-Pe IstoriaFilmului.ro, continuă seria articolelor despre istoria cinematografiei, articole cu informații bogate și binevenite pentru un pasionat de filme, cu ”Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel. Studiourile din Germania 1”: ”Împreună cu alte țări din Europa și Imperiul German se poate lăuda cu faptul că a descoperit filmul; frații Skladanowski, în paralel cu frații Lumière, și-au prezentat aparatul în 1895. Filmul german timpuriu a rămas la faza de experimentare tehnica; studioul cu acoperiș de sticlă al lui Oskar Messter, experimentările lui cu filmul cu sonor și dispozitivul de transmitere a peliculei de film (metoda germană de îmbinare) sunt toate produsele acestei ere. În afară de studioul lui Messter Nordisk și PAGU au mai avut interese în țară. Războiul a schimbat această stare de fapte, studioul lui Messer, fondat în 1911 a început să producă știri din 1914, au ajuns din ce în ce mai mulți bani în film în care până la urmă generalul Ludendorff a văzut o perspectivă. La ordinele lui companiile de filme au fost unificate: în 1917 a luat naștere Universum Film AG (UFA) și odată cu acesta producția de filme din Germania.”
-Ionut Mareș scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre Comoara lui Corneliu (era să scriu Adrian) Porumboiu, într-un articol intitulat ”Comoara. Sau cum arată un (semi)eșec al lui Porumboiu”: ”Ideea narativă a „Comoarei” este, în sine, suficient de suprinzătoare şi absurdă pentru a fi amuzantă. Iar Porumboiu reuşeşte să creeze chiar şi suspans (aproape) din nimic: speranţa celor doi vecini se transferă în curiozitatea spectatorului faţă de întreaga căutare şi, mai apoi, faţă de deznodământ. Numai că odată începută „aventura” căutării, comicul subtil începe să-şi epuizeze resursele şi rămâne la stadiu de poante răzleţe: zgomotele stranii pe care le scoate detectorul de metale, gagurile pe care le poate aduce săparea unei gropi tot mai adânci sau o discuţie degenerată, artificial şi forţat, în ceartă între vecinul cu comoara şi un expert chemat în ajutor.”
-Câteva remake-uri ale filmelor horror clasice vă prezintă Aron Biro pe blogul său. Printre ele, The Wolfman: ”The Wolfman e unul din cele mai frumoase filme pe care le-am vazut in ultima vreme, cel putzin pana incepe lupu sa sara pe-acolo si sa omoare oameni. Pana acolo insa, filmul e o opera gotica superba vizual, cu decoruri incredibile, cu costume pentru care hipsterii fashionisti ar ucide, cu actori solizi si foarte potrivitzi rolurilor – Anthony Hopkins, Benicio Del Toro, Hugo Weaving si minunata Emily Blunt. Filmul a incasat un Oscar pentru machiaje, unde intra si make-up-ul misto al omului lup. Mai nasol e cu CGI-ul, care pare fusharit, si cu scenariul, care a fost victima unor macelariri de studio pana la punctul la care rolul lui Max von Sydow de exemplu a fost eliminat cu totul. Din fericire m-am uitat la DVDul extended, care cica e mai coerent decat ce s-a dat in cinematografe.”
(Jovi)
-A inceput TIFF 2015. Despre ‘Melbourne’ al iranianului Niva Javidi scrie la liternet.ro Andrei Sendrea: ‘Deznodământul e mereu o problemă pentru filme ca Melbourne. Filme care construiesc o intrigă atât de elaborată şi stratificată, şi care menţin tensiunea adăugând noi situaţii imposibile, dar verosimile pentru că amână scadenţa pentru un moment când totul va fi explicat; filme care fac spectatorul să se întrebe cum s-ar putea termina un asemenea film şi să spere că finalul nu e o găselniţă stupidă sau genul ăla de final deschis care nu spune nimic. Cum s-ar putea rezolva situaţia celor doi după ce au ţinut totul ascuns şi au minţit atât de mulţi oameni? Vom spune doar că Melbourne nu dezamăgeşte, că finalul se încadrează în aceeaşi estetică a refuzului rezolvărilor „de film”, şi că atunci când ceva îţi dă planul peste cap, cel mai bine e să continui cu planul.’
-Lucian de la ‘Marele Ecran’ a vazut intre altele in a doua zi la TIFF filmul bulgar ‘Lectia’ regizat de cuplul Kristina Grozeva si Petar Valchanov: ‘Am o oarecare retinere fata de filmele la care iti dai seama incă de la jumatate incotro vor sa ajunga, care e „mesajul” lor. Care e „morala” cu care trebuie sa pleci de la film. Iar cand pleci de la asta nu are cum sa nu afecteze restul constructiei, sa nu para artificiala. Nadia e profesoara de engleza si descopera ca in clasa ei s-a produs un furt si promite o Apoi afla ca sotul ei nu a platit ratele la banca, ceea ce de transforma intr-o cursa contracronometru pentru a nu pierde casa si, in acelasi timp, sa-si pastreze demnitatea. Mi-a amintit, nu stiu de ce, de Marion Cotillard in filmul fratilor Dardenne sau, pana la un punct, de Sandra Bullock in Gravity (pentru toate obstacolele care trebuie depasite). Dar noi stim deja, incă de la jumatate, pentru cine e de fapt „lectia”. Altfel protagonista Margita Gosheva face un rol foarte bun. Iar orasele mici ale Bulgariei ofera un cadru familiar spectatorului roman.’
-Amatorii de filme despre catastrofe naturale se vor repezi sa vada ‘Dezastrul din San Andreas’ despre care am gasit o cronica incurajatoare la CineAmator: ‘„San Andreas” este unul dintre putinele filme in care coincidentele functioneaza amuzant de bine. Aleg sa cred ca regizorul si-a asumat constient toata sarada de conveniente in care si-a pus personajele de cele mai multe. Sotul gaseste intr-un morman de cladiri daramate sotia, parintii gasesc un avion cand au nevoie, tanara femme fatale este salvata de un barbat care este la locul potrivit, in momentul potrivit. Si damn, daca deranjeaza vreun pic. Este adevarat ca nu te duci la „San Andreas” pentru profunzime. Daca vrei un film old-school, de tipul celor de dupa amiaza cand actori (ne)cunsocuti salvau orasele de diverse cataclisem naturale, atunci „San Andreas” ofera tot ce trebuie pe domeniu. Avem pana si seismologul care apare in peisaj cand este nevoie de el cu teorii (deja) demonstrate. Din nou, nu supara deloc toata senzatia de anticipare.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Woman in Gold” (2015)
–”Phoenix” (2014)
