Am scris ieri despre volumul ”Republica”, apărut de curând la Editura Polirom sub semnătura lui Bogdan Suceavă, o incursiune amănunțită în tainele Republicii de la Ploiești din 1870, în care Alexandru Candiano-Popescu a încercat să îl coboare de pe tron pe Carol I și să instaureze o nouă formă de guvernământ. Despre această carte, despre aceste evenimente și primii pași spre cariera dramatică a lui I.L. Caragiale, am vorbit cu autorul, care a a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
– În prezentarea de pe coperta a doua, se scrie că Bogdan Suceavă este născut la Curtea de Argeș, în 1969. Așadar, care este legătura ta cu Ploieștii? Sau, prin ”Republica”, se încearcă reconsiderarea unui moment istoric important?
Dar de ce ar trebui să existe vreo legătură cu Ploieștii ca să scriem despre Ploiești? Eu am ținut cu F.C.Argeș și îmi amintesc cu bucurie bătăile sistematice pe care Petrolul le lua la Pitești în perioada de glorie a echipei alb-violet. Tema republicii ploieștene e importantă pentru biografia lui I.L.Caragiale, pentru că perioada august-noiembrie 1870 a reprezentat pentru el momentul unei maturizări forțate. În perioada aceea n-a fost doar tentativa de lovitură de stat a lui Candiano-Popescu, ci și moartea tatălui lui I.L.Caragiale, care trebuie că a fost o lovitură pentru întreaga familie. Ne interesează subiectul pentru că e important să înțelegem transformarea junelui Iancu în dramaturgul de mai târziu, cel care ne-a învățat cum să ne privim politicienii.
– Îmi spuneai, la un moment dat, într-o discuție privată (am voie să o aduc aici?) că propui o soluție literară diferită pentru fiecare roman. În ”Republica”, soluția este atipică: proză amestecată, în proporții aproape egale, cu teatrul. Cum te-ai decis la o astfel de abordare?
Era firească! Am scris un roman care investighează nașterea teatrului modern în România și care ilustrează cum anumite motive literare au fost inspirate de viața reală, din evenimente de la 1870. Ca să dau un singur exemplu, am arătat că e posibil ca tema scrisorii pierdute să-și aibă originea într-una dintre dovezile rătăcite în timpul procesului celor 41 de revoluționari. O asemenea investigație avea nevoie de un format literar compatibil temei.
– Care au fost sursele de documentare în afara prozei ”Boborul” a lui Caragiale și a amintirilor lui Candiano-Popescu? Cât te-ai documentat pentru acest volum, care este istoria lui?
Anticipând întrebarea ta despre asta, am descris în nota din finalul volumului toate secretele fabricării sale! De la memoriile lui Candiano-Popescu la un studiu de Nicolae Iorga, de la Șerban Cioculescu până la Caragiale însuși, pentru că opera lui e plină de semne discrete.
– Ploieștenii anului 1870 erau în majoritatea lor republicani liberali sau, cel puțin, asta era impresia generală. De altfel, revoluționarii sunt zugrăviți mai degrabă cald, cu tușe simpatice, inclusiv la procesul de la Târgoviște. Așadar, ești republican sau monarhist?
Indiferent care ar fi regimul, aș supraviețui, ceea ce-ți recomand și ție! Nu m-aș apropia de tema republică vs. monarhie cu altă pasiune decât cea a investigației literare și istorice. E bine să glumim la fel și despre una, și despre cealaltă.
– Pe când o lansare de carte la Ploiești, locul faptei, care am văzut că lipsește din turneul de evenimente din această toamnă. Ai avut semnale din acest oraș cu privire la un eventual interes privind cartea, privind subiectul ei?
Dacă ar exista interes, cu drag aș răspunde. Scriu pentru publicul din România, mă interesează interesul pentru literatură în special în rândul celor tineri, indiferent unde studiază ei acum. M-aș bucura ca volumul acesta să-l aducă pe I.L.Caragiale încă și mai aproape de inima tinerilor de azi. Dacă pentru acest scop ajută o lansare, și pe vârf de munte aș merge! Dar Ploieștii, din câte-mi amintesc eu bine, sunt un loc mai accesibil de atât! Poate în viitorul apropiat ajung și la locul faptei.
– În carte sunt multe paralele, pe care cititorul trebuie să le descopere, între politica de secol 19 si cea de secol 21. Este intenționată concluzia la care ajungem că nimic nu s-a schimbat, metehnele politice sunt parcă aceleași? Inclusiv cu ”prințul străin” vs. ”președintele sas”?
Toate-s vechi și nouă toate! Ador să scriu comedie cu subiect politic și am propus analogii care se susțin. Pe de o parte glumim, dar pe de altă parte ne întrebăm ce înseamnă să aparții unei țări, ce înseamnă a fi dintr-un loc. Fie ca cetățean, fie ca supus al unei coroane.
– Unul dintre personajele-cheie ale cărții este I.L. Caragiale. Plecând de la întrebarea anterioară, ai ambiția ca volumul acesta să dăinuie precum cărțile lui Caragiale?
Ambițiile noastre sunt irelevante, viața reală e concepută pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ. Destinul cărților nu prea are legătură cu pasiunile antume ale autorilor. Oricum, toate ambițiile vor fi anulate de viitorul Big Bang, și numai imaginea aceasta e menită să ne liniștească.
– Tot discutând cu scriitori, am observat că mulți dintre ei au cu totul alte joburi, în afara literaturii, mai ales când vorbim de scriitori români. Cum se împacă literatura cu matematica, în cazul tău? Este compatibilă? Găsești că matematica sau matematicienii pot fi subiecte ale unor cărții viitoare?
Matematica protejează literatura, de parcă Gauss însuși mi-ar fi bodyguard. Și e foarte bine așa, pentru că la români cei care și-au dorit să trăiască din scris au sfârșit, în unele cazuri notabile, prin a depinde de politicieni. Faptul că am studiat matematica și lucrez ca matematician îmi permite luxul de a nu depinde de fluctuațiile politice de la București, de schimbările politice din țărișoară. Nu-mi trebuie nimic de la dânșii, și nu vreau nimic altceva decât ceea ce e al meu, adică numele de pe copertă. O carte despre matematicieni? De ce nu? Mulțumesc pentru gând, nu m-am gândit niciodată la asta.
Mulţumim,
Jovi – Filme-carti.ro
(Sublinierile ne aparțin.)
