Ciprian Măceșaru (n. 7 septembrie 1976, Câmpina). A publicat, printre altele, volumele Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar (Editura Humanitas, 2014); Super! Sunt un gândac! (Editura Humanitas, 2015, 2019); Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, 2016); Și se făcu întuneric (Editura Next Page, 2018); Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 (Editura Cartex, 2019); Corpuri de întunecat (Casa de pariuri literare, 2020)… A fost inclus în numeroase antologii și a fost tradus cu proză și poezie în câteva limbi. Este fondatorul revistei culturale Accente din București. A fost toboșarul formațiilor Hotel Fetish și Toulouse Lautrec. A scris libretul operei de cameră În trup, compoziția Dianei Rotaru. Compozitoarea irlandeză Gráinne Mulvey a compus, pe versurile sale, lucrarea Don’t walk.
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
Pandemia și-a epuizat resursele de inedit, a devenit, din păcate, ceva obișnuit. Lumea nu va mai fi niciodată ca înainte? Habar n-am. E adevărat însă că uneori am senzația că reînvăț să merg. Totul a devenit oarecum straniu și enervant, dar nu pot face predicții. Cât despre scris, am terminat un nou volum de poezie, Corpuri de întunecat, care a apărut spre sfârșitul anului la Casa de pariuri literare. Cu volumul acesta am debutat editorial și ca fotograf. Nu am un aparat performant, toate pozele mele sunt făcute cu telefonul, dar se pare că uneori sunt inspirat. Țin să-i mulțumesc Liei Faur, care mi-a făcut invitația de a participa la festivalul Ștefan Augustin Doinaș nu doar cu poezie, ci și cu fotografie, dându-mi astfel curaj pentru mai mult, acest mai mult transpunându-se, iată, în apariția de la CDPL. A urmat o altă bucurie, o fotografie de-a mea a fost folosită pe coperta unei cărți de la Humanitas, Dicționar subiectiv de cultură civică, de Ciprian Mihali. Lidia Bodea a fost cea care a „văzut” respectiva fotografie pe coperta unei cărți. Îi sunt tare recunoscător.
Viața mea a fost dată peste cap de pandemie așa cum a fost dată pentru cei mai mulți dintre oameni, n-aș putea spune ceva special, iar de scris nu am scris nici mai mult, nici mai puțin, doar că am avut liniștea să insist pe texte. Dispărând hărțuiala drumurilor zilnice, m-am ales cu o tihnă benefică scrisului.
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Am aruncat și eu în spațiul virtual niscai cuvinte de clătit gura, vorba lui Sorin Stoica. Dacă n-ai vorbe-n bot, degeaba te agăți de astfel de evenimente. Dar ce să faci?! Lupți pentru cărțile tale așa cum poți, deși „găștile” oricum își văd de treabă. Nu prestezi, nu contezi. Nu semnezi, nu contezi. Nu votezi, nu contezi. Nu cotizezi, nu contezi. Și așa mai departe.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Nu știu dacă s-a citit mai mult. Nu dețin cifre. Știu însă că numai vreo 6, poate 7, poate 8, poate 9% dintre români cumpără măcar o carte pe an. Orice alt comentariu e inutil.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
Citesc acum volumul de povestiri al Simonei Goșu, Fragil, apărut anul trecut la Polirom, și mi se pare foarte bun. Sunt povestiri în care autoarea reușește să prezinte cu mare finețe fragilitatea unor copii, dar și a unor adulți. E o carte emoționantă atât cât trebuie, o carte bine scrisă, lucru cu atât mai remarcabil cu cât vorbim despre un debut. În privința literaturii străine, cea mai importantă lectură de anul trecut a fost din Leonid Andreev. Am citit povestirile din Nălucile, carte apărută acum niște ani la Editura Paralela 45, și pe cele dintr-un volum de proză și teatru publicat în 1970 la Editura Univers.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
Am terminat acum câteva zile o carte de proză. Sper să fie publicată curând. E o mică bizarerie. Îmi văd de drumul meu, spre disperarea sau disprețul unora. Am mai făcut un pas, iar în pasul ăsta nu văd doar continuitate, ci și progres. De asemenea, sper să termin cartea pentru copii Super! Sunt invizibil!, al doilea volum dintr-o serie începută cu Super! Sunt un gândac!, carte care a avut mare succes și care mi-a dat curajul de a mai scrie pentru copii.
