Interviu

„Încerc să fac cititorul să iubească marea” (Morten Strøksnes, interviu, FILIT 2023)

Am citit prima oară cartea lui Morten Strøksnes, „Cartea mării”, Editura Polirom, în 2020, chiar după apariția sa și am fost entuziasmat. Spuneam atunci că „aproape fiecare pagină e o splendoare și oferă o privire aparte despre pescuit, despre Scandinavia și despre fiordurile Nordului.” Am aflat apoi că autorul norvegian va ajunge în 2023 la FILIT și am fost entuziasmat, am citit a doua oară cartea și am discutat cu el la o cafea, ieșind următorul interviu simpatic și lămuritor asupra felului în care și-a construit această carte, care i-a adus succes în întreaga Europă:

– Începem abrupt cu următoarea întrebare: în limba română, a fost tradus până acum doar romanul „Cartea mării” sau „Arta de a prinde un rechin uriaș dintr-o barcă pneumatică pe o mare întinsă în patru anotimpuri”. E ceva obișnuit ca un roman norvegian să aibă un titlu atât de lung?

Nu, nu este ceva obișnuit. Visam de ceva timp să am o carte cu un titlu atât de lung, așa cum aveam în secolele 16-18 nu numai în literatura norvegiană, ci peste tot în Europa.

– În descrierea făcută ție pe coperta a treia, este menționat că Morten Strøksnes este scriitor, istoric, jurnalist și fotograf. Care este preferata ta?

Preferatele mele sunt că sunt scriitor și jurnalist. Am scris până acum zece cărți, iar asta înseamnă o muncă singuratică și izolată și câteodată am nevoie de conexiuni și să mă implic din punct de vedere politic, ceea ce înseamnă că mă refugiez în jurnalism. Din fericire, pot face ce vreau, când vreau, pentru că sunt un scriitor cu normă întreagă, am fost așa întreaga mea viață.

-„Cartea mării” a fost concepută deliberat cu această structură, roman vs documentar, ficțiune vs istorie, acțiune vs memorialistică?

Da, „Cartea mării” este puțin din toate aceste lucruri, dar nu este ficțiune. Totul este non-ficțiune. O altă persoană care mi-a luat interviu i-a spus acestei cărți „roman”: ei bine, nu este roman, tot ce este scris în carte s-a întâmplat, dar am încercat să o construiesc aproape de granița ficțiunii. Câteodată a fost privit ca o fantasmagorie. În alt punct al cărții, am utilizat visurile. Unii cred că există o distincție absolută între ficțiune și non-ficțiune, dar eu nu cred asta: cred că am toate instrumentele la dispoziție și ca scriitor de non-ficțiune, acestea nu aparțin doar ficțiunii. Așa că le-am folosit, mai ales că eu consider că am un legământ în a spune adevărul.

 

Câteodată mă întreb: ce este un vis? Este o minciună sau este realitate? Se întâmplă. Este adevărat visul? Nu. Dar sunt granițe de tot felul, încerc să trec peste aceste granițe, cu fantasmagoria, utilizez de asemenea și poezia, mitologia și limbajul științific, dar într-o formă organică și liberă. În același timp, dificil de definit.

– Ați fost inspirat în scrierea acestui roman de cărțile lui Melville și Hemingway?

Nu, deși i-am citit pe amândoi. Înțeleg de ce oamenii pun această întrebare, am citit și eu „Bătrânul și marea” și „Moby Dick”. În privința ultimei, ca să fiu sincer, nu este chiar așa de bine scrisă – eseuri, descrieri lungi despre cum se făcea un lucru sau altul sau istoria acestora. Nu spun că sunt un scriitor mai bun decât el, dar nu voi permite niciodată ca eu să scriu eseuri atât de lungi – de 5-6 pagini – și apoi să mă întorc la poveste. Pentru mine, tempo-ul trebuie să fie un pic mai rapid și nu voi permite ca să scriu lucruri care să îndemne cititorul să fie plictisit și să dispară. 

– Rechinii boreali nu sunt atât de cunoscuți în lume, poate cu excepția cercetătorilor și pasionaților de știință și, desigur, cu excepția locuitorilor din Scandinavia. Oare de ce?

Asta pentru că există o tradiție îndelungată în această zonă, în nordul Norvegiei, să prindă rechini boreali. Ei sunt foarte reali, pot ajunge la 1.200 kilograme, 6-7 metri lungime și până la o vârstă de 500 de ani. Niciun animal de pe această lume nu poate ajunge la această vârstă. Este ceva misterios ce se întâmplă în metabolismul său. Și au existat, până acum 100 de ani, foarte multe pescării speciale pentru acest pește, de pe coasta Norvegiei până la Pol, pește care era prins nu pentru carnea sa, ci pentru ficatul său, care era folosit pentru mai multe scopuri, pentru uleiul necesar pentru anumite mașini industriale, pentru lămpi, pentru vopsit casele, case care încă rezistă după 100 de ani după ce au fost vopsite cu acest ulei de rechin boreal. Au făcut, de asemenea, din acest rechin și explozive – bombe și rachete – în timpul primului război mondial, pe Frontul din est.

De altfel, titlul din limba engleză este Shark Drunk – singura traducere cu acest titlu (celelalte sunt „The Book of the Sea”, ca în limba română) – dacă mănânci carne din acest rechin și nu ai gătit-o în felul corect, se spune că ai halucinații și o iei razna, ca și cum te-ai droga, are o mulțime de toxine.

Rechinul boreal nu este acum pe cale de dispariție, pentru că vânătoarea a fost interzisă, s-au închis pescăriile industriale.

Chiar ați fost la vânătoare de rechini boreali? Ați încercat această experiență?

Da, totul este adevărat. Da, am fost eu și cu Hugo, un artist și un pescar cu experiență. Bunicul și unchiul lui Hugo au văzut acest „monstru”, l-au prins și i-au spus lui Hugo povești despre acest pește. Hugo, care a stat toată viața pe mare, a experimentat totul cu excepția rechinului boreal. Majoritatea oamenilor ar fi uitat acest lucru sau nu le-ar fi păsat de asta, dar în mintea lui acest obiectiv a devenit din ce în ce mai mare, până când, într-o zi, mi-a spus: „Morten, m-am hotărât, voi încerca să prind rechinul boreal în felul tradițional, vii sau nu? Mă duc oricum…” Iar eu i-am spus imediat că merg cu el.

Pentru mine a fost mai mult curiozitate și, în plus, știu că este un tip extraordinar. Îmi doream, de asemenea, să scriu ceva despre mare, dar aflându-mă în interiorul problemei, nu din exterior. Vânătoarea de rechini era doar un motiv, nu era cel mai important lucru pentru mine, ci tot ce se afla în jurul acesteia și al misiunii pe care o aveam.

Așa că am încercat de vreo șapte ori; eu locuiam pe-atunci la Berlin, veneam în Norvegia, stăteam nouă zile și așteptam să vedem dacă apare fereastra oportună; câteodată erau furtuni, altădată s-a stricat motorul bărcii. După doi ani în care am făcut această navetă dus-întors în toate anotimpurile, am reușit, altfel nu am fi avut o carte, ci doar un reportaj sau pur și simplu nimic.

În afara poveștii propriu-zise, ai utilizat în cartea ta multe informații din arhive, mai ales din perioada medievală. Cât de multă documentare ai făcut pentru această carte?

Destul de multă. Am mers mulți ani în muncă de cercetare în zona de nord a Norvegiei, mi-a luat un an-doi să scriu cartea, iar în acea perioadă am citit doar cărți despre mare, nu numai din domeniul științei, ci și istorie, poezie, mitologie. Prin tot ceea ce am citit, am încercat să mă imersez în acea lume.

– Mi-a plăcut că, de fiecare dată când mergeai la pescuit sau când așteptai ca vremea să fie prielnică, tu citeai o carte despre care povestești cititorilor.

Există o predispoziție în literatura norvegiană sau scandinavă pentru romanele „pescărești”?

Nu chiar. Nu-mi amintesc să mă mai fi întrebat cineva această întrebare, deși merg de mai mulți ani prin lume, pe la festivaluri, vorbind despre această carte, deși între timp am scris o alta. Dacă stau să mă gândesc la întrebarea ta, răspunsul este „Nu”, nu există multe romane pescărești în literatura norvegiană. Există o carte cunoscută a lui Olav Dunn, dar care nu este neapărat despre pescuit, ci despre capitaliștii care încearcă să blocheze fiordurile pline de hering cu diferite nave și bărci și pornește o revoltă. Așa că nu este despre marea însăși. Există, desigur, multă poezie despre mare.

– Are „Cartea mării” un puternic substrat ecologist?

Așa consider, da. Dar nu într-un fel în care să subliniez anumite probleme ale societății – tu ești rău, tu ar trebui să te comporți într-un fel sau altul. Încerc să fac cititorul să iubească marea și să gândească el însuși cât de importante sunt aceste ecosisteme. Nu doar pentru ele însele, ci și pentru noi.

– Este pescuitul tradițional în pericol de dispariție? La noi se discută des despre acest lucru, mai ales cu referire la Delta Dunării, dar ce se întâmplă în acest sens în Norvegia?

Da.

Să-ți spun ceva: am publicat o carte anul trecut în Norvegia, o carte foarte importantă pentru mine, pentru că mi-a luat aproximativ 20 de ani. Acum lucrez la o nouă carte, deci sunt un om foarte ocupat. Motivul pentru care am acceptat să vin aici este pentru că voiam să merg în Delta Dunării, să realizez un reportaj, dar asta e mult mai dificil de realizat acum din cauza războiului. Sunt chiar interesat de istoria locului, de ecologie și de păstrarea diversității rezervației. Din păcate, nu voi ajunge însă anul acesta.

Și noi avem pescării nenumărate în Norvegia, dar acolo se întâmplă un lucru alarmant din cauza fermelor de somon din fiorduri. Acestea creează un dezastru ecologic, nu trebuie să credem distribuitorii de asemenea produse, care spun că acestea sunt ecologice sau produse ale unei industrii verzi. Fermele sunt „murdare” și ne distrug coasta, sunt mii-zeci de mii de asemenea ferme care utilizează otravă pentru a ține la distanță paraziții marini. Tot ce mâncăm acum, în toată lumea, este somon din astfel de ferme, pentru că aceste ferme au distrus tot somonul sălbatic.

– Provin toți scandinavii din strămoși pescari? Au chemarea mării în sânge?

Nu toți, pentru că avem mulți oameni care locuiesc de generații în interiorul țării, însă suntem în mod tradițional o cultură de coastă.

– Este marea un tărâm fantastic sau doar unul misterios, plin de curiozități?

Ambele variante sunt adevărate. Așa cum ai spus, am utilizat mult din volumul lui Olaus Magnus, „Historia de Gentibus Septentrionalibus” (Istoria oamenilor din Nord”), iar în descrierile sale existau și monștri, creaturi fantastice cu diferite trăsături morale, unii erau malefici, alții erau buni. Nu trebuie neapărat să crezi aceste descrieri, dar realitatea este deseori atât de fantastică, pentru că este cu adevărat uimitor ce fel de creaturi avem în mare.

Pescarii de astăzi nu mai au o așa de mare pasiune pentru curiozități sau pentru fantastic, dar au încă câteva credințe provenite din vechime. Cred încă în folclorul mării. De asemenea, au cunoștințe extinse în privința ecologiei, au un limbaj specific, care nu este comun limbajului obișnuit. Am folosit câteva dintre cuvintele lor specifice și au dat mult de cap traducătorilor, pentru că acestea nu sunt în dicționare, așa că mi-am făcut propriul dicționar.

– V-a fost vreodată frică de moarte atunci când ați fost pe mare? (precum personajului din „Cartea mării” atunci când a fost la pescuit de cod pe o vreme cumplită)

Da, normal, eu am fost acel personaj. Să nu uităm că la pescuit de cod, în fiecare sezon, în această zonă, mor 600-700 de oameni, fiind înecați de furtunile care vin pe neașteptate. Așa cum ni s-a întâmplat și nouă. Majoritatea dintre ei sunt turiști care vin să privească metodele de pescuit, dar nu știu ce fac, așa că trebuie să accentuez această concluzie: trebuie să respecți marea.

– Ultima mea întrebare este tradițională: ce părere ai de FILIT Iași?

Cred că este un festival extraordinar. Este o atmosferă foarte plăcută aici, am fost foarte bine primit și îndrumat. Este ca o vacanță pentru mine, dar o vacanță literară. Locuiesc într-un oraș micuț în Norvegia, Lillehammer, unde se desfășoară și cel mai important festival literar din țara mea – Festivalul norvegian de literatură, deci similar cu Iașiul. Așa că recunosc această atmosferă – întregul oraș se trezește la viață, oamenii abia așteaptă ca acest lucru să se întâmple, este evenimentul anului. Aici, singurul lucru de care îmi pare rău este că nu pot vorbi limba română, pentru că aș vrea să vorbesc cu toată lumea și să înțeleg toate evenimentele la care particip.

(Sublinierile ne aparțin. Fotografii de FILIT Iași.)

Articole similare

10 lucruri inedite despre băutură, pe care le-am învățat din cartea lui Mark Forsyth

Jovi Ene

Fragment în avanpremieră: ”Exitus”, de Adrian Georgescu

Jovi Ene

Mort de surd, de David Lodge

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult