Serialul „Suntem aici”, nominalizat la Emmy, se întoarce cu al doilea sezon. Reginele drag Bob the Drag Queen, Eureka O’Hara și Shangela își continuă călătoria prin orașele mici din America și continuă să răspândească iubire și să creeze legături prin arta travestiului. Reginele recrutează locuitori din Spartanburg, SC, Temecula, CA, Del Rio, TX, Selma, AL, Evansville, IN, Watertown, SD, Kona, HI și Grand Junction, CO, ca să participe în spectacole unice de drag și își inspiră „fiicele drag” să-și exprime sinele autentic în fața familiilor, prietenilor și a comunităților lor.
Primul episod din sezonul 2 va rula pe 19 octombrie și va fi disponibil pe HBO GO.
Eureka O’Hara povestește, în interviul pus la dispoziție în exclusivitate pentru România de HBO, despre costumele purtate, competitivitate și evoluția personală de-a lungul filmărilor pentru proiectul We’re Here.
Eureka – în primul rând – costumele cu care ai făcut teasing pentru sezonul al doilea din We’re Here sunt senzaționale!
„Oh, rochia portocalie? A fost un moment pe care îl așteptam de un an! A fost costumul pe care trebuia să îl port sezonul trecut, pentru Spartanburg, și abia așteptam asta. Este un stil de rochie pe care am vrut să o fac de când am început cu drag-ul, foarte clasic, un tip de spectaculos continental, fără ștrasuri. În sfârșit mi s-a fabricat și apoi a trebuit să aștet un an și jumătate să o port!”
Chiar dacă We’re Here nu e un show despre competiții, ai spune că tu, Bob și Shangela sunteți competitive în ceea ce privește costumele pe care le purtați în show?
„Noi, drag queens, suntem mereu competitive. Mereu vrem să fim cele mai feroce, dar atunci când vine vorba de noi trei, nu prea există competiție, pentru că toate apărem atât de grozav, încât e greu să concurăm! Suntem la un nivel foarte echilibrat. Probabil că designerii sunt mai competitivi decât noi. Artiștii vor să fie cei mai buni la ce fac și de aceea pun foarte mult efort în aceste look-uri – vor să iasă în evidență unii față de ceilalți și să iasă în evidență cu noi. Noi îmbrăcăm costumele și ei își doresc să aibă parte de acea reacție de tip ‘îmi place la nebunie!’ de la noi”.
Probabil ești foarte mândră că ești una dintre vedetele unui show care are un asemenea impact emoțional asupra spectatorilor…
„Scopul meu în viață e să-i fac pe oameni să plângă!” (râde) „Ador faptul că îi atinge pe oameni în așa fel, pentru că noi toți vrem să fim emoționați în toate felurile… Mai ales după o perioadă lungă de distanțare socială! E grozav să vezi că drag-ul este recunoscut zilele acestea pentru conexiunea reală cu umanitatea noastră pe care o aduce în societate, pentru cei care nu apucă mereu să vadă acea artă a drag-ului. În emisiune, oamenii pot chiar să vadă cât de mult sprijin și complexitate aduce drag-ul, ca răspuns al nevoilor culturii queer. Da, sunt foarte mândră de acest lucru.”
Și cât de mult ai spune că te-a atins personal We’re Here?
„Este jobul meu de vis, la modul cel mai sincer. Îmi aduc aminte, fiind o persoană mai grasă, sau fiind o persoană diferită de ceilalți, în general – nu stereotipul de succes la care se gândesc oamenii în general – mereu eram geloasă pe aceste fete care aveau parte de foarte mult sprijin sau reginele de frumusețe cărora li se ofereau toți banii pentru talentul lor și mereu am crezut că acest lucru se întâmpla datorită imaginii lor sau pentru că erau slabe și drăguțe sau orice gânduri paranoice aveam în minte. Așa că tânjeam la așa ceva și cumva am manifestat acest job, vorbind despre el, ca să existe. Mă gândeam ‘Mi-aș dori să am un job în care aș putea crea vestimentar orice mi-aș putea dori, dar și să lucrez cu oameni din comunitate și să arăt acel drag pe care îl ador, și partea de terapie și din inimă’. Au existat mai multe dăți în care aș rosti aceste cuvinte sau lucruri pline de emoție despre drag, iar producătorii îmi spuneau: ‘Eureka, oamenii vor să-i faci să râdă, nu vor să vadă emoțiile’. Și mă gândeam că de fapt asta e o parte mare din ceea ce mă face să iubesc drag-ul și îmi doresc să fac mai multe pentru a arăta asta, așa că ăsta e job-ul meu de vis. Și apoi ajungi la întrebarea: ce faci atunci când în sfârșit ai parte de job-ul de vis? Trebuie să-l adori pur și simplu și să fii obsedată și să investești totul acolo – și asta am făcut. Așa mi-a schimbat viața. Am ceva de care pot fi mândră cu adevărat în performance-ul meu de drag, nu doar competitivitatea sau să văd cât de departe ajung într-un concurs. E ceva care îmi încălzește sufletul, un tip de muncă validantă pe care o fac cu ajutorul drag-ului, asta este ceea ce fac.”
În primul vostru sezon, ați avut un episod construit în jurul unor mame, chiar în timp ce jeleai pierderea propriei tale mame. Cum ai reușit să faci asta?
„A fost dificil. Dar asta ne ajută să ne apropiem de acești oameni cu care lucrăm, faptul că și noi suntem vulnerabile și sincere. Nu suntem psihiatri, nu suntem terapeute, abia ai putea spune că facem coaching de dezvoltare personală. Poate asta suntem, coach de dezvoltare personală pentru persoane queer, într-un fel, acesta e cel mai bun exemplu pe care îl pot da. Dar totul se rezumă la a fi și noi sincere și vulnerabile cu acești oameni, ceea ce îi face și pe ei, la rândul lor, să fie vulnerabili cu noi. Cred că este necesar și cred că totul este construit pentru noi, așa că, chiar și acel moment, chiar dacă a fost dificil, a fost satisfăcător și chiar terapeutic într-un fel. Și să fim în compania acelor mame gay care ne-au îmbrățișat, am avut acel moment cu ele. Și faptul că am avut ocazia să vorbesc cu Erica, despre faptul că uneori copiii tăi trebuie să descopere singuri lucruri. Chiar și eu am făcut asta cu mama mea. Câteodată părinții noștri trebuie să descopere lucruri despre ei înșiși, ceva la care ea chiar lucra. E mișto să fii deschisă cu oamenii, asta m-a ajutat în principal să trec prin acele momente dificile.”
E ușor să-ți dai seama că ai un dar pentru a-i face pe alți oameni să se simtă confortabil imediat, a fost ceva ce ai avut de la început?
„E o binecuvântare și un blestem, cred! Pentru că am acest dar, dar câteodată trebuie să le reamintesc oamenilor să se calmeze, nu trebuie să știu toate acele lucruri! Câteodată poate fi prea mult, dar este și o binecuvântare că oamenii se pot simți confortabili să se deschidă în fața mea. Cred că este spiritul de sud al Statelor Unite, empatic, dar și voios și plin de căldură învățat de la mama mea. Ea era mereu foarte primitoare cu toată lumea, în afară de momentele în care-i dădeau motive să nu fie. Și asta ne-a învățat și pe noi, copiii, să fim la fel. Sunt americană de primă generație, pentru că mama mea era din Germania, și era foarte diferită de oamenii în preajma cărora am fost crescută, când venea vorba de asta. Mereu spunea: ‘voi, americanii, sunteți atât de închiși! Americanii sunt foarte reticenți, noi, germanii, nu facem asta!’ Vorbea despre asta tot timpul, despre cum în Germania toată lumea făcea parte din familie, deci ea venea dintr-un sat mic, și dacă o persoană nouă venea în oraș, devenea imediat parte din familie. M-a crescut și pe mine așa, cred.”
Ce e mai dificil de filmat, We’re Here sau Drag Race?
„Asta e o întrebare amuzantă, pentru că, sincer, la Drag Race ai nevoie de rezistență, e mai dificil din punct de vedere fizic, aș zice. Ai atât de multe de făcut într-o singură zi. Ai o probă mini, apoi o defilare de modă completă, apoi o probă maxi în doar 15 ore, apoi te întorci în ziua următoare și iei totul de la capăt. La We’re Here, nu e un program la fel de solicitant, dar cred că e mai solicitant din punct de vedere emoțional. Și cred că necesită și mai multă creativitate, pentru că eu, Bob și Shangela suntem și producătoare ale show-ului. Nu apărem pur și simplu și gata, totul e fabulos, producem tot, conducem echipele, fie că e vorba de makeup, design, hairstyling – conducem toate procesele atunci când vine vorba de această emisiune, concepem și performance-urile și tot, deci este vorba de foarte multă muncă.”
Vara asta, în Drag Race All Stars 6 ai demonstrat cât de evoluat a devenit drag-ul tău, dar și tu ca persoană. A fost We’re Here o parte importantă din această evoluție?
„Da, absolut. Plus – trecerea timpului. Dar We’re Here a avut un impact gigantic asupra modului în care am crescut ca individ în această perioadă. Fato, am trăit multe lucruri și experiențe noi și atunci când evoluezi pe plan profesional, te poate ajuta cu adevărat să te înțelegi pe tine mai mult, ca ființă umană. Atunci când începi să simți că ai niște siguranță în viața ta profesională. Asta mi-a oferit We’re Here. Nu aveam o senzație de disperare când am început All Stars 6 de tipul trebuie să reușesc sau sunt un nimic, ceea ce e un adevăr destul de trist când vine vorba de Drag Race și alte competiții. Câteodată e dificil să nu ai acea disperare să câștigi sau să te descurci bine, pentru că altfel s-ar putea să nu-ți poți construi o carieră. De data asta am putut merge acolo cu o anume lejeritate pentru că, până la urmă, eram norocoasă să am sprijinul lui We’re Here, unde știam că vom intra în al doilea sezon după filmări și cred că era ceva siguranță în care îmi puteam asuma cine sunt și să fiu eu însămi. De asemenea am învățat să nu mă prefac și să fiu sinceră despre cine sunt și să nu mă epuizez prea tare și să nu caut tot timpul lumina reflectoarelor. Când te vezi la televizor te poți reevalua într-un anumit fel, mai ales cu show-urile de tip reality, pentru că vezi cine ești în diverse lumini și diverse situații, un alt lucru care m-a ajutat să mă maturizez. Și să mă văd la televizor în We’re Here, și să mă pot vedea din nou în al zecelea sezon din RuPaul’s Drag Race.”
La fel ca mulți alți fani, eu țineam cu tine să fii încoronată drept câștigătoare în All Stars 6!
„Mulțumesc, am fost fericită, dar sunt fericită pentru Kylie, a fost uimitor să o văd pe ea câștigând. Aș fi fost entuziasmată să câștig și eu, totuși! Dar vreau să zic, sincer, după ce am fost trimisă acasă, știam că ceva e pe cale să se întâmple atunci când m-au trimis acasă în timpul fazei cu Drag Tots… Și apoi, când m-am întors, aveam senzația că mă împușcasem singură în picior ca să câștig. Doar pentru că plecasem și m-am întors. Dar am apucat să-mi port toate hainele și am fost în fiecare episod, și asta e o victorie. Mereu sunt jefuită, am eu impresia asta. Doamne, lasă-mi pușculița în pace!”
Cum crezi că te-ai fi descurcat dacă nu ți-ai fi rănit genunchiul în al nouălea sezon din Drag Race, ceea ce te-a forțat să părăsești competiția prea devreme?
„Știi, trebuie doar să zic, îmi pare rău Sasha Velour… Nu, nu știu, e greu să-mi dau seama. Ea era clar o regină diferită în acel moment, dar clar a dansat din toate puterile atunci când nu avea niciun membru fracturat!”
Care este cel mai dificil lucru legat de munca la We’re Here?
„Sincer, cel mai dificil lucru este să nu fiu consumată din punct de vedere emoțional de unele dintre poveștile ‘fiicelor’. E dificil să nu le las să mă afecteze. Sunt foarte empatică, așa că, din când în când, trebuie să meditez în camera mea de hotel. Să eliberez acea energie. Absorb atât de multă atunci când vorbesc cu fiicele mele, am acest lucru pe care îl fac dacă mă simt copleșită de energiile altor oameni pe care le preiau: îmi închid ochii și fac acest lucru cu brațele, în care le tai și apoi le împing departe de mine. Tai aceste sfori atașate de emoțiile și spiritul acestor oameni, imaginează-ți sforile tuturor oamenilor cu care ai intrat în contact, taie-le și împinge-le departe de tine. Fă asta de câteva ori, în mod ciudat, chiar funcționează.”
E câteodată înspăimântător la We’re Here să vă aflați în locuri care nu acceptă mai deloc comunitatea LGBTQ+?
„Da, adică au existat câteva momente în care m-am simțit speriată. Sunt norocoasă pentru că nu suntem niciodată în oraș fără măcar încă vreo 10 sau 15 oameni în jurul nostru: oameni de la sunet, de la cameră, celelalte prezentatoare – deci avem noroc în sensul ăsta. Dar au existat situații în care ieșeam și ne aventuram să luăm de mâncare sau ceva de genul și eram singure și era foarte stresant. Băieții se uitau la noi de parcă eram nebune! Nu ai idee ce urmează să spună! Mult mai multe lucruri negative se întâmplă când camerele nu sunt pornite, pentru că atunci când suntem mai puțini în orășele, atunci îți strigă cineva cuvântul care începe cu ‘po…’ și alte lucruri asemănătoare, mai des decât atunci când există camere în jur. Toți se comportă diferit în jurul camerelor de luat vederi.”
Cum reacționezi atunci când strigă cineva acel cuvânt spre tine?
„Mulțumesc! Da, regină, da! Sunt fata aia. Le arăt un șut și o plecăciune. Adica acel cuvânt nu mă mai rănește acum. Îi rănește pe ei mai mult decât pe mine, pentru că au trebuit să-și folosească energia să spună asta. ‘Mersi!’ Adică… Nu te înșeli… Nu s-a spus nicio minciună în timpul acestui moment!”
We’re Here a fost nominalizat la mai multe premii, oare sezonul al doilea va câștiga Premiul Emmy pentru care a fost nominalizat primul sezon?
„Anul acesta vom fi câștigătoare de Emmy. Pur și simplu voi rosti asta pentru a manifesta acest lucru. Cred că a venit timpul, cred că anul trecut am fost foarte aproape, dar aveam nevoie de timp să revenim și să facem un sezon complet. Am muncit foarte mult și e un sezon atât de minunat și cred că oamenii vor rezona cu el – și cred că acest lucru va da show-ului sprijinul de care are nevoie pentru a primi mai multe sezoane, pentru că eu cred că acest show va mai dura o vreme, pentru că avem nevoie de el. Arată povești care chiar trebuie să fie văzute. Aceste lucruri se petrec peste tot, nu doar în orășele mici, de familie, cu venituri scăzute, se întâmplă și în curtea noastră din spate, se întâmplă în Los Angeles, nicăieri nu suntem libere de discriminare.”
Există teritorii internaționale care ți-ar plăcea să fie explorate în sezoane viitoare?
„Mi-ar plăcea la nebunie să merg în Antarctica! Mi-ar plăcea să mergem oriunde, sincer. Știu că în Marea Britanie există foarte mulți fani deja!”
Cum este sezonul al doilea din We’re Here diferit de primul sezon?
„Ne-am intrat în ritm, acum știm ce facem. În primul sezon descopeream lucruri pe parcurs și totul se aranja foarte frumos. Dar a fost într-un fel un sezon de testare. Aveam o idee. În al doilea sezon știm ce facem și suntem mai apropiate ca niciodată, eu, Bob și Shangela. Eram apropiate în primul sezon, dar acum am cultivat o adevărată relație de surori. După ce am trecut printr-o pandemie împreună, toate aceste elemente care chiar au creat o relație de surori, a descoperit sprijin și dragoste pentru cealaltă pe drum, lucru pe care publicul îl va putea vedea pe ecran. Oamenii se vor emoționa în anumite momente. Este pur și simplu atât de bun, castingul e minunat, poveștile, relevanța culturală a crescut. E mai mare și mai grozav ca niciodată. Reușim să transformăm aceste spații. Cred că sezonul trecut le-am transformat puțintel, dar intrând în acest sezon, pentru episoade și pentru calitatea performance-urilor, am vrut să ducem totul la un alt nivel și să transformăm și mai mult spațiile și fiicele – așa că am adăugat dansatori și recuzite. Am vrut ca și nivelul de spectacol să fie amplificat în acest sezon. Ah, și mi-am fracturat brațul drept în al doilea sezon. Doamne, nici nu știu dacă ar trebui să zic cum! A fost în ultimul episod, dar va trebui să aflați cum uitându-vă la show!”
Asta înseamnă că deja există două emisiuni în care ți-ai fracturat oase, după ce ți-ai fracturat genunchiul în sezonul al nouălea din Drag Race!
„Nu ar fi un show care să câștige Premii Emmy sau care să fie nominalizar la ele dacă eu nu mi-aș fractura ceva! Devin un risc, poate ar trebui să mă liniștesc. Dar sunt bine acum.”
Ce te-a surprins cel mai mult la colaborarea cu Bob și Shangela?
„Nu am fost surprinsă de foarte multe lucruri colaborând cu oricare dintre ele, pentru că deja lucrasem cu amândouă în trecut. Bănuiesc că ce m-a surprins și încă mă surprinde câteodată, este cât de apropiate am ajuns să fim. Drag queens pot fi destul de teritoriale și foarte reticente la alte drag queens atunci când lucrăm împreună, așa suntem noi. Dar suntem apropiate, ne sprijinim reciproc și acest sistem de sprijin când călătorim dintr-un loc în altul e șocant pentru mine. Cu toatele lucrăm din greu și nu trebuie să ne facem griji în privința celorlalte. Știm că o să dăm totul, Shangela va fi cea mai excentrică în numărul ei, știu că Bob va avea niște extravaganță artistică și reprezentare a identității ei în numărul ei, și ele știu că eu voi fi cât de multă pot. Voi avea cele mai multe ștrasuri, cea mai mare perucă! Există lucruri pe care putem conta.”
Există alte drag queens pe care ai vrea să le vezi în show?
„Există atât de multe care au inima potrivită pentru acest show, dacă nu cumva toate. Pentru mine, nu știu, bănuiesc că mi-ar plăcea să văd mai multe persoane din alte aspecte culturale ca invitate. Cineva precum Jackie Cox, dintr-o țară musulmană, ar fi drăguț. Cum am avut pe Landon Cider în primul sezon. Dacă ar fi să avem o drag queen care s-a născut femeie cisgender – atunci ar fi fata din Marea Britanie, Victoria Scone; sunt obsedată de ea, interviul ei de la Meet the Queens pentru Drag Race UK a fost preferatul meu. Ar putea să apară și să ofere sprijin. Și drag kings – dacă am avea un invitat special care imită bărbați, de asemenea. Îmi place ideea de a avea invitate care sunt mai mult decât o drag queen – sau o drag queen dintr-o zonă mai diversă.”
Ce vedetă ți-ar plăcea să îmbraci în drag?
„Ar trebui să fie Evan Peters, dar am lucrat cu el recent, așa că am văzut cum arată ea în drag. Dacă ar trebui să aleg o femeie, ar fi Drew Barrymore, Sandra Bullock sau Queen Latifah.”
