Pe 18 martie va fi lansat in cinematografele din romania debutul regizoral al producatorului Cristian Comeaga (Filantropica, Tache) – La bani, la cap, la oase, un film cu un scenariu semnat de Robertino Patilea.
Intr-un scurt interviu, scenaristul filmului, Robertino Patilea a dat cateva detalii despre activitatea lui profesionala si a dezvaluit de unde i-a venit ideea pentru acest proiect.
1. Robertino, spune-ne ceva despre tine. Esti la debut asa ca toti vor sa afle cine esti, de unde vii, de ce te-ai apucat de scenarii si care e meseria ta de baza.
Despre mine, ca la un interviu de angajare, sa incepem cu studiile.
Am terminat ASE-ul, am un MBA in Finante Summa cum Laudae, si mai o calificare de “Analist Financiar cu Patalama” – CFA – la care, marturisesc, am muncit si la aia vreo 3 ani ca s-o obtin. Cum s-ar spune, pregatirea academica a oricarui scenarist care se respecta.
Scoli de film…zero, nada, mucles.
Experienta in munca. Am lucrat in cateva banci de investitii – pozitii bune, si apoi la BERD – Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, in departamentul de credite neperformante – sau in limbaj mujic, “la recuperare”. In prezent lucrez in City-ul financiar din Londra, in asigurari de obligatiuni.
La fel, as spune experienta profesionala necesara unei persoane bine pregatite pentru a scrie scenarii.
2. Cum de te-ai apucat de scris scenarii, cum ti-a venit idea?
As vrea sa va spun ca a fost o clipa magica, am intrat in camera aceea mititica unde de obicei intra o singura persoana si stateam pe scaunul alb – cand – deodata! – marea idee s-a izbit de bibilica mea, dupa care a cazut si inauntru – dar! nu e cazul, nu tin minte sa fi existat un moment evrika.
Privind in urma, cred ca doar am vrut sa-mi prezint meseria – la acea vreme, recuperator de credite bancare – intr-o lumina mai romantata. La BERD nu bateam pe nimeni care nu platea, nu rupeam nici o mana, ba chiar ii luam cu propuneri de restructurare, cu avocati, cu documente, cu nenorociri din astea. Ori eu as fi vrut si eu, asa, omeneste! – un pic de aventura. Ia ganditi-va, le spuneti la prieteni “mda, lucrez la credite. neperformante”. “la ce mah?!?” Si dupa aia vine altul si le spune “bah, eu sunt recuperator!”. Cine bea berea gratis? De aici ideea de baza – romanticizarea unei profesii altfel cam… de birou.
3. De ce comedie?
Acum, o data venita ideea, urmatorul pas nu putea sa fie decat o comedie galopanta.
Din cimematografia romaneasca, tot ce pot sa-mi amintesc in ultima vreme sunt clar filme de festival: despre avorturi, violuri, consum de droguri, copii abandonati. Probleme atat de morale si de profunde, ca la sfarsit nici nu stiu daca sa-mi tai venele sau sa ma arunc pe fereastra. Personal, ce vreau de la un film este ca la sfarsitul acelei ore jumate sau doua ore, sa spun “haha, ce m-am distrat! Ce bine am putut sa uit esenta naturii umane si recursul la universalitate!”
4. Convinge-ne sa mergem la film! 🙂
Nu pot decat sa va recomand din toata inima sa vedeti “La Bani, la Cap, la Oase”. Nu diseca societatea romaneasca post decembrista, nu ne spune in ce mod sa rezolvam traumele indiferentei familiale, ci pune la un loc mafiile ruse si albaneze, cu niste maicute care mai de care mai traznite, mai bune, mai rele, si cu 2 recuperatori cam… pampalai. Ma rog, nu stiu daca asta imi romanteaza profesia sau mi-o “pampalicizeaza”. Ce va spun este ca actiunea galopeaza, filmul are un limbaj extrem de colorat si de viu si se bazeaza pe dorinta intregii echipe de a distra si de a-l face pe spectator sa se simta bine. O sa va mearga la suflet!
