Prin blogosfera cinefila (1 – 7 octombrie 2012)

-Pe FilmSinopsis, Anca scrie despre filmul romanesc „Tatal fantoma„: „Caravana cinematografică a lui Samuel este cea care salvează întregul rău al acțiunii. Filmul. Arta. Sensul simbolic al filmului salvează producția într-un așa mod, încât îi treci cu vederea punctele slabe. Nu ești atent la voci decât în prima juma de oră. Glumele răsuflate, le uiți repede. Îți rămâne însă în memorie figura lui Sami (Valer Delakeza) cărând după sine o rulotă plină cu filme. Tatăl fantomă este un film despre căutarea de sine și de artă, care chiar dacă nu excelează, primește de la mine un 7/10. Și nu. Nu apare nici un vampir comunist.”

–Bogdan isi incepe pe Blogul cu filme seria Octombrie special cu un articol despre Luis Bunuel si singurul lui documentar, Las Hurdes – Kilometrul Zero: ”Las Hurdes”, unicul documentar din cariera lui Buñuel, incită la dezbatere și a fost interpretat sau revendicat  de diverse tabere politice în funcție de interesele doctrinare. Asta pentru că subiectul este unul ofertant din punctul de vedere al discursului politic. Obiectul documentarului este o regiune din nordul Extremadurei, un fel de Zonă Crepusculară spaniolă, despre care legendele și istoricii au aberat mai mult sau mai puțin ingenios. Conform hărții mentale, Las Hurdes era zona cea mai săracă a Spaniei, izolată complet, și în care accesul printr-un drum construit a reușit doar la începutul secolului XX. Oamenii, niște sălbatici, sunt adânciți în tonele de mizerie spirituală (analfabeți de secole) și materială (consumă doar ce pământul le poate furniza).”

-Tot Bogdan scrie surprinzător de bine (:D) despre filmul “Despre oameni şi melci”: “Filmul lui Giurgiu este un amestec intens de stiluri. Dar totul făcut cu sens, pentru că, așa cum spuneam la început, România în tranziție este un un amestec intens de noutate și nou-hibrid. În scena ”adăpării cailor” petrecută în Parcul izvor, filmatul în plan general prinde și iarba pe care orice om după luptă grea se tolănește, în timp ce în zare se vede nu doar Casa Poporului, dar și SUV-urile din 201, trecând pe Bulevardul Libertății.” Despre film am scris şi eu, şi Delia pe Filme-carti.ro.

-Pe Marele Ecran, ni se prezinta “Zece filme ingeresti”: “Ingerii in cinema apareau la inceput in doua situatii destul de diferite intre ele: fie pentru a anunta o veste buna sau rea, fie pentru a influenta intr-un fel destinul oamenilor si a-i aduce pe calea cea dreapta. De-o vreme insa s-au inmultit filmele in care celestele fapturi au capatat caracteristici supereroice, indeletniciri umane sau motivatii pur personale, jucand deseori roluri principale in conflicte sangeroase sau parodice. In cele ce urmeaza am trecut in revista cateva din filmele cu ingeri in care acestia s-au afirmat dincolo de simpli vestitori.“

(Jovi)

-Am descoperit in aceasta saptamana doua bloguri de filme pe care nu le cunosteam. La ‘Scame din buricul mintii’ au vazut si scris despre ‘Snow White and the Hunstman’ si il compara cu incantatorul ‘Poveste fara de sfarsit’ de acum aproape trei decenii: ‘Recunosc că n-am mai văzut povestea fără sfîrșit de vreo cîțiva ani buni, dar faptul că am ținut minte atîtea detalii din ea nu poate decît să vină ca o laudă pentru film, ceea ce n-aș putea spune de remixul albăcazăpadist, care în afară de virtuozitatea imagistică nu are nimic memorabil. Poate doar faptul că cineva și-a putut imagina că Kristen Stewart e cea mai frumoasă din țară într-o țară în care exista și Charlize Theron. S-avem pardon.’

-‘AnzhelaMovies’ este a doua descoperire. Iata cronica la ‘End of Watch’: ‘David Ayer este un cineast cu o afinitate clara pentru cei care forteaza mana legii. Dupa ce nu a iertat faradelegile din mai multe sectoare (vezi “Harsh Times”, “Training Day”) si ne-a conturat un tablou neindurator al celor care pazesc aplicarea legii (a se urmari “Swat”, “Street Kings”), domnul se preocupa acum sa ademeneasca publicul cu povestea vietii de zi cu zi a politistilor din Los Angeles. O locatie care poate fi oricare alta de pe glob, surprinde lupte crancene pentru suprematie intr-un thriller politist turnat in stilul found footage ce tinde sa devine un mockumentary al meseriei unde viata se risca in fiecare zi. Scris in numai sase zile, “End of Watch” ramane un film autentic si chiar ajungi sa te atasazi emotional de acesti indivizi, sperand cu ardoare ca la final sa supravietuiasca.’

-O veste interesanta la Mediafax in contextul reducerii de fonduri si reorganizatii ICR: ‘Corina Şuteu, fost director al Institutului Cultural Român (ICR) de la New York, şi Oana Radu, fost director adjunct al institutului, fac parte din conducerea evenimentului „Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc”, ce se va desfăşura în perioada 29 noiembrie-5 decembrie la New York. Evenimentul organizat de Romanian Film Initiative şi Film Society of Lincoln Center şi susţinut de nume mari ale lumii artistice şi cinematografice din România şi din Statele Unite este o iniţiativă independentă care îşi doreşte să continue, sub denumirea „Making Waves. Un festival dedicat noului cinema românesc”, Festivalul de Film Românesc de la New York, un proiect demarat în 2006 de ICR New York, sub conducerea Corinei Şuteu.’

-Beatrice Lăpădat a fost la Anim’est 2012, a vazut ‘Le magasin des suicides’ si a scris la liternet.ro: ‘Festivalul Anim’est ne-a oferit sâmbătă, 6 octombrie 2012, într-un Cinema Studio extrem de aglomerat şi populat cu un public entuziast, cel mai recent film al lui Patrice Leconte. Filmul a fost inspirat de romanul omonim al lui Jean Teulé, iar scenariul este semnat de acelaşi Leconte şi a fost realizat sub formă de animaţie tocmai pentru că regizorul a hotărât că un imaginar, totuşi, atât de funest ar fi mult prea dur pentru un film obişnuit. Aşadar, fără a fi din familia stilistică şi filosofică a lui Tim Burton, Leconte traversează cu umor, dar nu cu mai puţină profunzime, tema inepuizabilă a sensului vieţii. Dacă sensul vieţii este incert, cei din Le magasin des suicides au o singură certitudine. Într-o lume afectată de instabilitate financiară şi emoţională, plină de mizerie şi lipsită de bucurii, doar sinuciderea mai are sens, după cum ne spun voioşi proprietarii magazinului într-unul dintre primele refrene: Long live the suicide!’

-Dorin Todoran Rares ii ia la ‘Observator cultural’ un interviu directorului festivalului Mihai Mitrica: ‘DTR: De ce a apărut acest fes­tival? Se știe că nu avem o industrie a animației. De asemenea, nu a­vem o școală de animație. Şi totuși, avem un festival dedicat acestei arte. Cre­deţi că Anim’est poate schimba ceva pentru atragerea investițiilor în acest domeniu? MM: Festivalul a apărut tocmai pentru a umple acest gol în peisajul cultural românesc. La vremea aceea, în 2006, nu existau nici măcar festivaluri de scurtmetraj, însă pe acestea le puteai vedea în cadrul festivalurilor de lung­metraj de la noi. Nu puteai vedea nicăieri filme de animație. Nu numai că nu avem o industrie a animației, dar nu avem nici industrie cinematografică. Cu 10 sau 15 lungmetraje pe an nu putem vorbi de o industrie. Anim’est a schimbat optica și mentalitatea în ceea ce privește animația, cel puțin în București. Acum publicul cinefil nu mai identifică animația cu Tom și Jerry și cu Mickey Mouse; deja, după 6 ani de festival, există o generație care a crescut cu Anim’est.’

(Dan)

Recenzii filme pe Filme-carti.ro in aceasta săptămână:

–Dupa dealuri (2012), regia Cristian Mungiu

–Once upon a time in Anatolia (2011), regia Nuri Bilge Ceylan

–Sammy’s Adventures 2 (2012)

–Comme un chef (2012), cu Jean Reno

–The Global Warming Swindle (2007)

Contributori: Jovi, Dan