Prin blogosfera cinefila (13 – 19 februarie 2012)

-Pe FilmSinopsis.ro, sunt recenzate o serie de filme memorabile. Printre ele, un Polanski vechi, dar devenit film-cult si anume „Rosemary’s Baby”, din 1968: „Roman Polanski atrage printr-o atenţie deosebită la detalii. Nimic nu-i scapă regizorului şi teroarea psihologică se dezvoltă cu ajutorul acestor detalii. Fără această atenţie povestea nu ar fi avut un contur atât de bun şi probabil îndoiala de care vorbeam mai sus lipsea. Alături de regie şi interpretarea merită apreciată. Mia Farrow face un rol senzațional şi te convinge să fi de partea ei, dar apoi uneori îţi vâră şi mici semne de îndoială. Alături de ea au mai strălucit şi o serie de actori anonimi dintre care o menţionez doar pe Ruth Gordon, câştigătoare de Oscar pentru cea mai buna actriţă în rol secundar.” Nota: 9/10

-Un film care ne-a impresionat si pe noi, The Girl with the Dragon Tattoo, despre o carte pe care nici noi nu am citit-o, ne este prezentat cu entuziasm pe Ad’s Blog: „Cum era de aşteptat pe un teren care îi e atât de familiar, Fincher face o treabă excelentă. Expune cu răbdare de colecţionar ramurile degenerate ale unei familii suedeze ce trăieşte pe o insulă şi ascunde secrete sumbre, a căror adâncime nici n-o bănuieşti la prima vedere. Din când în când, serveşte câte o scenă atât de violentă încât te lasă fără respiraţie. Doar pentru ca apoi să te ia din nou de mână şi să te poarte printr-un labirint al deviaţiilor mentale. În căutarea unui ucigaş.”

-Se apropie decernarea Premiilor Oscar şi toată lumea se intrece în predicţii şi topuri. Unul dintre ele il gasim pe blogul Film, Cultura, Arta si priveste top 10 performante: “Mai sunt câteva zile până la premiile Oscar 2012 și cred că în nici un an nu am fost mai indiferentă decât anul acesta. mi se pare unua dintre cele mai slabe ediții în ceea ce privește nominalizările. Nu spun că nu au fost filme bune, sau performanțe foarte bune, pentru că au fost, dar nimic care să mă impresioneze, nu cred că o să-mi amintesc de nici unul dintre rolurile de anul acesta, peste câțiva ani. Așa că am decis să fac un top al celor mai bune performanțe de-a lungul timpului. Acestea sunt, pentru mine, cele mai memorabile roluri”.

-Despre An Separation, filmul care este nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain din partea Iranului, ne povesteste in aceasta saptamana Adina: “Îmi pare a fi un film epuizant, angoasant, conflictele inter și intra familiale sunt explorate și exploatate astfel încât se ajunge la exorcizarea unui adevăr situațional, tangibil. Încerc o formulare parafrază pentru a proteja exorcizarea însăși. Tocmai acest demers epuizant al filmului, această decojire a cepei are menirea de a forța ieșirea la suprafață a minciunii și adevarului deopotrivă. Personajele clocotesc, sunt agitate pe fondul acestei decojiri, apoi ele se epuizează la rându-le întru mâhnirea resemnată care pare a fi cam singurul pursuit al fericirii accesibil în cazul de față.“ Nu l-am vazut inca, desi este pe lista mea scurta 😉

(Jovi)

A fost o saptamana cu multe decernari de premii cinematografice semnificative.

-Multe dintre siturile si blogurie cu tematica cinematografica au publicat la sfarsitul saptamanii palmaresul Berlinalei, primul festival de film important al anului. Unul dintre ele este Cinemagia: ‘Aseară s-au decernat premiile festivalului de film de la Berlin, iar Ursul de Aur se îndreaptă spre Italia: filmul Cesare deve morire/Cezar trebuie să moară, regizat de fraţii Paolo şi Vittorio Taviani, a primit cea mai înaltă distincţie a festivalului. Cesare deve morire este o dramă alb-negru care spune povestea unui grup de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Italia care pun în scenă piesa Julius Caesar a lui Shakespeare. Subiectul piesei, care discută despre putere, corupţie, crimă şi răzbunare, trezeşte reacţii diverse în sânul grupului de puşcăriaşi, comentează Reuters, precizând că filmul s-a aflat printre favoriţii la premiul cel mare. Nu este primul trofeu prestigios pentru fraţii Taviani: aceştia au câştigat trofeul Palme d’Or, cea mai importantă distincţie a festivalului de la Cannes, cu Padre padrone, în urmă cu 35 de ani.’

-Despre premiile Goya aflam tot la Cinemagia: ‘Cea de-a 25-a ediţie a premiilor Goya şi-a acordat trofeele, în aceeaşi seară cu cele ale Academiei Britanice de Film, iar marele câştigător a fost Pa negre (Black Bread). Pelicula lui Agustí Villaronga, filmată în catalană, spune povestea anilor dificili ce urmează războiului civil spaniol, prin ochii unui copil (Francesc Colomer, de 11 ani, premiat pentru cel mai bun debut). Pa Negre este primul film în limba catalană câştigător al unui premiu Goya. El şi-a adjudecat nouă dintre cele mai importante distincţii, printre care cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu adaptat. Distins şi cu cele mai importante premii BAFTA, The King’s Speech a fost ales cel mai bun film european, iar Javier Bardem, surpriza nominalizărilor la Oscar de anul acesta, a fost numit cel mai bun actor.

–‘Barfitoarea’ ne informeaza cu cine a defilat pe covorul rosu si ce rochie a purtat Salma Hayek la ceremonia premiilor Goya: ‘Nominalizata la categoria Best Actress pentru prestatia ei din drama „La chispa de la vida” aka „As Luck Would Have It”, celebra actrita de origine mexicana Salma Hayek (45 de ani) s-a numarat printre starurile prezente la ceremonie, vedeta facand senzatie pe covorul rosu intr-o creatie Gucci. Salma a fost insotita la eveniment de sotul sau, omul de afaceri francez Francois-Henri Pinault (49 de ani), alaturi de care a pozat pentru fotoreporteri inainte de show.’

-Despre premiile BAFTA am citit la Arena IT: ‘Pe data de 12 februarie 2012, la Royal Opera House au fost acordate, ca in fiecare an in aceasta perioada, premiile BAFTA ale Academiei Britanice de Film. Iar marele castigator a fost detasat filmul alb-negru The Artist, care a reusit sa adune un total de sapte premii, dintre cele mai importante. Cel mai bun film a fost desemnat The Artist, ce a invins The Descendants, Drive, The Help si Tinker Tailor Soldier Spy. Cel mai bun film englez a fost insa Tinker Tailor Soldier Spy, desemnat mai bun decat My Week with Marilyn, Senna, Shame si We Need to Talk About Kevin. Cel mai bun film in alta limba decat engleza a iesit La piel que habito (The Skin I Live in), cel mai bun desen animat Rango, iar cel mai bun documentar Senna.’

-Cristina Zaharia scrie la Liternet despre ‘Saptamana mea cu Marylin: ‘Sigur aţi văzut vreun film despre celebra Marilyn Monroe. S-au făcut multe. Despre anevoiasa ascensiune, sau mai degraba aventurile ei sentimentale, în special legătura cu Kennedy, despre prostie, despre tragedie. Ei bine, filmul acesta nu are nimic din toate acestea. E luminos, e fascinant, te ţine cu ochii lipiţi de ecran.’

-Un interesant eseu despre Tarkovski publica in Observator Cultural Cezar Gheorghe. Textul ii este dedicat lui Alex Leo Serban: ‘În ciuda tuturor cărţilor care vorbesc de–spre mesajul mistic-religios sau metafizic din filmele sale, Tarkovski a fost dedicat e-mancipării cinema-ului prin inventarea unui limbaj pur optic. Bineînţeles, filmele sale pot fi interpretate în nenumărate feluri. O ima-gine cinematografică are întotdeauna mai multe sensuri. Să fixezi filmele lui Tarkovski într-o interpretare metafizică înseamnă să părăseşti cinema-ul şi să intri pe teritoriul dogmei. Sensul moral şi cel metafizic sînt secundare în filmele lui Tarkovski. Principală este încercarea de a crea o autonomie pentru arta cinematografică. Miza adevărată este de a arăta ce poate realiza cinema-ul, cum poate el oferi propriile concepte de timp memorie, identitate. Cred că aceasta este adevărata miză a unui film precum Oglinda, în care tatăl este referinţa tuturor amintirilor, gîndurilor şi viselor proiectate pe ecran. Ceea ce şochează şi pune în dificultate abilitatea spectatorului de a desprin–-de o interpretare este faptul că figura tatălui nu apare decît într-o secvenţă foarte scurtă. Tot ceea ce alcătuieşte filmul este cre-aţia memoriei sale, percepţia sa despre trecerea timpului. Prezentul aproape că nu există în Oglinda sau, altfel spus, este indivizibil de trecut. Oglinda arată adevărata forţă a cinema-ului şi posibilităţile sale tehnice în surprinderea simţului trecerii timpului personal. Această „lucrare” ontologi–că abandonează timpul cronologic. Cel puţin trei straturi temporale sînt suprapuse şi legate între ele prin imaginea mamei, jucată de aceeaşi actriţă. ÎnOglinda, cele două aspecte ale timpului, imaginea actuală a prezentului întotdeauna provizoriu şi virtualitatea imaginii trecutului, nu au limite clar trasate, devenind indiscernabile.Oglinda nu este un film despre copilăria lui Tarkovski, ci un film despre imaginaţia sa vizuală.’

-Cronica lui Nachos de la Marele Ecran a filmului ‘Ultimul Corupt din Romania’, recenta premiera a lui Sergiu Nicolaescu are subtitlul ‘CORUPŢIA, POVESTITĂ PENTRU IDIOŢI’: ‘Ultimul cadru din Ultimul corupt…prezintă patru boşorogi care bat palma, îşi lovesc vesel bucile, apoi se întorc spre cameră şi ne arată pumnul, în timp ce îşi petrec celălalt pumn în îndoitura cotului, ceea ce în limbaj universal înseamnă „să ţi-o trag”. Cadrul îngheaţă pe rînjetul lor. E tot ce trebuie să vezi ca să prinzi şpilul filmului (vorba vine, film…). Mesajul ar fi ăsta: noi facem jocurile. Şi nici nu trebuie să ne ascundem. Vă sfidăm pe faţă. Vă cacialmim cum vrem noi. Şi vouă, dragi români cretini, vă place. Vi se pare că noi suntem perverşi şi meschini? Ei bine, noi suntem oglinda voastră.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.