Interviu-anchetă cu finaliștii Premiului Literar ”Augustin Frățilă” – romanul anului 2012, ediția a II-a

Așa cum vă spuneam acum câteva săptămâni, anul acesta sunt în juriul de bloggeri, juriu ce va stabili cel mai bun roman românesc al anului 2012, în cadrul Premiului Literar ”Augustin Frățilă”, ediția a II-a, în valoare de 10.000 de euro. Reamintesc aici romanele finaliste: “Craii şi morţii”, de Dan Stanca, “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu, “Hotel Universal”, de Simona Sora, , “Omar cel orb”, de Daniela Zeca, și “Şoseaua Căţelu 42”, de Alina Nedelea.

Am încercat să aflăm ce gândesc cei cinci finaliști despre acest premiu, formulând câteva întrebări, care au fost transmise acestora. Până la ora publicării acestui articol, Dan Stanca nu ne-a transmis răspunsurile lui, dar vom actualiza dacă le vom primi. Ce gândesc deci Simona Sora, Daniela Zeca, Alina Nedelea și Radu Aldulescu despre concursul din acest an?

1. Ce înseamnă pentru dvs. personal Premiul Literar ”Augustin Frățilă”, cum ați întâmpinat nominalizarea ca finalist și cum ați privit, dacă le-ați cunoscut, controversele de la prima ediție?

Radu Aldulescu: În ce mă priveşte, premiul „Augustin Frăţilă” înseamnă, înainte de orice, faptul că măcar 24 de tineri trebuie să citească atent cel puţin 5 romane ale unor autori români. Iar dorinţa-speranţa că aceşti tineri vor constitui un exemplu pentru toţi cei din jurul lor, iar cele 5 romane vor însemna doar începutul unui lung șir de astfel de lecturi mă determină să cred că şi în literatura noastră lucrurile încep să o ia pe un făgaş al normalităţii.

Bucuria de a-l fi văzut pe Dan Stanca pe lista nominalizaţilor a luat-o înaintea bucuriei pentru propria nominalizare.

Am auzit ceva de controversele de la prima ediţie a acestui premiu, dar n-aş putea spune că am urmărit foarte atent fenomenul. Cel mai probabil ele au fost determinate de ineditul sumei propuse drept premiu pentru un roman, în contextul crizei economice, recesiunii şi aşa mai departe…

Daniela Zeca: Nominalizarea ca finalist m-a bucurat, pentru că am primit-o ca pe o autentificare a valorii romanului pe care l-am scris. Nu o luați ca pe o lipsa de modestie, însă de când am pus în pagină primul paragraf din Omar cel orb am gândit și am sperat să fie un roman care contează, dar aceasta cred că e credința fiecărui autor.

Alina Nedelea: Luand in considerare faptul ca in momentul in care m-am apucat sa-mi povestesc viata intentia mea nu era sa scriu o carte, ci sa imi ocup timpul, in loc sa ma deprim mai rau decat eram deja , ca telefonul nu mai suna de luni de zile ca sa fiu chemata la o proba de actorie(profesia mea)… poti sa-ti dai seama ca eu, personal, inca n-am inteles ce se intampla, unde sunt, cine sunt, si acum ce fac si mai ales: de ce???? Asa-i viata, pesemne. Iti da la picioare cand  te astepti mai putin si te premiaza cand nici prin cap nu-ti trece… NU. NU cunosc controversele de anul trecut, dar nu ma indoiesc ca si anul acesta vor exista, de asemenea. De pilda, ce cauta o actrita in finala pentru Premiul – Literar Augustin Fratila? Asa ca n-o sa ne plictisim.

Simona Sora: Premiul „Augustin Frăţilă“ realizează nu doar întîlniri previzibile, ci mai ales un soi de întîlniri improbabile. Ştii cui îi trimiţi cartea, dar nu ştii niciodată la cine va ajunge. Asemenea întîlniri nu pot fi controlate şi aduc, de obicei, reacţiile cele mai neaşteptate. Orice carte îşi caută cititorul veritabil. Iar premiul „Augustin Frăţilă“ este fără îndoială unul dintre instrumentele prin care această căutare unu-la-unu îşi atinge ultimele sale consecinţe.

2. Cum vi se pare această formulă de jurizare mixtă, critici literari recunoscuți, în prima parte, bloggeri (nu numai literari), în cea de-a doua parte? Oferă această formulă suficientă legitimitate premiului?

Daniela Zeca: Știu că sunt controverse asupra acestei formule mixte de jurizare și e normal să se întâmple așa, suntem obișnuiți ca premiile pentru literatură să fie apanajul exclusiv al criticilor literari, însă dinamica lumii s-a schimbat. Azi, un roman fără public e un caiet de impresii sau un jurnal intim. Criticul literar își va păstra oricând prerogativele, când e vorba de o carte a unui scriitor, însă, personal, am nevoie și de confirmări și opinii ale celor din afara zonei mele de interes: când scrii o operă în care crezi, nu ai de ce să îți rezervi prudența de a o expune unor evaluări diverse. In plus, am mai spus-o: un blogger e un om liber, va vota ceea ce consideră și va aprecia, cred, povestea cea mai convingătoare și mai bine scrisă, dincolo de conjuncturi, umori sau interese de grup.

Radu Aldulescu: Consider că este o formulă destul de fericită; în fond scriitorul scrie pentru cititori în primul rînd. Juriul de specialitate are importantul rol (pe care, de altfel, îl are în general criticiul – cititor profesionist) de a-i direcţiona pe cititorii amatori către lecturile care merită…

Alina Nedelea: Nu. N-o ofera. In sensul ca sunt convinsa ca in literatura sau cinematografie, muzica , pictura sau sculpura cuvantul ”legitimitate” nu exista. Poate in matematica sau medicina. Atata timp cat un chirurg salveaza vieti , un matematician rezolva o ecuatie sau un arhitect pune in picioare un bloc care nici la cutremur nu se prabuseste, putem sa ii legitimam ca fiind desavarsiti in domeniile lor. In arta totul este subiectiv. Transmiti sau nu emotii.  Ca sa punem bomboana pe coliva, unora le vine sa rada si sa planga ca niste copii uitandu-se la tine pe scena, citindu-te sau admirandu-ti capodopera, in timp ce altii adorm instantaneu cu capul pe opera ta.  Profesorul meu de actorie, G.Gonta, mi-a spus: ”Nedelea, sa zicem ca tu esti pe scena. Sa zicem ca in sala se afla un sot si o sotie. Seara , inainte sa se bage in pat , sotul va blestema c-a platit biletul de teatru sa vina sa te vada, in timp ce sotia se gandeste sa vina sa te revada de cel putin alte trei ori. Dupa parerea ta, cine are dreptate in ceea ce priveste talentul tau? Amandoi, Nedelea. Amandoi.”  Ce-i drept, am avut consensul unor critici literari recunoscuti, ca ceea ce am scris le-a placut. Dar imi pun si problema ca s-ar putea ca bloggerii sau cititorii sa arunce cartea la gunoi dupa 5 pagini. Face parte din joc. Suntem 6 miliarde de oameni si suntem diferiti unul de altul. Ar fi si culmea sa rezonam la acelasi lucru. Noi , artistii, scritorii, s.a.m.d, ne jucam cu emotiile. Nu cautam certitudini. Nu ne intereseaza ce este corect sau incorect, unde e binele si raul, ce este etic ce nu este etic, ne doare in cot, chiar. Ne punem emotiile pe tava si asta a fost. Mai abstract de atat…se moare. Parerea mea!

Simona Sora: Cred că ar trebui adăugat şi la bloggeri epitetul „recunoscuți“. Din cîte-am văzut, bloggerii invitaţi să jurizeze sînt mai ales cititori vechi, iubitori de literatură, oameni care au un cerc de lectură. În principiu, formulele mixte de jurizare sînt riscante, pentru că amestecă criteriile. În cazul acesta însă, e vorba nu atît de un amestec, cît de o preluare de ştafetă. Şi-apoi, nici o formulă de jurizare nu poate da totală legitimitate unui premiu pentru că e vorba de gust literar, adică de subiectivitatea cea mai profundă, mai inalienabilă şi mai respectabilă. Ce putem spera e să se formeze, în această încercare, o comunitate de gust suficient de impersonală – asta, da, se poate, şi e singura „obiectivitate“ de aşteptat.

3. Pentru un scriitor român și nu numai, un premiu literar în valoare de 10.000 de euro este considerat substanțial. Dacă veți câștiga, vă veți oferi o vacanță sau, dimpotrivă, îi veți investi în asigurarea liniștii necesare pentru scrierea următorului roman?

Simona Sora: Dacă voi cîştiga acest premiu, voi face exact ce am făcut în ultimii 10 ani, adică voi supravieţui, vorba dlui Radu Cosaşu.

Alina Nedelea: Mi-e clar ce am sa fac cu aceasta suma. Dar prefer sa nu raspund acestei intrebari. Nu, momentan. Ai sa intelegi de ce cand se va desemna castigatorul, insa.

Radu Aldulescu: De cînd cu moda asta a nominalizării aplicată majorităţii premiilor literare naţionale, trei sau patru dintre romanele mele au fost onorate de diverse jurii cu selecţia în respectiva fază preliminară. Nici unul însă n-a trecut de această fază. La fel s-a întîmplat şi cu „Cronicile genocidului”, nominalizat pentru cîteva premii (U.S.R., Observator, Premiul Ziarului Timpul…), pe care nu le-a luat, iar acum nominalizat la acest important premiu, sau care-şi dă importanţă prin suma enormă sărită din normă pusă-n joc. Mă simt şi de astă dată onorat. Totuşi, sincer, declar cu mîna pe inimă, mi s-ar părea de rău augur ca romanul meu să ia premiul. De altfel, scrie şi la Apocalipsă „Fiindcă tu zici: sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic n-am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti ticălos, şi vrednic de plîns, şi sărac, şi orb, şi gol…”

Daniela Zeca: Da, această recompensă m-ar ajuta enorm să duc la bun sfârșit romanul la care lucrez. Sunt un autor nocturn, care începe un război dur, cu propria rezistență, atunci când pornește la o nouă carte – și care nu știe niciodată dacă va câștiga toate bătăliile. Din nefericire, literatura nu este viața mea exclusivă, ci o împart, chinuit, cu servituți și corvezi ale profesiei de zi cu zi, fără de care nu mi-aș permite luxul celor câtorva ore de noapte, ale scrisului.

4. Prin ce se deosebește sau se individualizează romanul dvs. față de celelalte cărți nominalizate ca finaliste ale Premiului Literar ”Augustin Frațilă”?

Radu Aldulescu: Răspunsul la această întrebare cred că l-a dat motivaţia juriului de specialitate pentru alegerea celor cinci finaliste:  „Un roman poate fi considerat neorealist, altul – al experienței directe, cu elemente de non-fiction, altul – eseistic, altul – vizionar-metafizic, altul − poematic-esoteric, de un exotism sublimat. Membrii juriului au urmărit să răsplătească valoarea literară și nu să susțină o anumită categorie de autori sau o anumită formulă estetică.”

Daniela Zeca: Omar cel orb e distinct în primul rând pentru că sfidează un mit: acela care ne asigura că un autor scrie cel mai bine despre spațiul lui nativ. Nu numai că am fost de două ori în Iran pentru această carte, i-am căutat și i-am observat pe protagoniști în viața lor reală și profundă, dar am și stat conectată, vreme de aproape 3 ani, la lumea Orientului Mijlociu si a Iranului în mod aparte, ca si cum as fi respirat cu încă un plămân. De aceea, cand mai multe voci ale criticii au apreciat ca „Omar cel orb” este unul dintre cele mai bune romane de atmosfera ale literaturii romane „, pentru mine a fost ca un război câștigat: reușisem sa mă confrunt si sa evit riscul turisticului, al pivirii superficiale sau al mistificarilor, scriind despre o lume căreia nu ii aparțineam. In plus, acest roman nu e o carte singura, ci reprezintă a treia si ultima treapta de intensitate din asumarea aceluiasi univers- lumea Orientului Apropiat. Nu in ultimul rând, Omar cel orb inaugureaza un nou tip de personaj, rasturnand raportul dintre eroul titular si lumea lui. De obicei, vedem si parcurgem o lume prin hubloul unei figuri centrale dintr- o carte, aici însă , lumea si bulversarile din interiorul ei se lăsă precum sarurile in apa in sufletele câtorva personaje, pe care le coplesesc si le anihileaza . Cred ca Omar cel orb e, intre altele , si o demonstratie izbutită si unica de a crea personaje secundare memorabile.

Alina Nedelea: Intrebarea este dificila intrucat presupune un raspuns in care ar trebui sa ma complimentez de una singura.  Nu c-as fi modesta si n-as putea. Dar nu sunt complexata asa ca n-am nevoie. In tot cazul, la aceasta intrebare cel mai bine ar raspunde criticii literari. Si eu as fi curioasa sa aflu , sa stii….

Simona Sora: Prin ton, cred. Şi cum tonul face muzica…

5. Ați citit celelalte romane finaliste? Dacă da, cum vi s-au părut, dacă nu, cum le percepeți?

Radu Aldulescu: Am citit romanul lui Dan Stanca, „Craii şi morţii” şi, bineînţeles, mi s-a părut foarte bun. Pe celelalte le percep exact ca membrii juriului (îmi propusesem cîndva să devin cititor profesionist, dar, uite, că patima scrisului a luat-o înainte): avînd valoare literară. Şi, bineînţeles, le-am adăugat pe lista mea de lecturi obligatorii în viitorul foarte apropiat.

Daniela Zeca: Îmi este foarte dificil sa vorbesc despre celelate carti finaliste. Le-am citit si le-am apreciat la momentul aparitiei lor, 3 dintre autori (exceptand- o pe Alina Nedelea, pe care nu o cunosc si pe care o citesc abia acum) îmi sunt si buni prieteni, sunt onorata de compania lor, așa ca nu îmi doresc sa spun mai mult.

Alina Nedelea: Nu le-am citit. Si nu intentionez sa o fac pana pe data de 7 noiembrie. Nu ma uit nici la filmele ”rivalelor” pana nu se da premiul. Dupa aceea, da! Normal. Mai mult ca sigur!

Simona Sora: Da, le-am citit cu maximă atenţie, pe unele le-am şi recomandat (înainte de a fi fost „finaliste”). Am opinii ferme în privinţa fiecăruia dintre ele. Nu pot totuşi să le devoalez, deocamdată, din motive evidente.

6. La un an de la publicare, cartea dvs. și-a cristalizat o existență de sine stătătoare. Ați schimba ceva la ea, dacă ar fi să apară o ediție revăzută?

Alina Nedelea: As schimba-o de la inceput pana la sfarsit!!

Simona Sora: Da, aş schimba toate numele (sau supranumele recognoscibile) ale personajelor pe care (pentru culoare locală, dar şi pentru că asta m-a ajutat enorm la crearea atmosferei) le-am împrumutat, într-un fel sau altul, din realitate.

Radu Aldulescu: În acest moment sunt prea prins de romanul pe care îl am în lucru, pentru a mă gîndi să schimb ceva la o eventuală reeditare a „Cronicilor genocidului”.

7. Ce părere aveți despre noua propunere a lui Daniel-Cristea Enache ca, de anul viitor, scriitorul celui mai bun roman în viziunea criticilor literari să beneficieze de un premiu distinct, constând într-o rezidență de creație de 3 luni, în care autorul ”să poată scrie liniștit la o carte”?

Simona Sora: Cred că această mini-sinecură ar putea fi asigurată pentru toţi finaliştii peste care nu va da norocul. La urma urmelor, nu e puţin lucru să fii preferat atîtor şi atîtor alţi scriitori. Ar fi o dovadă de încredere şi o urmare practică a acestei prime selecţii.

Radu Aldulescu: Este o idee excelentă. Eu aş avea şi propuneri de locaţii, în acest sens: Năeni, judeţul Buzău şi Tescani, judeţul Bacău. Sunt locuri atât de propice scrisului, cum nu vă puteţi închipui… O parte din „Cronici…” se datorează şi acestor locuri…

Daniela Zeca: Ideea lui Daniel Cristea-Enache e salutara, ii subscriu intrutotul si nu pot decât sa îmi doresc sa fiu si in anii următori nominalizata la Premiul „Augustin Frățilă”, știind ca se ivește o șansa in plus de a primi o clipa de tihna si înlesnire pentru munca ta, atunci cand scrii o carte buna.

Alina Nedelea:‘ ‘Vrei calule ovaz?”. Si cu asta am spus tot.  Este o idee excelenta si de foarte mult bun simt, bineinteles. Daniel Cristea-Enache este un scriitor. Cine ar intelege mai bine ca el cata nevoie are o persoana de liniste ca sa se poata concentra? Ceea ce ii doresc insa, nu este sa reuseasca doar din punctul acesta de vedere. Ci si in a acela de a gasi o formula de a atrage atentia presei si a televiziunii spre faptul ca o carte este publicata si nimeni nu stie… ca exista premii de care doar fericitul castigator stie si cativa pasionati de facebook. Intr-o lume ideala, mi-as dori ca Daniel sa puna pe picioare proiectul sau (si nu ma indoiesc c-o va face) dar ii urez sa reuseasca sa atraga atentia si mass-mediei . Am avea toti de castigat. Si cand zic TOTI, nu exclud pe nimeni!

Vă mulţumim!

(Sublinierile ne aparțin.)