Interviu Corina Sabău. Partea II, scenarista
Dacă săptămâna trecută Corina Sabău ne-a vorbit despre ultimul său roman, „Dragostea, chiar ea” şi despre misiunea de scriitor român, în această săptămână, în a doua parte a interviului nostru, vom discuta despre lucrul la „Toată lumea din familia noastră„, unde a fost coscenaristă, alături de Radu Jude.
-Aţi fost coscenaristă la ”Toată lumea din familia noastră”, făcând echipă cu regizorul Radu Jude. Cum a fost lucrul ”la patru mâini” a scenariului acestui film, în condiţiile în care literatura necesită, prin excelenţă, o experienţă individuală şi chiar o îndepărtare de colectivitate?
Experienţa scrierii acestui scenariu m-a ajutat foarte mult, mai ales că a venit într-un moment în care eu aşteptam un răspuns de la Editura Polirom unde-mi predasem prima carte, răspuns care s-a lăsat aşteptat vreun an. Datorită lui Radu Jude, care mi-a citit cartea, ea convingându-l să mă ia coscenaristă, am trecut destul de uşor peste o perioadă dificilă şi mi-am recăpătat încrederea în mine. Am împărţit povestea în scene şi fiecare a scris-o pe a lui, apoi am recitit-o împreună şi am rescris-o. Au fost mai multe variante. A fost o experienţă interesantă şi plăcută şi pentru că n-am fost nevoită să mă confrunt doar cu propriile mele cuvinte. În plus, fiind pentru prima dată când scriam un scenariu, fără Radu n-aş fi avut curajul de a duce derizoriul şi ridicolul atât de departe.
-Filmul ‘Toată lumea din familia noastră’ a debutat la Festivalul de la Berlin şi apoi a câştigat vreo cinci premii la diverse festivaluri internaţionale de film. Şi totusi el a fost complet sau aproape complet ignorat în bilanţurile anuale ale celor mai bune filme româneşti ale anului 2012. Care credeţi că este motivul?
Din câte ştiu, filmul n-a fost ignorat în respectivele bilanţuri. În cele pe care le-am văzut figura de cele mai multe ori pe locul doi, după filmul lui Cristian Mungiu. Dar or fi şi critici la ale căror standarde nu s-o fi ridicat.
-O dramă pe care de multe ori chiar am întâlnit-o în viaţă: familii care se desfac şi, în această sfîşiere, legea este aceea care legată la ochi, cântăreşte în blind – sentimente şi aptitudini în conformitate cu care încredinţează unei părţi (în 99% din cazuri – mamei) creşterea minorului şi stabileşte celeilalte părţi (adică tatălui) – un acces şi un program limitat de viaţă-vizită. Inspiraţia, felia de viaţă v-a fost oferită de experienţe desfaşurate în proximitate? Dumneavoastră aveţi vreo poziţie personală legată de acest parti-pris al justiţei? V-aţi propus vreodată să luaţi atitudine pentru determinarea ruperii acestui “matriarhat” dăunator uneori atât pentru starea psihică a tatălui, dar şi a copilului?
Nu. Până acum, nu.
-Pe de altă parte, aceasta dramă capătă şi conotaţiile unei satire sociale cu diagnostice psihiatrice. Sunteţi un observator atent al oamenilor de lângă dumneavoastră? Îi priviţi cu tristeţe în micimea lor sufletească şi mentală? De unde vine, în aceste situaţii dramatice, unda de umor debordant? Credeţi ca spectatorul filmului se poate recunoaşte şi, implicit, îşi poate asuma greşelile, iar noi putem spera la o asanare socială?
Nu pot vorbi de micimea sufletească şi mentală a semenilor mei când nici eu nu sunt vreo filosoafă sau vreo Maica Tereza. Înainte de a-i observa sau analiza pe ceilalţi, mă surprind în primul rând pe mine şi uneori găsesc tare ridicol tot ce fac. Îmi sunt recunoscătoare, mi se întâmplă să râd cu poftă de mine. Probabil că unii spectatori se regăsesc în film, alţii nu. N-am auzit ca vreo carte sau vreun film să fi modificat societatea în bine. Chiar cele care vin din partea artiştilor-pedagogi care-şi propun să facă asta, au un efect de prea scurtă durată. Am auzit doar că filmul nostru a reaprins conflicte mai vechi între foşti soţi care aveau de împărţit un copil, fiecare dintre ei, amintindu-şi, evident, că dreptatea e de partea sa.
-Aţi avut vreo implicare în selectarea distribuţiei (de altfel, excelentă)? Aşezând personajele pe hârtie (vorba vine, poate pe display) şi “văzându-le” cu ochii minţii, aţi simţit că le-aţi întâlnit în carne şi oase la casting?
Radu a avut principalul cuvânt de spus în alegerea actorilor, iar mie mi s-a părut că a făcut nişte alegeri foarte bune. Şerban Pavlu şi Gabriel Spahiu, doi actori extrem de talentaţi, au fost primii pe care i-am avut în vedere încă de când ne-am apucat să scriem scenariul.
-Pe parcursul filmarilor, aţi operat modificări asupra scenariului?
Destul de puţine.
-V-aţi gândit la faptul că acest scenariu poate fi cu uşurinţă adaptat pentru scenă? (chiar dacă – de obicei, drumul este invers 🙂 ) Părerea mea este că poate deveni un spectacol atractiv de teatru, dramatic, dar şi plin de umor educativ (partea educativă rămânând sa o înţeleagă – după puterea lui – fiecare spectator (Eu chiar m-aş bucura dacă dvs., împreună cu Radu Jude, aţi realiza un astfel de proiect într-un teatru independent sau pe o scenă naţională, după exemplul piesei Yasminei Rezi).
Vă mulţumesc pentru sugestie. Ştiu că Radu este atras de teatru, dar bănuiesc că dacă ar decide să monteze ceva, n-ar folosi un text pe care deja l-a ecranizat.
-Aţi întovărăşit filmul la Festivaluri şi premiere internaţionale? Dacă da, care a fost cel mai emoţionant moment?
Nu, n-am fost la nici un festival, pentru că s-a întâmplat ca premiera filmului să aibă loc cu doar câteva luni înainte de a-mi preda romanul, pe care l-am terminat pe ultima sută de metri.
Vă mulţumim!
Echipa Filme-carti.ro
(Sublinierile ne aparțin.)
