Prin blogosfera cinefila (23 – 29 iulie 2012)

-Pe blogul Istoriafilmului.ro, Florentina Heroiu incepe o „istorie a filmului coreean”: „Nu putem înţelege pe deplin istoria filmului sud-coreean, dacă ignorăm spiritul acestui sentiment coreean, singulara emoţie han. Han… cuvântul ce caracterizează profund filmul sud-coreean. Sentiment fundamental coreean şi parţial intraductibil gândirii occidentale, cu rădăcini adânci în istoria şi conştiinţa poporului coreean: regret, resentiment, amărăciune, sacrificiu, nostalgie, aşteptare, neîmplinire şi vise frânte. Grosso modo putem face similitudini cu dorul sau jalea din tradiţia românească sau cu melancolia lui Beaudelaire (Vezi Spleen de Charles Baudelaire – Les Fleurs du Mal, 1857). Han este şi sentimentul de demnitate, loialitate, mândrie verticală, patos în faţa vicisitudinilor, revoltă non-violentă şi nu neapărat ca expresie a disperării, ci mai degrabă ca o revoltă demnă împotriva sorţii şi neputinţei.” Partea a doua a articolului aici.

-Bogdan de la Blogul cu filme ne face o paralela interesanta intre filmul care a cucerit trofeul TIFF 2012, Oslo 31 August, regizat de Joachim Trier si ecranizarea aceluiasi roman din 1963 a lui Louis Malle: „Ce are filmul lui Malle ca atu față de cel al lui Trier este personajul principal: francezul opta pentru un actor cu un curriculum vechi, întruchipând o virilitate peste care patina timpului a trecut lăsând urme vizibile: cearcăne, o mimică a feței aparent luminoasă, dar pe care se întrevăd urmele ridurilor, niște ochi care au văzut multe. Trier optează pentru actorul său de casă, Anders Danielsen Lie, cu mult mai tânăr, care în ciuda prestației fără cusur, devine ușor neverosimil.”

-Iata si impresiile Adinei de la Buticul cu filme si carti: „Oslo, 31 august nu are brutalitatea vizuala a unor filme deja cult precum Trainspotting sau Requiem for a dream și nici osatură moralistă precum Candy sau The Panic in Needle Park ci se folosește de o metodă sigură, naturală, picătura chinezească a naturalului. Unele dialoguri sunt poate prea expandate, ele par a fi o explozie derulată cu încetinitorul, un fel de big bang in nuce. Tocmai această expansiune ce caracterizează întreg ritmul filmului face din intenția sa o armă ușoară, imperceptibilă al cărei tăiș îl simți undeva acut post-vizionare.”

(Jovi)

-Recentul film al lui Oliver Stone ‘Savages’ are parte de o critica la ‘Marele Ecran’ care incepe asa: ‘Că Oliver Stone a cam uitat cum se fac filme grele și bune s-a văzut cu ochiul liber de pe la Alexander încoace. S-au dus vremurile în care numele lui era echivalent cu filme-cult, gen Natural Born Killers sau Platoon. Vremurile în care punea degetul pe cele mai usturătoare răni din istoria recentă a Americii, în filme ca JFK, Nixon sau Born on the 4th of July, și răscolea adevăruri controversate.’

-Raluk scrie despre ‘Cavalerul negru’: ‘Ceea ce face din filmul de fata o concluzie reusita la trilogia lui Nolan, este faptul ca filmul nu este doar o simpla continuare la filmele precedente, ci reia si leaga elegant firele tematice si narative din primele doua parti, care pana acum pareau a avea putina legatura intre ele. Astfel, scriitorii s-au asigurat ca cele trei filme nu reprezinta doar momente selecte din aventurile nesfarsite lui Batman, ci ele formeaza o poveste de mare amploare, in care eroul, antagonistii si personajele secundare joaca roluri precise si importante, facand din trilogie un cerc etans.’

-Adina de ‘La buticul de filme si carti’ scrie despre filmele lui Kar Wai Wong: ‘Filmele regizorului Kar Wai Wong sunt un soi de tributuri aduse unui sentiment pe cale de dispariție: dragostea sinestezică. Cinematografia, excluzând-o pe cea independentă și îndrăzneață care adună premii pe la festivaluri precum Sundance, se încumetă să redea îndrăgostirea, post-îndrăgostirea și eventual happy-ever-after-ul printr-o  narațiune precisă și prin intermediul unor personaje-basorelief. De la Gone with the wind la Titanic dragostea suferă de această concretețe, de acest decupaj patologic. Kar Wai Wong reușește să iasă din această schemă, contextul geografic și cultural permițându-i probabil această detașare și  să decupeze nu numai povestea și personajele, dar și culoarea, căldura, muzicalitatea, toropeala, lentoarea ce caracterizează această dragoste sinestezică. ‘

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.