Este unul dintre cei mai promiţători şi talentaţi artişti lirici români ai tinerei generaţii actuale. Este deja solist al Operei Naţionale din Bucureşti, unde îl puteţi urmări în roluri precum Turiddu din „Cavalleria Rusticana” de Pietr Mascagni, Don Jose din „Carmen” de Georges Bizet, Mario Cavaradossi din „Tosca” de Giacomo Puccini şi multe altele. În 2020, va fi Mario Cavaradossi în producţia cu „Tosca” de pe scena Gartnerplatztheater din Munchen. Stimaţi cititori, astăzi îl veţi cunoaşte pe tenorul Alin Stoica.
Tudor Sicomaş: Întotdeauna îmi încep interviurile cu o întrebare oarecum standard. Alin Stoica, tenor. Cum aşa? Cum ai ajuns să abordezi aceasta carieră atât de frumoasă? Care a fost drumul lui Alin Stoica omul către Alin Stoica artistul?
Alin Stoica: În primul rând, îți mulțumesc pentru invitația de a face acest interviu. Am crescut cu muzică bună într-un mediu frumos și mereu plin de informație. Mi-a fost ușor să mă îndrăgostesc de muzică. Totul a pornit de la colinde, cu fiecare an în care îi încântam pe ai mei, copil fiind, mă aducea și mai aproape de scopul meu în viață – acela de a cânta și încânta oamenii. Nașa mea a propus ca eu să iau lecții de muzică, așa că bunicii mei m-au sprijinit și m-au dus la Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti” din București, unde am întâlnit-o pe doamna Cristina Măgureanu. Atunci a fost un moment important pentru mine, pentru că de la mate-info am ajuns la muzică. Am fost bariton la început, apoi am luat hotărârea de a deveni tenor. Am decis să fac acest lucru după ce am ieșit din operația de apendicită. Îmi amintesc doar că la televizor era o știre despre faptul că Luciano Pavarotti a murit. Fără să mă dau mare sau să fac comparație între mine și un mare maestru, atunci am simțit că dacă un mare tenor ne-a părăsit, trebuie să se nască un altul… Așa am luat hotărârea de a deveni tenor, atunci am simțit să fac acest pas. Mi-a fost incredibil de greu la început, dar m-am luptat mult și pentru acest lucru îi mulțumesc domnului profesor Ionel Voineag care m-a susținut enorm și m-a ajutat. Trecerea de la Alin Stoica omul la Alin Stoica artistul se produce pe scenă când simt că îmi părăsesc statutul de muritor și devin nemuritor prin fiecare rol.
Abordezi un repertoriu extrem de frumos, dar dificil din multe puncte de vedere. Spune-ne mai multe despre modul în care un artisti liric îşi alege rolurile.
Nu știu cum își aleg ceilalți rolurile, știu că pe mine rolurile mă aleg și așa le pot personaliza indiferent dacă vorbim despre Alfredo din La Traviata, despre Rodolfo din Boema, despre Turiddu din Cavalleria Rusticana, despre Hamletul lui Franco Faccio, despre Cavaradossi din Tosca sau despre Don Jose din Carmen. Bineînțeles că pentru a aborda un anumit repertoriu trebuie să fii conștient de posibilitățile vocale și actoricești pe care le ai. E un drum greu, dar foarte frumos. Sunt anumite etape. Întâlnești un personaj, îl studiezi, începi să îl cunoști, ți-l asumi, îl accepți ca fiind parte din tine și apoi îi faci cunoștință cu publicul. Artistul este omul care trăiește mai multe vieți într-una singură. Totul pornește de la muncă și ajunge să se transforme în aplauze.
O întrebare clişeică, probabil, dar cred că merită să aflăm care îi sunt cei mai dragi compozitori lui Alin Stoica? Şi, evident, de ce a făcut aceste alegeri?
Aș spune Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Bizet și Gherase Dendrino. Nu ai nevoie de argumente ca să adori muzica scrisă de acești compozitori. Eu pur și simplu rezonez cu minunatele lor creații.
Alături de compozitorii preferaţi, ai şi un rol sau roluri apropiat(e) sufletului?
Deși sunt cântăreț de operă, rolul meu de suflet rămâne Ciprian Porumbescu din opereta Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino. Am amintiri frumoase. A fost rolul care a decis continuitatea carierei mele. După debutul în La Traviata în rolul Alfredo Germont, am simțit că am rămas pe loc, așa că am decis să pun în scenă opereta Lăsați-mă să cânt. În sală, la premieră, s-a aflat un om cheie care m-a condus la începutul scărilor carierei mele. Si de atunci urc ușor și sigur către visele mele. Iubesc fiecare rol pe care îl cânt, dar acesta rămâne sufletul meu.
Auzim de multe ori spunându-se că opera este un gen «pe moarte». Personal, nu sunt de acord cu această afirmaţie. Dar aş vrea să aflu şi opinia unui artist care se află în interiorul acestui fenomen. Crezi că opera va muri? Crezi că se poate face ceva astfel încât cei tineri să fie mai atraşi spre acest gen de muzică şi spectacol?
Sălile încă sunt pline. Opera nu o să moară niciodată, opera renaște. Își schimbă înfățișarea asemeni unui fluture, ca să fie mai accesibilă. Cel mai mult iubesc să văd o sală plină cu oameni care efectiv își doresc să asculte, să vadă, să cunoască și să se îndrăgostească de acest gen. Trebuie să fim conștienți că opera la prima vedere nu este atât de primitoare pentru toată lumea, de aceea de fiecare dată unde am fost, unde am cântat și unde am fost pur și simplu invitat, am vorbit despre operă. Tinerii răspund pozitiv la operă, surprinzător chiar. Avem nevoie de spectacole unde să explicăm tuturor că opera îi primește cu brațele deschise, că sunt povești care s-au înfruptat din fapte reale și că sunt bineveniți.
În final, te rog să împărtăşeşti câteva gânduri cititorilor noştri şi, de asemenea, un îndemn spre a-i chema la operă!
Vă invit să ascultați operă pentru că vindecă, vă invit la operă pentru că fiecare spectacol curăță sufletul și redă libertate imaginației. Vă invit să faceti parte din poveștile noastre!
Mulțumim!
(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: AlinStoicaTenor.ro, Pagina de Facebook a lui Alin Stoica)
