul universitatii. Noaptea iese in baruri si face sex pe bani sau pentru a oferi placere – nu parea ca i-ar face placere sa se ofere. Totul se intampla mecanic, Lucy parand un robot fara constiinta, fara sentimente, fara zambet. Este trezita la viata de o pastila pe care i-o oferta un coleg. De fapt curiozitatea ii este trezita la viata. Vrea sa stie ce se intampla cand doarme.”
-Adina de la Buticul cu filme si carti ne readuce aminte de un film nemuritor, The Gold Rush din 1925, cu si de Charlie Chaplin sau „despre amăruia conştiinţă a bucuriei”: „The Gold Rush este un film complet și matur comparativ cu filmele sale anterioare (The kid spre exemplu) spațiul este mult mai amplu, mai diversificat, oferind mai multă perspectivă poveștii, acest lucru se vede încă de la primul cadru al filmului în care vedem un orășel la poalele unui munte și un șir de oameni de-a lungul lui, e o imagine simbol, acel șir neîntrerupt exprimând probabil goana continuă (și genetică) după aur. De asemenea atenția asupra personajelor este una distributivă, echitabilă și echidistantă, sunt concentrat dezvoltate și restul personajelor, sa le spun antitetice.”
-Nu ratati si articolul superb de sezon „Vara respira prin filme: 22 de productii de sezon”, de pe Anzhela Movies.
(Jovi)
–Nora Ephron, scriitoare, regizoare, scenarista a murit in aceasta saptamana si blogosfera cinefila in limba romana a semnalat pe larg disparitia ei. Una dintre biografiile cele mai cuprinatoare le-am gasit la cinemarx: ‘Nora Ephron, scenarista triplă nominalizată la Oscar pentru filmele Sleepless in Seattle, When Harry Met Sally și Silkwood, a murit marți (26 iunie) la vârsta de 71 de ani, la 6 ani după ce a fost diagnosticată cu mielodisplazie, o afecțiune a sângelui, care mai este numită și preleucemie. Pe lângă scrierea de scenarii, Nora a debutat în 1992 și în regie, iar multe din filmele cărora le-a scris scenariul au ajuns să fie regizate tot de ea. Cel mai recent film pe care l-a scris si regizat este dramedia culinară Julie and Julia (2009), în care au jucat Amy Adams și Meryl Streep.’
-Sebastian Ceoalca scrie la Observator Cultural despre prima ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Politic dela Cinema Studio din Bucureşti, 15-21 iunie 2012. ‘Cîştigătorul Premiului pentru Cel mai bun film politic, Tot ceea ce sclipeşte (All That Glitters, 2010), documentar ceh de investigaţie şi observaţie, poate părea familiar prin prisma poveştii evocate, asemănătoare evenimentelor de la Roşia Montană. Un film „deranjant“, ce merge pe firul tragic al consecinţelor unei poluări cu cianură, al pragmatismului în afaceri şi al tranziţiei dificile de la mentalităţile socialiste ale locuitorilor fostei republici Kîrgîzstan la politica capitalistă „explotatoare“. La capitolul „documentare încă nerealizate în România“,Băiatul care era rege (The Boy Who Was A King), al cineastului documentarist Andrey Paounov (Menţiune Specială obţinută în competiţie), prezintă destinul monarhului Simeon al II-lea al Bulgariei, destul de asemănător cu cel al Regelui Mihai I. ‘
-Tot aici Mihai Fulger scrie despre ‘Fara cale de-ntors’ cîştigătorul Trofeului Transilvania şi al Premiului pentru Cel mai bun scenariu la TIFF 2011: ‘Maturitatea lui Miguel Cohan este evidentă în modul în care ne spune povestea – simplu şi eficace, fără digresiuni şi înflorituri inutile, dar acordînd atenţie şi detaliilor revelatorii în scenele-cheie (precum cele din secţia de poliţie, sala de judecată şi cabinetul stomatologic al mamei lui Matías) –, izbutind să menţină tensiunea pînă la finalul deschis, care nu rezolvă problemele personajelor principale, ci ne pune întrebări nouă, celor care depăşim intriga de policier. Schematismul psihologiilor este compensat de ritmul susţinut al filmului şi de abilitatea cineastului de a sugera, din cîteva tuşe, caracterul personajelor şi aspectele definitorii ale contextului. Iar actorii, bine aleşi şi conduşi, devin nişte marionete care îi servesc regizorului-păpuşar să ne transmită eficient mesajul său (postmodernist, în esenţă). Într-o „societate a spectacolului“ în care, pentru publicul larg, adevărul şi dreptatea sînt decise de mass-media, oare conştiinţa a devenit doar un termen de dicţionar?’
-Am descoperit in aceasta saptamana un nou blog de filme (nou pentru mine cel putin) Film Cultura Arta. Maria a vazut si a scris acolo despre ‘Le Havre’ al lui Aki Kaurismäki, unul dintre regizorii mei europeni preferati: ‘filmul poate fi văzut ca o fabulă, construit într-o notă optimistă, un film despre speranțe și miracole, este o lecție despre satisfacțiile pe care le primești atunci când oferi, din suflet, fără să ceri nimic înapoi … un film fermecător, care merită vizionat, mai bine zis, este obligatoriu de vizionat.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
