Pe Romeo Aurelian Ilie l-am cunoscut, așa cum îmi place să spun, în perioada mea bucureșteană, când activam într-un proiect cultural amplu. Tânăr, cuminte, deschis și foarte activ în nișa promovării de carte. Acesta s-a născut pe 27 februarie 1988, la Slobozia, Ialomița. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius din Constanța și al unui master în teologie la Universitatea din București.
Din anul 2008 publică poezii, cronici de carte și eseuri literare în diverse reviste culturale, printre care Helis (Slobozia), Convorbiri literare (Iași), Timpul (Iași/ Chișinău), Tribuna (Cluj-Napoca), Urmuz și Revista Nouă (Câmpina), Dunărea de Jos și Axis Libri (Galați), Actualitatea literară (Lugoj), Poesis International (București), Dilema Veche (ediția online), Fragmented Voices (Cehia), A Too Powerful Word (Serbia), New York Magazine (S.U.A.), Kametsa (Peru). Grupaje de versuri i-au fost traduse în limbile engleză, spaniolă, italiană și ebraică.
De asemenea, publică articole de teologie în revistele Bărăganul Ortodox și Almanahul Bisericesc al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (Slobozia). În anul 2018 a debutat cu volumul de poeme Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul (Editura Tracus Arte), în urma câștigării premiului „1, 2, 3 și” în cadrul Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, ediția 2017.
– Bună, Romeo. Mulțumesc mult pentru că ai acceptat invitația să stăm nițel de vorbă. Hai să începem prin a spune câteva cuvinte despre cine e poetul Romeo Aurelian Ilie și care este miza sa literară?
Bună, Corina! În primul rând, mulțumesc frumos pentru invitație! Sincer să fiu, văd că ai început interviul în forță, pentru că, în ceea ce mă privește, întrebările acestea, identitare, îmi cam dau de furcă. Mi-e greu să spun cine sunt. Pentru că încă mă caut, încă mi se întâmplă să mă surprind eu însumi în noi ipostaze. Dar ca să îți răspund totuși la întrebare, sunt un om care citește, gândește și scrie.
– Cineva îmi spunea la un moment dat că retrăiește acut emoțiile în timp ce scrie, suferind sau empatizând cu fiecare cuvânt scris. Ce reprezintă pentru tine actul de creație? Ce senzații ai de fiecare dată când scrii o poezie?
Pentru mine actul de creație este de cele mai multe ori un proces. Nu mai scriu de mult timp pe bază de inspirație. O făceam în copilărie și adolescență. Acum este mai mult tehnică. Bine. Asta nu exclude emoția sau frământarea. Dar lucrurile stau cam așa: întâi trebuie să apară tema, care e musai să devină obsesie, să mă consume intelectual și psihologic; apoi vine procesul de creație efectiv, când se adună cuvintele, acele cuvinte, și poezia începe să se scrie în minte, iar când simt că s-a copt, cât de cât, apare și forma scrisă, care de cele mai multe ori suferă modificări repetate. Desigur, o emoție este și în acest proces, pentru că nu scriu decât atunci când simt că nu pot să nu scriu, că trebuie să spun ce am de spus. Și în momentul în care se naște poezia, simt așa, o ușurare, ca după o misiune îndeplinită cu succes.
– Știu că ai făcut Teologie și că ai o busolă morală demnă de invidiat. Cum se împacă spiritualitatea cu poezia, mai ales într-o lume a utilitarismului?
Pentru mine poezia este sau trebuie să fie, în primul rând spirituală. Să lanseze o idee sau un sentiment, să atace metafizica, într-un fel sau altul. Cred că rolul poeziei în lumea aceasta a utilitarismului, așa cum ai numit-o, nu este altul decât acela de a împiedica desacralizarea lumii, de a nu lăsa să dispară dimensiunea spirituală a vieții. Dacă vrei, de a nu lăsa să fie strivită corola de minuni a lumii, ca să îl citez pe Blaga, de care, recunosc, mă simt încă influențat.
– Ai lansat anul trecut volumul „Lacrima Tatălui” și te felicit. Este cel de-al doilea tău volum de poezie și, din punctul meu de vedere, este o sumă de imagini spirituale îmbinate cu experiențe intime. Câtă autobiografie e în cartea ta?
Mulțumesc pentru felicitări! Câtă autobiografie este în cartea mea? Cam 80%, să zic așa. Pentru că inclusiv în textele acelea în care aparent rescriu Biblia, nu fac altceva decât să raportez temele biblice la propria mea experiență de viață. Nu aș putea scrie fără să mă raportez la propria mea persoană. Și nu pentru că aș fi narcisist, ci pentru că prin poezie încă mă descopăr, încă mă caut, încă mă formez. Și nu, nu cred că experiențele mele de viață ar fi mai interesante decât ale altora, dar nici nu aș putea să scriu despre ceea ce nu am trăit.
– De ce ai ales să utilizezi simbolismul religios? A scrie prin prisma Marilor Cărți mi se pare un lucru anevoios.
Nu știu dacă am ales eu asta. Cred că pur și simplu a venit de la sine. Când te învârți din copilărie, cu mintea, mai mult printre tainele religiosului decât printre mărunțișurile vieții, nu prea ai cum să scrii altceva. Și da, este anevoios, deși aș spune mai degrabă riscant. Pentru că a scrie poezie sau literatură în general, deci ficțiune, pornind de la texte sacre, pe care încă rezistă eticheta cu „Noli tangere”, este un risc. În primul rând, riscul este acela de a deranja spiritele ultra ortodoxe. Dar, în ceea ce mă privește, de vreme ce am publicat, se numește că mi-am asumat riscul acesta. În fond, doar Dumnezeu este în drept să mă judece.
– Cum ai prezenta volumul tău de poezie „Lacrima tatălui” unui agnostic sau unui ateu?
Nu l-aș prezenta în niciun fel. L-aș lăsa să citească pur si simplu și să înțeleagă ce vrea sau ce poate. De altfel, volumul s-a și bucurat de o cronică foarte interesantă din partea unei agnostice, și anume Anca Zaharia, pentru care, se pare că a fost o lectură destul de serioasă. Iar cronica ei chiar mi-a mers la suflet.
– Spune-mi, care au fost fricile tale de când ai început să scrii poezie?
Cred că am avut frica comună tuturor creatorilor de artă, aceea de a trece neobservat, de a nu avea ecou. Pentru că, dacă suntem sinceri cu toții, de aceea ne expunem creațiile, indiferent de ce natură ar fi ele, pentru a stârni o impresie sau alta. Altfel, le-am păstra prin dulapuri sau le-am arunca direct la coș sau pe foc înainte de a fi văzute de oricine altcineva. Dar numai faptul că noi stăm acum de vorbă despre cartea mea, e un semn că frica mea nu s-a adeverit 🙂
– Hai să vorbim despre literatură în contextul profesiei tale. Știu că ești acum pedagog și predai în orașul tău natal. Cât de deschiși sunt copiii să citească? Ce îi face curioși?
Într-adevăr, sunt profesor de religie. Deși, recunosc, mi-ar fi plăcut să predau limba și literatura română. Nu predau în orașul natal, dar în județul natal. Copiii sunt deschiși să citească în măsura în care, fie acasă, fie la școală, li s-a deschis apetitul spre lectură. Acolo unde am observat interes pentru citit, am venit chiar eu cu recomandări. Și nu, nu le-am băgat pe gât Mica Biblie sau cărți religioase pentru copii, ci le-am recomandat R. J. Palacio, Roald Dahl, Michael Ende, Astrid Lindgren sau Kate DiCamillo. Pentru că sunt de părere că mai întâi trebuie să își dezvolte gândirea magică și abia apoi să citească literatură religioasă. Altfel, ar risca să interpreteze Biblia inginerește, ca teologii protestanți raționaliști, care numai bine nu au făcut religiei.
– Sunt curioasă să văd cum simte piața literară un poet? Mai ales pentru că scrii și cronici de carte. Există interes față de poezie? Ce așteptări are cititorul?
La întrebarea aceasta o să îți răspund făcând uz de experiența mea anterioară de librar cu ștate vechi. Și pot să îți spun că, în ciuda clasamentelor care ne plasează în coada clasamentului la cărți citite, încă se citește și nu puțin. Este adevărat, per total nație, stăm rău. Marea masă a oamenilor nu citesc. Și e trist. Dar există și o pătură pe care eu o văd din ce în ce mai groasă de oameni care citesc și mult și din ce în ce mai bine. Și da, există interes și față de poezie, fie ea clasică sau contemporană. Ce așteptări au cititorii? Cititorii se formează și în funcție de ceea ce primesc. Gusturile, dincolo de faptul că, conform unui dicton, nu se discută, se educă. Din carte în carte, din om în om, din recomandare în recomandare, chiar și un cititor care a început cu cărți ușoare poate avansa până la cele mai grele cărți ale omenirii. Și nu, nu sunt optimist, sunt realist. Și vorbesc, iarăși, din experiența mea de librar.
– Și pe final, spune-ne care sunt planurile tale editoriale? Ce proiecte ai în derulare?
Eu în derulare am multe proiecte. Dar ca planuri editoriale pe termen mediu ar fi un nou volum de poezie și cel mai probabil un prim volum de cronici. Despre restul proiectelor, vom vorbi pe măsură ce vor prinde mai mult contur.
– Mulțumesc mult de tot pentru interviu. A fost o reală plăcere și totodată o provocare să stau de vorbă cu tine!
