-Așa cum spuneam și săptămâna trecută, Arrival se anunță a fi unul dintre filmele anului, cel puțin din perspectiva criticii. Iată ce spune, pe ZiarulMetropolis.ro, Ionuț Mareș: ”Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.”
-Lucian Mircu scrie despre același film pe blogul Marele Ecran: ”Nu-mi amintesc un SF in care momentul intalnirii cu ‘alta civilizatie’ sa fie atat de plauzibil si visceral. De obicei, vizitatorii vorbesc engleza cu accent de bastinasi. Sau capitanul navei Enterprise ordona ‘deschiderea canalului de comunicare’. Sau apare un device gen Google Galactic Translate. Emotiile, fricile ‘primului contact’ sunt aici credibile nu doar pentru ca Villeneuve ocoleste cu eleganta toate cliseele genului, show-off-ul gratuit, ci si pentru ca protagonista Amy Adams ofera o demonstratie a puterii empatiei umane. Arrival te poate emotiona pana la lacrimi, fara sentimentalisme gratuite. Fara sa fie o secunda patetic. Sau ridicol. Din aceasta perspectiva, baga in buzunar superproductii gen Interstellar sau Gravity.”
-Adrian Georgescu ne povestește despre două documentare excepționale: “A Personal Voyage” și “A Spacetime Odyssey”. Despre al doilea, el scrie: ”Sunt aici zbuciumul lui Giordano Bruno pentru a demonstra că Pământul se învârte în jurul Soarelui, cele cinci mari extincții prin care a trecut planeta, din care foarte puține specii, cum ar fi tardigradul (foto), au scăpat, povestea colaborării dintre Halley și Newton, descoperile lui Herschel, Fraunhofer, Thales, Democrit, Faraday, Davy, Wollaston, Fourier, Shuman, … etc., despre cum a descoperit Clair Patterson vârsta Pământului și lupta lui împotriva savanților plătiți de marile companii petroliere pentru diminuarea cantităților de plumb din mediu, despre cum Henrietta Swan Leavitt a găsit metoda de măsurare a distanței până la stele, iar Cecilia Payne cum să determine compoziția și temperatura lor și multe, foarte multe alte chestiuni captivante.”
-Tot Ionuț Mareș răspunde la un chestionar, găzduit de Sub25.ro, despre cinema. Două răspunsuri: ”Regizor preferat/Asta e, sunt de modă veche. Nimeni nu-i perfect, așa că zic, cu maximă sinceritate, Andrei Tarkovski. O foarte bună parte din ceea ce, prin cinemaul festivalier sau de mare public, este lăudat de vreo 30 de ani încoace ca fiind inovații, se găsea deja în filmele lui din belșug (iar unii îl imită prost și acum, sub acoperirea unui presupus omagiu – vezi cuplul Iñárritu/Lubezki în The Revenant). Actor & actriță preferați/Nimic revoluționar: Isabelle Huppert, Juliette Binoche, Michael Fassbender, Jeremy Irons. De la noi: Dan Nuțu, Șerban Pavlu, Luminița Gheorghiu, Mirela Oprișor. Și mulți alții.”
–Andres scrie pe blogul său despre 7+5 seriale pe care le urmărește. De ce vede seriale? ”De fiecare dată când ajung la finalul unuia spun că nu mă apuc de altul până nu le termin pe cele începute deja. Dar, culmea, se întâmplă să dau peste câte un nou serial căruia nu îi pot rezista. Vreau să-i rezist. Îl trec pe lista pentru vizionări viitoare și îmi văd de treabă. Când mi-e lumea mai dragă, însă, dau peste el. Și nu o dată, ci de multe ori. Revăd trailerul, citesc o impresie sau două și, fără să-mi dau seama, deja sunt la episodul doi sau trei și mă întreb cum de i-am putut rezista atât de mult. Nu zic că toate serialele mă țin prinsă cap-coadă, în niciun caz. Dar sunt unele care îmi taie respirația. Sunt ca un drog. De la un episod sau două pe săptămână, ajung să dau gata câte un sezon. Știți despre ce vorbesc, nu-i așa?”
(Jovi)
-Adriana de la CeFilmeVad.eu scrie despre ‘I Am Not a Hipster’ a scenaristului si regizorului Destin Daniel Cretton: ‘Filmul este o adevărată imersiune în scena muzicală și artistică independentă din San Diego: o săptămână foarte epuizantă și dureroasă din viața lui Brook Hyde ( Dominic Bogart) un muzician talentat , dar complet în dezacord cu el însuși și cu arta sa, nesigur de succesul său, lipsit de dorința de a progresa. Brook este un tip decent in aparență care se îneacă într-un comportament reprobabil (întrevederea explozivă de la radio cu un DJ.serios , bine interpretat de Brad William ,se lasă cu scandal). Brook este obsedat și de moartea recentă a mamei sale. Totuși ,în prezența luminoasă a celor trei surori ale sale cu care se întâlnește când acestea îl caută ca să răspândească cenușa mamei lor sau interacțiunea călduroasă cu elevii cărora le predă ne dau speranța că Brook cel dinainte nu e pierdut : un cântec frumos pe care-l interpretează cu tatăl său (în rol Michael Harding), cât și momentele când Brook este în formă (actorul Dominic Bogart interpretează el însuși cântecele scrise pentru film de Joel P.West ).’
-Adriana Gionea scrie la Postmodern despre filmul tunisian ‘A peine j’ouvre mes yeaux’: ‘Regizoarea Leyla Bouzid are flerul necesar ce-i permite să branşeze autentic dinamica scenelor dezlănţuite, în care protagonista prinde aripi în timp ce se pierde în ritmul muzicii, la istoria Tunisiei contemporane. Ritmul punk devine cordonul ombilical ce leagă natural povestea personajelor de situaţia socială a unei Tunisii gata să dea în clocot în 2010, prevestind evoluţia inflamabilă a protestelor din timpul Primăverii Arabe. Nu-ţi trebuie informaţii cu substrat politic oferite de personaje, şi nici scene suplimentare care să creeze o punte între straturile poveştii. Au fost suficiente schimbarea de ritm şi versurile pline de simboluri pentru a sincroniza povestea amoroasă cu situţia familială şi cea socială. Cu o maximă economie de trimiteri istorice şi politice, regizoarea Leyla Bouzid reuşeşte să lege un love story de povestea despre maturizarea într-o societate ce nu le permite unor tineri emancipaţi să fie ceea ce vor să devină. Îi este suficientă scena în care protagonista recită versurile scrise de iubitul ei în timp ce acesta flirtează ostentativ cu alta chiar în faţa ei, pentru a pune în valoare atât compatibilitatea dintre actriţa Baya Medhaffer şi personalitatea unei protagoniste ce îmbină senzualitatea adolescentină, îndrazneala şi fragilitatea, curiozitatea sexuală şi nevoia de romantism, cât şi viziunea lucidă asupra Tunisiei contemporane, prinse între efervescenţa creativă, sensibilitatea poetică din alte vremuri, contopită cu muzica rock preferată de tinerii progresişti, şi presiunea ameninţătoare a sistemului.’
-Lucian de la Marele Ecran a fost entuziasmat (ca si mine) de ‘Arrival’: ‘Arrival te poate emotiona pana la lacrimi, fara sentimentalisme gratuite. Fara sa fie o secunda patetic. Sau ridicol. Din aceasta perspectiva, baga in buzunar superproductii gen Interstellar sau Gravity. Mergeti sa-l vedeti musai la cinema. Nu stiu, faceti un imprumut daca trebuie. Sau faceti un bilet cadou cuiva drag. Arrival e vestea buna cu care se incheie 2016. O revelatie.’
-Si Dan de la DMovieblog a iesit de la vizionarea lui ‘Arrival’ cu impresii bune: ‘Puzzle-ul lingvistic la intalnirea cu extraterestrii isi intrece aici cu mult mizele asteptate, atat la nivel personal, cat si la nivel de specie. Iar realizarea – de la interpretarea lui Amy Adams, pe umerii careia atarna tot greul, si pana la ultima nota de pe coloana sonora semnata de islandezul Johann Johannsson – se aseaza desavarsit. Singurul minus e ca tot ce inseamna autoritati, personaje secundare, etc. e construit subtirel si sablon.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Les Ardennes” (2015) – Iubire în 7 crime
1 comment
Mulțumesc!!! 😀