Dan Sociu (n. 1978) este unul dintre cei mai apreciați poeți de azi; autor deopotrivă al unor romane și apreciat traducător din clasicii beatnici, Dan Sociu a simțit nevoia unui bilanț al poeziei sale. Astfel, cu ocazia antologiei Vino cu mine știu exact unde mergem, apărută la Editura Polirom la sfârșitul anului trecut, filme-carti.ro i-a adresat câteva întrebări despre condiția poetului în lumea de azi.
„Genul ăsta de joc al semnificațiilor și al puterii o să fie oricînd”
„Universul liric al lui Dan Sociu” ar fi o temă de examen sau teză la școală; crezi că vei intra vreodată în manualele școlare? E important pentru literatura română să fie prezentă în manuale și cu scriitori care nu sînt morți, consacrați de trecerea timpului? Pe cine ai mai vedea alături de tine într-un astfel de manual, dintre „milenariști” sau dintre contemporani?
Sînt într-un manual de-a doișpea pentru clasele de filologie, am lecție + exerciții. Ce mi-ar plăcea să văd ar fi o schimbare a felului în care e predată literatura, o umanizare, să nu mai fie această plictiseală încîlcită și pseudo-științifică, să îi arăți elevului cu degetul imaginea sau efectul dintr-un text și să-l încurajezi să-l perceapă în primul rînd, nu să-l interpreteze sau să-l clasifice, astea sînt treburi pentru specialiști sau pentru studenți, nu pentru copii. Dar cum zicea cineva, plictiseala școlii te pregătește pentru plictiseala muncii.
Dacă realitatea socială din jurul nostru se va schimba, va influența acest lucru și poezia ta? Ca să fiu mai explicit: nu știi cînd devii bărbat, atunci cînd dai sau atunci cînd primești șpagă, după cum spui într-un poem. Dacă nu va mai exista instituția șpăgii (să ne imaginăm acest univers utopic), cum va fi percepută poezia ta, de pildă cea amintită mai sus?
Șpaga e și semnificație, îi dai recunoaștere celui mai tare (cum erau cîrnații lui Remeș, ce nevoie avea de ei?) și asta și zice versul meu, iar genul ăsta de joc al semnificațiilor și al puterii o să fie oricînd, într-o formă sau alta. Și dacă n-o să mai fie înțeleasă, asta e, și-a făcut treaba la momentul ei.
„Mă stimez ca de toate”
Te rugăm să ne povestești una dintre consecințele pe care le-au avut poemele tale în viața „reală”, pe care le-ai (re)simțit într-un mod deosebit: bucurii, neplăceri, satisfacții sau orgolii.
Am primit joburi și partenere, asta mi s-a întîmplat cel mai important.
Ce este mai important: să scrii sau să publici? De ce crezi acest lucru?
Să scrii, pentru că dacă nu scrii, degeaba publici, nu se vede nimic.
Te stimezi mai mult în calitate de poet sau de prozator? Ori poate de traducător sau de jurnalist cultural?
Sînt jurnalist și traducător din nevoie, dar cred că am și cîteva reușite în zonele astea deci mă stimez ca de toate.
Cînd și unde scrii (locuri – mai ales locuri! 🙂 , momente, tabieturi)?
Acasă, pe laptop, din cînd în cînd, o dată la cîțiva ani (dar atunci mai multe texte unul după altul).
Cine te citește prima dată: editorul, prietenii, cititorii profesioniști? În ce măsură ții cont de opiniile lor?
Într-o vreme, membrii siteului clubliterar erau primii care mă citeau, dar nu cred că am schimbat ceva important vreodată după sugestiile lor.
„Scriu pentru prieteni și pentru femeile cu care stau”
Cum arată cititorul ideal / cititoarea ideală? (Pentru cine scrii?)
Pentru prieteni și pentru femeile cu care stau (sau pentru aia dinainte, să vadă ce-a pierdut).
Ce trăsături are cartea / poemul / textul nu neapărat perfect, dar bun, valoros (dintr-un punct de vedere sau altul)?
Orice face scriitorul ăla, orice efect folosește, sa n-o facă de prea multe ori, să fie artist, nu industrie. Orice efect prea repetat e defect.. Să nu plictisească si sa se vadă dorința, sa se vadă ca- l vrea pe cititor, chiar si daca se da misterios, daca aplica strategia divei. Să nu scrie prea mult.
Mulțumim (sublinierile și intertitlurile ne aparțin).
