Cuvândul ei preferat este „Komorebi”, cuvânt în japoneză care înseamnă „lumina care se filtrează printre copaci”. Este, totodată și numele spectacolului în care joacă și în care s-a implicat inclusiv în ceea ce privește direcția scenică și regia. KOMOREBI se vede la Festivalului de arte performative Caleido, care va avea loc în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2023 la Timișoara.
Interviu realizat de Andrei Crăciun
– Denisa, cât de important este KOMOREBI în biografia ta, în parcursul tău profesional? Ce a însemnat munca la acest spectacol?
Tot proiectul, nu numai spectacolul înseamnă foarte mult pentru mine. Cântărește mult și în biografie și în parcursul profesional pentru că e primul proiect în care ne-am asumat (îl includ și pe Liviu Romanescu aici) nu numai inițierea și implementarea lui, ci și conceptul și direcția regizorală. M-am ferit mult de cuvintele astea pentru că nu suntem regizori și eu mă tem de impostură, dar până la urmă cred că asta am făcut. Am fost prezenți în toate etapele, am construit împreună încă de la început. A fost diferit față de alte proiecte în sensul că a fost mult mai intens, dar mi-a dat multă încredere să continui să mă joc și să spun povești ținând dinamica asta de lucru.
– Veți juca la Timișoara, orașul de unde a pornit Revoluția de acum treizeci și patru de ani. Și veți juca în anul în care Timișoara e capitală culturală europeană. Ce zici, ne-am descurcat cu libertatea în ăștia treizeci și patru de ani sau mai puțin? Și dacă ai putea să schimbi un singur lucru în România, care ar fi acela?
Cred că în lipsa unor politici îndreptate spre bunăstarea și fericirea oamenilor, fiecare dintre noi ne-am căutat libertatea cât, cum, unde am putut. Am fentat puțin răspunsul direct. Cred că ne mișcăm în continuare cu multă prudență și frică. Cred că am strigat Libertate atunci, dar abia de curând am început să auzim ce am strigat. Am văzut de curând un film în care protagonistei i se cere să descrie libertatea și se blochează. După momente bune de tăcere, spune „Nu știu”. Cred că descrie destul de bine relația noastră ca nație cu libertatea.
Cred în transformare și schimbare ce țin de acum și au bătaie pe termen lung. Dar dacă aș putea schimba ceva în istoria României, mi-ar plăcea să ne văd cum am fi fost fără comunism.
– Ce planuri de viitor aveți cu Vanner Collective? La ce mai lucrați, dincolo de KOMOREBI. Și dacă ne îndrăgostim de voi, văzându-vă la CALEIDO, la Timișoara, unde vă mai putem vedea?
Ne dorim să ne îndreptăm puțin mai mult și mai concentrat către ce ne-am propus încă de la înființarea asociației, și anume o colaborare cu străinătatea, crearea unor punți solide cu alți artiști și entități din afara țării care au căutări similare. „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci” e la casa lui, e bine, deci, ca niște părinți grijulii, avem alte proiecte nenăscute pe care le vrem văzute crescând. Spectacolele noastre se pot vedea la sediu, în diferite teatre din București, dar cu multe dintre ele călătorim prin țară, în diferite contexte. Uite, cum este acum, Caleido.
– Am douăzeci de ani, convinge-mă să vin la spectacolul vostru, să văd KOMOREBI. De ce e important? Ce folos am eu văzând?
Ferească sfinții, nu aș vrea să mă transform într-un om de vânzare. Nici nu-mi place și nici nu cred că sunt bună. Nu ai nevoie să te conving, dacă trebuie să te conving plecăm din start dintr-o relație dezechilibrată. Spectacolul e extrem de frumos, atât vizual, cât și ca mesaj și temă. Se joacă frumos cu momentele „light” și cele care au nevoie de scufundare. Te amuză și te emoționează pentru că și tu ai fost așa sau cunoști pe cineva așa. Nu totul se poate contoriza imediat. Dacă vezi asta, primești asta. Trebuie să fii și dispus și deschis să primești.
– Uite, îți spun un cuvânt: TOGETHERNESS. Ce înseamnă acest cuvânt pentru Denisa? Și te întreb pentru că e cuvântul-cheie sub care e așezat în acest an festivalul CALEIDO.
Înseamnă să știi că cele mai bune lucruri se costruiesc cu mai multe minți și suflete. Înseamnă să știi că momentele cele mai bune de fericire sunt alea în care ai cu cine să le împărtășesti. Înseamnă să știi că ai dreptul la momentele tale de singurătate și că există acel „împreună” care te înțelege și te așteaptă oricât.
– Denisa, ce mai înseamnă în ziua de azi un bărbat adevărat? Dar o femeie adevărată?
Etichete și categorii absolutamente subiective. Sintagme de care mă feresc, pentru că eu însămi sunt o luptătoare pentru exprimarea autentică a individualității și a ieșirii din „așa trebuie”. Cred în educație, cultură, bun simț, respectarea legilor și a libertăților, și, mai presus de toate, cred în oamenii cărora nu le e teamă să se arate imperfecți.
– Care era frica ta cea mai mare în adolescență/prima tinerețe și cum ai depășit-o (dacă ai depășit-o)?
Frica de a greși, de a dezamăgi, de a nu fi suficient de bună. Erau legate, veneau în grup, indiferent de ordine. Vorbesc la trecut deși mai simt uneori presiunea pe care singură mi-o pun pe umeri, aceea de a confirma. Conștientizarea vine însă mult mai rapid acum și la fel și liniștea că e absolut în regulă să greșesc.
– La ce întrebare ai vrea să răspunzi? Ți-o poți adresa singură acum, iar noi vom consemna răspunsul tău.
Cuvântul / cuvintele tale preferate? Komorebi – cuvânt în japoneză, care înseamnă „lumina care se filtrează printre copaci”. Până la urmă uite că mă pricep puțin la vânzări.
