Un interviu în exclusivitate pentru România, obținut prin intermediul HBO
Noah Jupe s-a impus, în scurt timp, drept unul dintre cele mai strălucite tinere talente din cinematografia contemporană. Acest lucru e confirmat și de Susanne Bier, regizoarea care a lucrat prima dată cu Noah în 2015 și cu care a reluat colaborarea, pentru thrillerul psihologic The Undoing.
„Am lucrat mai întâi împreună la The Night Manager”. Și chiar și atunci, când avea doar 10, 11 ani, era cel mai strălucit actor. Iar acum este și mai bun și de abia aștept să devină marea stea care cred că va deveni și apoi să îl pot tachina. Are un simț al umorului foarte dezvoltat și are părinți foarte inteligenți, plini de umor, foarte grijulii, motiv pentru care cred că va fi capabil să se descurce cu orice i se întâmplă”, spune Susanne Bier.
Despre personajul Daniel Roper în The Night Manager – aclamatul thriller bazat pe un roman al lui John le Carré – spune că a fost primul său rol „corect”, deși recunoaște că încă nu a urmărit toată mini-seria.
Tânărul în vârstă de doar 15 ani este într-adevăr remarcabil. Binecuvântat cu un talent rar, Noah este politicos, amuzant și povestește cu încântare despre faptul că a lucrat din nou cu Susanne Bier și că a avut ocazia să colaboreze cu Nicole Kidman și Hugh Grant, care îi interpretează pe părinții săi din serialul The Undoing, scris de David E. Kelley și regizat de Susanne Bier.
Noah Jupe deja un CV impresionant. Pe lângă mini-seria The Night Manager și The Undoing, Noah a lucrat recent la o altă mini-serie Houdini and Doyle, și filme printre care Suburbicon, A Quiet Place, Holmes & Watson, Honey Boy și Ford v Ferrari. În prezent filmează în Detroit pentru Kill Switch, în regia lui Steven Soderbergh.
The Undoing a avut premiera în 26 octombrie și poate fi urmărit pe HBO GO aici: HBO GO.
Noah Jupe joacă rolul lui Henry Fraser, un adolescent din New York a cărui viață frumoasă, alături de părinții perfecți Jonathan (Hugh Grant) și Grace (Nicole Kidman) e dată peste cap atunci când tatăl său e arestat pentru uciderea Elenei Alves (Matilda De Angelis), mama unui coleg de școală.
Ai văzut toate episoadele din The Undoing?
Am apucat să văd doar trei episoade la începutul anului, când trebuia să aibă premiera, dar ulterior a fost amânat, așa că de abia aștept să văd și restul. Când am primit scenariul pentru primele cinci episoade, am fost mai mult decât încântat. Mama mi l-a dat întâi pe cel pentru primul episod, care m-a captivat, așa că am întrebat-o dacă pot să-l citesc și pe următorul, apoi pe următorul și uite așa am citit pe nerăsuflate primele cinci episoade. Când am terminat, am întrebat-o dacă îl avem și pe ultimul, iar când mi-a zis că nu l-am primit, i-a spus: “Nuuu, nu-mi poți face asta!”. Îți dai seama că voiam neapărat să aflu cum se termină, dacă personajul meu, Henry, este făptașul. În cele din urmă, am avut acces la episodul șase chiar la lectura scenariului, alături de ceilalți membri ai distribuției și a fost foarte amuzant.
Despre ce este vorba în The Undoing, la ce să se aștepte publicul?
Ei bine, este un thriller. Un thriller genial, care te ține în suspans până la capăt. Este un thriller psihologic, cu multe întorsături de situație. Și este ironic, dacă te gândești că Grace, personajul interpretat de Nicole Kidman, unul dintre cei mai buni psihologi din New York, trece prin propria dilemă psihologică. Una dintre marile teme ale serialului o reprezintă secretele – cum se răsfrâng asupra ta și asupra familiei tale și cum ies la iveală.
Henry, personajul tău, are secrete?
Henry nu are neapărat secrete, dar păstrează multe legate de familia sa. Iar asta îl macină și în ucide pe dinăuntru – păstrează secretele altcuiva. Și, într-un fel, asta e mai rău decât să păstrezi propriul tău secret.
Și face asta pentru a-și proteja părinții?
Exact. Are parte de o scurtă experiență în care-și dă seama cum este fără ca tatăl său să facă parte din familie. „Nu vreau asta. Am nevoie de întreaga familie din nou împreună.”, își zice Henry. Deci, va face tot ce este necesar ca familia sa să fie împreună.
Când îi întâlnim prima dată, par a fi o familie fericită…
Da, există acea scenă a micului dejun în episodul unu și mi-a plăcut mult pentru că a fost cam singura scenă fericită și pozitivă pentru acea familie din întreaga poveste, cred. Și este minunat pentru că din acea scenă obții dinamica familiei, umorul care există acolo, vezi felul în care se sprijină reciproc – nu o bonă îl duce pe Henry la școală, ci tatăl său e cel care îl face asta, mama lui îi pregătește micul dejun și poți vedea imediat că este vorba despre o familie foarte apropiată.
Unul dintre lucrurile care ne plac la thrillere este felul în care povestea conduce publicul în diferite direcții și pun anumite personaje în rama ucigașului. Cum ți s-a părut The Undoing pentru tine, din punctul ăsta de vedere?
Cel mai minunat lucru la David E. Kelley este faptul că poate determina audiența să creadă o mulțime de lucruri. Te ține în priză, încercând să ghicești. Asta înseamnă un scenariu cu adevărat bun.
Cu Susanne ai mai lucrat la The Night Manager…
Da, acum vreo patru, cinci ani. Aveam 11 ani la filmări, iar acum am 15 ani.
Și cum a fost acea experiență?
Să-ți spun sincer, nu l-am văzut, pentru că după ce l-au văzut, părinții mei au spus că n-am voie să-l văd pe tot. Mi-au arătat episoadele în care apar eu, nu și restul. Așa că o să mă apuc să-l văd cap-coadă pentru că acum am 15 ani, o vârstă mai potrivită. Dar experiența de filmare a fost absolut minunată. Era primul meu rol important, iar Susanne a fost fantastică, m-a inclus în toate conversațiile, încă de la audiții. Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am fost la probă a fost să vorbim, m-a întrebat ce cred despre personaj, lucru care nu mi se mai întâmplase până atunci. Am învățat foarte multe, iar acest proiect mi-a oferit atât de multe oportunități în carieră până acum, așa că sunt foarte fericit și recunoscător că Susanne m-a ales pentru el. A fost o super experiență și pentru că am filmat în Mallorca, un loc superb.
Ai vorbit atunci cu Susanne despre viitoare colaborări?
Când ne-am despărțit, după terminarea filmărilor la The Night Manager, mi-a spus că trebuie să mai lucrăm împreună, că sigur vom ajunge să colaborăm din nou, i-am urmărit cu atenție munca în ultimii ani, au fost câteva proiecte la care am fi putut colabora, dar nu s-au aliniat planetele, însă, eu am sperat mereu că vom lucra din nou împreună. Așa că atunci când a venit acest proiect, m-am aruncat cu capul înainte. Și a fost minunat. E o perioadă diferită din viața mea, am învățat și acum foarte multe, pentru că sunt mai matur și pot reține mai multe informații. Chiar dacă ne știam deja și știam și care este modul ei de lucru, cu Susanne nu faci niciodată doar conversație, ea e foarte serioasă. M-a făcut să mă simt încrezător, ceea ce a fost formidabil pentru mine.
Deci ai avut deja un avantaj, în ce-o privește pe Susanne?
Da, cam așa ceva, deși nu mai eram așa de drăgălaș ca înainte…
E o distribuție de excepție. Care a fost reacția ta când ai descoperit că Nicole Kidman și Hugh Grant joacă rolurile părinților personajului tău?
La vremea aceea, Big Little Lies era serialul meu favorit. Îl urmăream chiar când m-au chemat la probă. Iar acest duo formidabil – David E. Kelley care a scris Big Little Lies și Nicole care juca în el, cu care urma să lucrez la The Undoing, a fost fantastic. Iar când am aflat că și Hugh Grant e în distribuție, am fost peste măsură de șocat și încântat. Când am ajuns acolo, și am văzut că Donald Sutherland joacă rolul bunicului meu, tot peisajul s-a completat dintr-o dată extraordinar, ne-am potrivit de minune și mi-am dat seama că funcționăm perfect. A fost o echipă foarte bună și am avut o chimie excelentă pe platou.
Îți place să-ți petreci timpul cu alți actori înainte să înceapă filmările? Ai apucat să stai de vorbă cu Nicole and Hugh?
Da, mai ales că, dacă stai bine să te gândești, personajele noastre formează o familie, trebuie să le cunoști, trebuie să cunoști actorii, să fii la același nivel emoțional, pentru că o scenă se petrece între două persoane care reacționează unele la altele. Avem nevoie unii de alții, așa că e mult mai ușor să intri la filmare și mai puțin ciudat dacă formezi o relație cu partenerii. Prima lectură a scenariului care a durat o zi întreagă a fost foarte importantă. Am luat prânzul împreună și am avut timp înainte de următoarea sesiune să ne cunoaștem, apoi la repetiții ne-am întâlnit și am vorbit, așa încât la filmări să ne simțim confortabil unii cu alții.
În ce fel te-ai raportat la Henry, personajul tău? Există asemănări între voi?
M-am regăsit destul de mult în acest personaj. Am multe lucruri în comun cu Henry – dinamica de la școală, faptul că el e un tip intuitiv, poate înțelege foarte bine o situație, cum ar fi aceea când mama lui se supărată, știe ce simte și cum o poate calma.
Faptul că tatăl lui este un posibil criminal a fost foarte dificil, dar înțelegându-l pe Henry și comparându-l cu alte roluri, mi-a fost ușor să interpretez acest personaj care mi-a oferit ocazia de a lucra altfel cu emoțiile.
Ești britanic, dar joci din nou rolul unui puști american. Îți place să lucrezi cu accente și e asta unul din modurile în care se construiește mai ușor un personaj?
Da, mi-e de mare folos să am o relație creativă cu personajul. Mă simt confortabil acum cu accentul american și de fiecare dată când vorbesc cu americanii, accentul vine de la sine, nici nu-mi mai dau seama. Pentru mine, posibilitatea de a lucra cu accentul e un fel de bonus.
Ai luat și lecții de vioară pentru acest rol?
Da, foarte multe. Am avut o profesoară cu care am repetat zilnic. Mi-e milă de mama, căreia cred că i-am distrus urechile cu scârțâielile mele. Dar important e că au dat roade, am și muncit mult, oricum. În ziua în care filmam scenele cu cântatul la vioară, profesoara mea n-a putut să fie prezentă. Când am auzit „acțiune” și am început să cânt, a fost oribil. M-am fâstâcit în fața echipei, mi se părea că toți mă privesc și își spun: „puștiul ăsta chiar n-are idee ce rău sună”, a fost jenant. De fapt, ce să vezi, vioara era dezacordată. Am reluat scena apoi, totul a ieșit bine, poate și pentru că faza aceea m-a ajutat de fapt să intru mai bine în pielea personajului.
Cum a fost să filmezi într-o închisoare adevărată scenele în care Henry își vizitează tatăl care e după gratii?
Am filmat acele scene, în care tatăl lui Henry e la închisoare, la un penitenciar din New Jersey. Era o bucată de drum în care trecem de vreo patru sau cinci porți, iar când ajungeam pe platou mă gândeam la ce vede Henry și cum se simte când își vede tatăl aici. Poate ăsta e și unul din motivele pentru care Henry nu poate concepe că tatăl lui e vinovat și crede în nevinovăția lui tocmai pentru că nu vrea să-l vadă în acel loc îngrozitor.
Eu văzusem închisori doar în filme, a fost prima dată când am intrat într-un astfel de loc și a fost foarte ciudat.
Într-o scenă cânți la vioară, în alta mergi la o închisoare…
Da, asta e frumusețea meseriei și unul din motivele pentru care sunt obsedat de ea. De mic copil eram fascinat de lumea cinematografiei și îmi doream să merg în toate colțurile lumii, să ajung să intru în pielea multor personaje, să văd cum sunt pe dinăuntru și ce simt.
În copilărie îmi doream să fiu pilot de raliu, să călăresc, iar actoria e meseria în care ajungi să faci toate lucrurile astea, să ai experiențe diferite, să mergi în tot felul de locuri.
Am ajuns în locuri incredibile, pline de istorie, nu doar în destinații de vacanță, am trăit experiențe la care oamenii nu au acces în mod obișnuit. Așa că da, mă obsedează munca asta, îmi place mult să descopăr și să joc personaje diferite.
Cum a fost atmosfera pe platoul de filmare alături de actori atât de cunoscuți?
A fost foarte amuzant, plină de umor sec. Donald Sutherland e un tip puternic și minunat care vine la tine și-ți spune niște chestii, iar tu nu te prinzi din prima dacă glumește sau e serios și dintr-o dată îl vezi zâmbind. Susanne Bier e haioasă și are o atitudine pozitivă mereu, am avut o dinamică foarte bună. M-am înțeles bine cu toți, ne-am potrivit excelent, am avut parte de bună dispoziție pe platou.
Era prima dată când filmai la New York?
Mai filmasem în Poughkeepsie, dar nu și în orașul New York. Fusem în vizită de câteva ori, dar faptul că acum am avut ocazia să locuiesc aici în timpul filmărilor a fost extraordinar. Ador New York-ul. Are o super energie, o atmosferă aparte. Mi-a plăcut mult și am fost foarte trist când am plecat. Îmi amintesc că mă plimbam cu rolele aproape de Met (Metropolitan Museum of Art) și Central Park, vizitam muzeul zilnic fiindcă îmi luasem un abonament anual și puteam merge oricând. Faptul că am putut să aflu atât de multe despre cultură a fost fantastic. Am făcut și niște proiecte pentru școală în New York și mă bucur că am avut ocazia să locuiesc aici și să aflu atât de multe.
Cum se împacă școala cu filmările?
E dificil, n-are rost să ascund asta. Dar la acest proiect am avut un tutore foarte bun, i-ar cei de la școală mi-au trimis teme. Dacă stai să compari o clasă cu 20 de elevi care pot fi neatenți, în timp ce un profesor se chinuie să le explice lucruri, totuși un profesor cu care înveți mai puține ore, dar cu care ai contact direct, la care ești atent, te ajută să rezolvi mai multe. Când am ajuns la școală, am aflat că eram deja puțin înainte cu materia, tocmai datorită acestei experiențe unu la unu. E un privilegiu să ai pe cineva care vine să lucreze zilnic cu tine.
Unde e casa ta?
La Londra.
Te recunoaște lumea pe stradă?
Atunci când apare un film în care joc, a trecut deja cel puțin un an de filmări, așa că trăsăturile sunt schimbate, părul la fel. În special în cazul unor proiecte ca Honey Boy, A Quiet Place și Wonder, unde arăt total diferit. Prin urmare, nu sunt recunoscut pe stradă. Și sunt recunoscător că e așa, mai ales că ies destul de des cu prietenii și nu vreau să ajung la momentul în care n-aș mai putea să fac asta de teamă că sunt recunoscut și oprit pe stradă la fiecare pas, mai ales că sunt încă foarte tânăr, ar fi dureros.
Mergi mai departe cu actoria, ești hotărât că asta e ce vrei să faci?
Da. Aș fi foarte surprins dacă peste câțiva ani m-aș răzgândi și as zice că aș vrea să fiu constructor, de exemplu. Sunt pasionat de actorie. În timpul carantinei am suferit că n-am putut să filmez nimic, că n-am avut un personaj cu care să lucrez. Îmi place mult această meserie la care mă conectez foarte bine și pe care n-aș vrea să o abandonez.
Erai în timpul vreunui proiect când a intervenit carantina?
Trebuia să filmez în aprilie. Acum sunt în Detroit, unde s-au reluat filmările – e vorba de un film regizat de Steven Soderbergh, numit Kill Switch. După ce am filmat șase luni pentru The Undoing, am lucrat la A Quiet Place Part II, am început cursurile unei noi școli la Londra, așa că perioada aceea în care s-au blocat toate mi-a priit cumva, aveam nevoie de o pauză, nu mă gândeam prea mult la ce am pierdut, dar știu că pentru mulți oameni a fost foarte greu.
Dar acum îți merge bine?
Da, sunt și eu surprins, sunt pe un val cu care sper să merg înainte cât mai mult posibil. Sunt foarte norocos că părinții mei mă sprijină și mă ajută să țin pasul și cu școala, pentru că educația e importantă; valul popularității trece, dar o educație solidă e un lucru foarte bun care ajută enorm.
Ce alte pasiuni mai ai, în afară de actorie?
Muzica. Și apoi kartingul, sunt un mare fan de Formula 1. Îmi place să citesc și să mă uit la filme. Chiar aseară m-am uitat la The Deer Hunter și am plâns de mama focului. Filmele mă fac fericit, mă întristează, mă poartă în tot felul de călătorii imaginare și nu numai, iar ăsta e unul din motivele pentru care fac parte din această industrie.
