‘Prevestirea’, romanul Ioanei Pârvulescu, apărut la Editura Humanitas, mi-a prilejuit una dintre cele mai frumoase și mai interesante lecturi din ultima vreme. Inspirată din lumea și vremurile profeților Bibliei, cartea reușește să creeze o lume plină de culori și de mirosuri, de pasiuni și de înțelepciune, de suferințe și de credință. Profetul Iona și personajele care îl înconjoară, imaginate de scriitoare, prind viață în ochii și sufletele cititorilor, ne devin tovarăși într-o călătorie imaginară și ne sunt contemporani prin întrebările și speranțele lor perene. Într-o săptămână foarte aglomerată de lansări și dialoguri cu publicul, scriitoarea a avut amabilitatea să răspundă la câteva din întrebările mele. Dialogul a fost și el pasionant și sper să fie încă o invitație spre citirea acestei cărți deosebite.
– Mărturisesc că Prevestirea mi-a prilejuit una dintre cele mai frumoase și interesante lecturi din ultima vreme. Cum ați ajuns la scrierea unei cărți despre timpurile biblice și despre profetul Iona? V-a atras perioada? Sau ați pornit de la personalitatea profetului?
Vă mulțumesc cu o modestie care nu exclude deloc bucuria. Drumul către cartea asta a fost puțin obișnuit. Pe de o parte, desigur, într-un fel ea se leagă de cartea mea precedentă, intitulată Dialoguri secrete și care avea ca subtitlu Cum se roagă scriitorii și personajele lor. Ea pornea tot din secolul VIII î. Ch. Pe Iona nu l-am avut musafir acolo pentru că am evitat anume cărțile sacre, literatura religioasă, și am ales în schimb epopei, tragedii, romane, poeme și jurnale intime. Dar adevăratul impuls este altul și l-am expus cu toată sinceritatea în prolog. Permiteți-mi să citez:
„De când am început să am corespondență electronică în engleză mi s-a spus adeseori Iona. Programul Spelling & Grammar corectează automat, în engleză, oa din Ioana, pe care nu-l recunoaște, în o, care i se pare mai plauzibil (și, într-adevăr, Iona există ca prenume feminin, dacă e să mă gândesc doar la violonista și dirijoarea Iona Brown). La început mă necăjea transformarea. […] Dar pe măsură ce m-am dedicat lui, atât numele, cât și personajul biblic care l-a purtat mi-au devenit foarte dragi. Am început să-l înțeleg pe Iona. De un curaj ieșit din comun, ca toți artiștii adevărați, și primul care, în felul lui și înaintea lui Isus, învinsese, după trei zile, moartea. Singurul, cred, care i se opusese lui Dumnezeu firesc, într-un dialog, poate crezând că omul, creat după chipul și asemănarea Domnului, îi poate vorbi acestuia ca unui semen și că poate îndrăzni să spună și altceva decât strict ce se așteaptă de la el. […]
Și am mai observat ceva: toată lumea zâmbește când vine vorba de Iona.
Mi-am dat seama că realitatea mă trăgea de mânecă: să scriu despre viața lui Iona a devenit aproape o obligație. Misiunea mi s-a părut la fel de grea ca aceea pe care o primise de la Dumnezeu purtătorul de drept al numelui. Aveam nenumărate motive să n-o duc la bun sfârșit, să mă sustrag. La urma urmei, nimeni nu știa de ea, în afară de mine și, pesemne, de Dumnezeu. Am încercat și eu, la fel ca Iona, să fug în direcția opusă. Ce ușor mi-ar fi fost să scriu un mic roman de dragoste (dezastruoasă) petrecut în ziua de azi! Însă nu, ideea mă urmărea oriunde mă aflam, ca ochiul lui Dumnezeu care vede totul. Și, din când în când, o altă scrisoare emailată: Dear Iona. La un moment dat nu m-am mai putut ascunde.”
– Care au fost sursele principale de inspirație? Textul Bibliei? Cărțile de istorie? Texte religioase? Alte cărți de ficțiune despre vremurile și personajele Bibliei?
Biblia e pe primul loc, da. Texte religioase nu – nu acum, nu în vederea acestei cărți. În schimb, cu cea mai mare plăcere am citit cărți despre viața cotidiană din vremea patriarhilor, pe care mi le-a dăruit un prieten din Paris, de la anticariatul Le chemin de philosophes. Și, să nu uit, epopeea lui Ghilgamesh, pentru partea cu Ninive. Am procurat-o în prima ediție completată cu pasajele erotice care până de curând nu fuseseră încă transcrise. Pe lângă asta o mulțime de cărți de specialitate despre navigația antică, despre Marea cea Mare, despre fântâni, Istoria începe la Sumer, Zei, morminte, cărturari, interpretări la texte biblice și câte altele. Dintre romane numai două pot să spun că m-au influențat oarecum, Iosif și frații săi de Thomas Mann și Relatare despre regele David de Stefan Heym. Nu le-am recitit recent, ci de mult, dar fac parte din fondul meu intim de cărți și deci mi-era familiară transformarea în roman a unor episoade din Vechiul Testament.
Dar, fără să vreau să fac metafore ieftine, cea mai importantă carte pe care am citit-o este viața însăși. Viața dezbrăcată de costume de epocă, viața grea și mare prinsă ca peștele în năvodul întrebărilor fără răspuns. Pe asta o citesc zi de zi.
– Trăiesc în Israel. Am fost impresionat de exactitatea descrierilor de peisaj – orașul Iaffo (Ioppe din carte) și dealurile Galileei arată foarte asemănător în realitate cu descrierile din carte. Sunt curios – ați vizitat Israelul sau v-ați bazat pe alte surse?
Da, spre norocul meu l-am vizitat, în 2012. A contat mult să am o imagine directă, dincolo de cărțile lui Amos Oz și Etgar Keret, să zicem, ca să-i pomenesc numai pe acești doi autori pe care i-am cunoscut, i-am lansat și cu care am stat de vorbă. Experiența vizitării Israelului s-a legat de o sesiune de comunicări la Universitate, în Ierusalim, unde eu am vorbit despre reclame evreiești în presa românească din Belle époque și Interbelic. Cea care m-a propus pentru acest demers este Adriana Babeți, de la Universitatea de Vest și iată că lucrurile au dat roade și dincolo de sesiunea aceea. Dar n-am fost la Iaffa, de pildă, acolo a funcționat mai ales imaginația și documentația. Imaginația a câștigat, a dominat în toată cartea, documentația n-am vrut să se vadă. Am avut nevoie să mă documentez doar ca să nu mă înghită nisipurile mișcătoare ale imaginației, să am și pământ ferm sub picioare.
– Cartea este remarcabilă (și) din punctul de vedere al veridicității și autenticității detaliilor. Vremurile Bibliei și oamenii care au trăit atunci prind viață în carte. Cum v-ați documentat din punct de vedere istoric?
Nu sunt un novice în citirea bibliografiei pe o temă. Dar cred că ce contează este că am la activ deja trei perioade de timp reconstituite prin detalii de viață cotidiană. În ordine cronologică inversă, adică alunecând în trecut: comunism, Interbelic, secolul XIX. Desigur, saltul în timp a fost mult mai mare acum, dar și experiența mea era mare, știam ce să caut, știam ce capcane să evit.
– În cadrul pregătirilor și documentării, ați discutat cu preoți sau cu rabini sau alte autorități religioase despre Iona și despre semnificația sa în contextul religiilor respective?
Nu direct, m-am ferit de asta. Dar am citit câteva cărți pe tema Iona, românești și străine. Însă nu ca să le folosesc, mă tem, ci doar pentru mine. Eu n-am dorit nicicum să pledez pentru ceva în relatarea mea, să împing cititorul către niște răspunsuri și către o viziune religioasă. Nu e o carte cu teză, e o poveste. Dacă interpretarea există, e inclusă în fapte, dar cred că întrebările sunt mai limpezi decât răspunsurile. Fiecare e liber să răspundă cum i se potrivește lui și lui Iona al său.
– Ce credeți că este valabil din experiențele lui Iona în contemporaneitate? Sunt învățături care sunt valabile și în ziua de azi?
O, desigur. Dialogul cu Dumnezeu (azi mai greu decât în vremea patriarhilor), apoi posibilitatea ca într-un moment al vieții, când greșești drumul și faci cealaltă opțiune, adică o iei în partea cealaltă, să fii înghițit de un monstru necunoscut, să reușești să ieși din el, să recuperezi drumul și nici de data asta să nu fii mulțumit. Iona e foarte aproape de condiția omului modern, cu neîncrederea lui, cu încrederea lui (când se roagă), cu eșecul lui (nu se întâmplă ce prezice), cu reușita lui (oamenii care îl aud se schimbă) și cu strădania lui epuizantă de a face ce trebuie. Cu dezamăgirea lui că n-a ieșit cum credea el. Nu-l pot vedea pe Iona altfel decât ca un artist: sculptor, pictor, actor, poet sau, de ce nu, romancier. Sau jurnalist!
– În timp ce citeam cartea am discutat cu un grup de prieteni pasionați de studiul iudaismului despre Iona, pentru a înțelege perspectiva religioasă evreiască. Unul dintre ei, rabin, și-a exprimat o opinie din care citez (cu permisiune): Ce sunt profețiile? Despre profeți ni se spune că nu dețineau nici o funcție oficială. Nu erau regi sau membrii ai curții regale; de obicei nu erau preoți sau membri ai organizării religioase. Nu erau aleși. Deseori erau nepopulari, iar câteodată chiar abuzați pentru îndrăzneala lor. Cu toate acestea, cuvintele lor au fost înregistrate pentru posteritate și au devenit o caracteristică majoră a Tanakhului (Biblia iudaică). Ei au fost de fapt primii critici sociali din lume și mesajul lor continuă de-a lungul secolelor. Specialitatea profetului nu constă în prezicerea viitorului. Lumea străveche era plină de astfel de oameni: oracolul, șamanul și alți practicanți de divinație, fiecare dintre ei susținând că deține informația forțelor care ne GUVERNEAZĂ existența. Iudaismul nu se preocupă de astfel de oameni; nu validează aceste practici deoarece cunoaște însemnătatea libertății omului în unitatea lui Dumnezeu. Așadar, ideea este că, dacă o prezicere devine realitate, aceasta a reușit; iar dacă o profeție devine realitate, ea a eșuat (Yeremyachu; Maimonide, Yesodei haTora 10:4). Profetul povestește despre repercusiunile pe care le vom suferi în viitor dacă nu înțelegem pericolele și nu ne revizuim comportamentul. Profetul (sau profetesa – au fost șapte profetese biblice) nu prevestesc viitorul, ci doar ne avertizează despre posibilele pericole. Aceasta este întreaga sa menire. Ceea ce contează cel mai mult pentru el este justiția lui D-zeu și consideră că numai prin loialitate pentru D-zeu poți ajunge să iubești cu adevărat oamenii.’ Puteți comenta acest citat? Vi se pare relevantă diferențierea între prezicere și profeție în general și în cazul lui Iona în particular?
O, domnule Romașcanu, dar eu nu sunt rabin, sunt un biet scriitor. (Există și în carte o replică a unei femei care spune ceva asemănător). Citatul dat de dumneavoastră este foarte frumos și plin de miez și nu mă pot decât bucura de el, dar nu mă pun cu el. Mă bucur doar că Iona nu e, la mine, șaman, ci prezicător și da, el avertizează. De ce vrea însă ca avertizarea lui să se împlinească? Pentru că e artist, un artist al cuvântului. Crede în cuvânt, ca toți scriitorii.
– Cu ce ați vrea să rămână cititorii după ce au terminat lectura Prevestirii?
Cu niște personaje și o voce prietenă, vocea lui Dumnezeu. Ce săracă ar fi lumea fiecăruia dintre noi dacă nu ne-am putea găsi prieteni și în cărți. Dar mi-ar plăcea enorm – care scriitor n-ar spune asta! – mi-ar plăcea enorm ca partea spectaculoasă a cărții să inspire un regizor care să facă film după ea. L-aș distribui în rolul lui Iona pe Daniel-Day Lewis, capabil de atâtea transformări și care trebuie să fie și tânăr și bătrân, iar în rolul bătrânului Iacob pe subtilul Anthony Hopkins! Ce vis frumos!
– Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Includ ele alte cărți despre lumea Bibliei și oamenii săi?
Ca să răspund în spiritul cărții: asta numai Dumnezeu o știe.
-Vă mulțumesc!
Și eu vă mulțumesc mult!
(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Wikipedia.org)
