Noua producție Max Originals The Staircase vorbește despre povestea lui Michael Peterson, scriitorul anchetat pentru moartea soției sale, Kathleen, procesul îndelungat și celebrul documentar The Staircase care l-a avut în prim plan.
Primele trei episoade sunt disponibile pe HBO Max din 6 mai, urmând ca restul de 5 episoade să fie difuzate câte unul pe săptămână.
Află mai multe despre culisele acestei producții de la Olivia DeJonge și Rosemarie DeWitt.
Actrița australiană Olivia DeJonge (The Society, Will, The Visit) joacă rolul lui Caitlin Atwater, fiica lui Kathleen Peterson din prima căsătorie, și martoră a acuzării în procesul împotriva tatălui ei vitreg, Michael Peterson.
Candace Hunt Zamperini, sora lui Kathleen Peterson, este interpretată de actrița americană Rosemarie DeWitt (La La Land, United States of Tara, Poltergeist).
Ce v-a atras la The Staircase?
OD: Pentru mine, distribuția era incredibilă și cred că ocazia de a lucra cu oameni ca Antonio Campos, Colin Firth și Toni Collette; toată lumea implicată în proiect. A fost imens. A fost o sursă de entuziasm pentru mine ca actriță. De asemenea, genul true crime nu e ceva în care am mai lucrat, mai ales o poveste spusă în acest fel; a fost foarte interesant pentru mine.
RD: Îl știu pe Antonio de foarte multă vreme și știam că e obsedat de The Staircase. Mi-a spus să mă uit la el acum un deceniu. M-am apucat, l-am început accidental cu al doilea episod și nu avea niciun sens, așa că nu mă uitasem deloc la el! Când a apărut ocazia asta, m-am uitat în sfârșit și – la fel ca oricine – am fost complet absorbită de această tragedie foarte întunecată. Mi s-a părut incredibil și am fost și foarte speriată, ceva care îmi place, ca actriță. Îmi place să fiu speriată și să nu știu cum să fac ceva, dar în cazul ăsta a fost puțin diferit. Aici eram speriată de ideea de a interpreta o persoană reală. Acești oameni sunt deja ca niște personaje în felul lor și există o obligație atunci când e vorba de o persoană reală și e viața lor. Nu vrei să readuci la suprafață răni vechi și lucruri care erau deja cele mai rele momente din viața cuiva, atunci când s-au petrecut pentru prima oară.
Olivia, tu cunoșteai documentarul?
OD: Foarte puțin. Eu sunt australiancă, deci cazul nu a fost atât de mediatizat acolo și m-am născut abia în 1998, dar m-am uitat cu răsuflarea tăiată la documentarul Netflix. L-am văzut cap-coadă de mai multe ori!
Rosemarie, cum ai descrie-o pe Candace?
RD: Candace este sora lui Kathleen, care a murit într-un fel violent și oribil. Candace crede că ea a fost ucisă de soțul ei, Michael. Ea își devotează restul vieții pentru a face dreptate și pentru a-l trimite la închisoare. Ce m-a atras la proiect dincolo de trecutul meu cu Antonio – care îmi garanta că vom fi pe mâini bune ca actori – a fost că Toni Collette urma s-o joace pe Kathleen și urma să fie în centrul poveștii, față de documentar, unde nu este. Abia se simte prezența ei. Și m-am gândit că partea ei de poveste ar merita să fie văzută și cunoscută. Acest proiect explorează adevărul și ce este adevărul. E o explorare a cine erau acești oameni și cum era această familie înainte și după și ce efecte au avut asupra lor și evenimentul, și sistemul judiciar.
Care a fost cel mai important lucru pentru tine când vine vorba de cum ai interpretat-o?
RD: Unele dăți mi s-a părut important să-i imit accentul și mișcările corporale, dar mai important decât asta a fost faptul că mi s-a părut că a fost transformată în personajul negativ al documentarului. Spun asta pentru că am văzut vreo oră de filmări pe care regizorii documentarului nu le-au folosit și nu părea deloc exagerată, isterică sau mânioasă, cu opinii extreme. Desigur, aceste emoții pot să iasă la iveală – e procesul în care se judecă crima surorii ei pe care o iubea – dar speram să arăt un portret mai complex al ei. Există atât de multe povești și straturi la acest caz, așa că nu e ca și cum Candace apare foarte mult pe ecran, dar, după ce am văzut primele patru episoade, apreciez că putem vedea iubirea ei pentru Kathleen și relația lor. E prea posibil ca Candace din viața reală să nu fie prea mulțumită de serial – nu știu dacă eu aș putea fi mulțumită – dar am apreciat că Antonio voia să-i dea o voce lui Candace și mi-a spus: „vreau să-i arăți inima. Vreau să aduci cât de multă umanitate poți”, iar eu m-am gândit: „păi, în mod clar pot să încerc să fac asta”.
Sună ca și cum a fost dificil pentru tine să joci o persoană reală. Te-ai gândit să te întâlnești cu ea?
RD: Nu a fost confortabil; încă nu simt că este confortabil. Cred că producătorii au încercat să o contacteze de dinainte de filmări. Fie nu au găsit-o, fie nu a răspuns, iar eu am luat asta ca pe un semn de la univers. Există atât de multe imagini filmate și interviuri cu ea, că nu aveam nevoie să discut cu ea și să o fac să scoată la iveală răni vechi pentru ca o actriță s-o interpreteze într-un film. Colin Firth și cu mine am vorbit mult despre asta. El nu s-a întâlnit cu Michael Peterson, de asemenea, pentru că nu a vrut să fie influențat de el. Aceasta e o explorare a unor oameni reali și a unor povești reale. E o reimaginare și o recontextualizare a genului true crime. E o piesă de teatru în interiorul altei piese de teatru.
OD: E atât de meta. E o întrebare bună, legată de cum poate avea adevărul curatori, mai ales în serialul nostru, unde examinăm și documentarul care este produs, în interiorul unui show de televiziune. Documentarul a fost lansat deja; ce proces de curatoriere există acolo? Cum spunem povești ca ființe umane? Care sunt perspectivele noastre asupra acestor fapte și cum șlefuiesc ele adevărul? Lucrurile nu sunt albe sau negre. Care e zona de gri acolo? Cum arată și cum se simte? Cred că acest show ruminează asupra acestor idei și permite spațiu pentru public să pună aceste lucruri la îndoială și să exploreze viețile acestor oameni și dihotomia a ce înseamnă să fii om.
Olivia, cum ai descrie-o pe fiica lui Kathleen, Caitlin?
OD: În mod evident, e tânără atunci când are loc evenimentul. E adolescentă și se chinuie să înțeleagă ce s-a întâmplat, de care parte a adevărului vrea să fie. Ca actriță, cred că asta a fost interesant de interpretat. Ea și mama ei erau foarte apropiate și cred că acesta a fost celălalt aspect interesant legat de proiect – că am putut să arătăm această relație în afara documentarului, care era atât de concentrat pe Michael Peterson.
Care a fost cel mai important lucru pentru tine când vine vorba de cum ai interpretat-o?
OD: Cred că în documentar personajele noastre au fost transformate – Candace și mai mult, cred – în personajele negative din poveste. Personajul meu era împins la o parte și ce a fost important pentru mine a fost să mă asigur că e un personaj complet, rotund, și să arăt că și ea a fost acolo, și să mă asigur că relațiile ei cu fetele și cu Michael și cu mama ei sunt explorate, relevante și valide.
A rămas neclar dacă Michael Peterson este un ucigaș cu sânge rece sau un bărbat nevinovat – aveați o opinie înainte de proiect și cum a fost influențată această opinie de participarea voastră la proiect?
OD: Cred că în mod evident am o poziție părtinitoare, de partea a ce crede personajul meu. Ea crede că Michael a fost criminalul și cred că trebuie să respecți asta, cred că asta e meseria ta ca actriță, trebuie să intri în pielea ei.
RD: E amuzant pentru că m-am uitat la documentar înainte să semnez pentru proiect și am făcut ce a făcut toată lumea și am trecut de la o părere la alta: „bănuiesc că ar fi putut să se întâmple asta” sau „ce nebunie, nu ar putea să fie asta”. Cred că motivul pentru care povestea persistă și are un fel de viață a ei – cazul prezentat la tribunal – este că adevărul pare imposibil de cunoscut. Nimic nu se potrivește prea bine. Să ne uităm la scena crimei. Nimic nu funcționează bine și reușim să explorăm o mulțime de posibilități în serial legate de ce s-ar fi putut întâmpla. Dar, așa cum spune Olivia, odată ce intri în pielea unui personaj, e greu să crezi altceva despre această poveste, pentru că o trăiești din perspectiva personajului tău. Colin Firth nici c-ar putea fi o ființă umană mai minunată, dar atunci când am ajuns la scenele care se petrec la tribunal, voiam să-i smulg capul când eram Candace, înțelegeam de ce ar fi făcut asta.
În ce fel v-a scos acest proiect din zona de confort?
OD: Orice proiect nou e mereu o provocare pentru că e un grup nou de oameni, un nou subiect și te afli într-un singur loc pentru mult timp, dar Antonio a alcătui un grup minunat de oameni și ne-a făcut munca mult mai simplă. Toată lumea a dat ce avea mai bun în fiecare moment, iar Colin a fost un căpitan atât de grozav al navei noastre, alături de Toni și Antonio. Nu mi s-a părut o provocare prea dificilă având în vedere tot sprijinul de care am avut parte și de faptul că HBO este o televiziune grozavă și chiar le-a păsat de acest proiect și și-au dorit să iasă bine.
RD: Lui Antonio – într-un mod bun – îi place să ceară mult de la actorii lui. Ne face să ne simțim confortabil ca oameni, dar este riguros ca cineast. În unele scene eram deja la dubla 20 și el zicea: „poate să coboare pe scări și pot să fie picioarele ei ceva mai triste?” Și asta doar la picioare! Este foarte meticulos. Trebuie să ai multă încredere în el, dar, cum zicea Olivia, nu a fost dificil. Povestea e destul de vastă ca să conțină multe. Am văzut lupta dintre Kathleen și Michael în unul dintre scenariile posibile legate de ce s-a întâmplat și e ca un masterclass de actorie. Oamenii chiar au avut ocazia să facă ce știu ei mai bine și ăsta e mereu un motiv de încântare.
