Ați auzit de localitatea Slon? Până de curând, eu nu auzisem. Mi s-a părut un nume exotic, cu veleități slave (în limba rusă, „slon” înseamnă „elefant”), și am aflat că aparține unui sat din comuna Cerașu, județul Prahova. Acolo, începând cu anul 2015, are loc proiectul cultural „Rezidență internațională de creație audiovizuală”, inițiat de Fundația Culturală META (despre care puteți afla mai multe pe pagina lor, MetaCult.ro) și Meta Cinema. Acest proiect și-a propus să aducă împreună cineaști români și străini, tip de zece zile.
În perioada 10 iunie – 8 iulie 2018, rezidenței i s-a adăugat și prima ediție a unul alt proiect internațional: „Magic Carpets” (mai multe informații sunt disponibile la www.magiccarperts.eu), o platformă dezvoltată de 13 parteneri europeni, în scopul de a realiza producții artistice. Este un program co-finanțat prin Europa Creativă 2014-2020 – Cultura, Creative Europe, al Uniunii Europene.
La Slon, artiștii implicați în proiect se folosesc de resursele locale pentru a filma scurtmetraje. Cele două rezidențe au loc într-o sculptură locuibilă, realizată de artistul plastic Romelo Pervolovici și transformată ulterior de regizoarea Eva Pervolovici (puteți afla câteva lucruri interesante despre ea la http://aarc.ro/cineasti/trivia/eva-pervolovici) într-un spațiu de creație cinematografică.
În cadrul rezidențelor din 2018, s-au făcut atât scurtmetraje de ficțiune, cât și documentare, reflectând atât viziunea personală a fiecărui artist implicat, dar și încorporând într-o interpretare aparte aspecte din spiritul locului. Ideea aceasta, de a implica o comunitate restrânsă în filmarea unor filme scurte, de a integra o parte a peisajului și a feeling-ului local, mi se pare fantastică, și m-aș bucura să existe mai multe proiecte similare în România.
Cinematograful „Elvire Popesco” a prezentat, în noiembrie 2018, o proiecție de scurtmetraje care inclus atât producții românești, cât și străine, din cadrul celor mai recente rezidențe. Am urmărit „Străinul” (r. Pip Chodorov), un soi de basm contemporan despre vizita unui soi de extraterestru în sătucul liniștit, de munte; „Călătoria lui M.” (r. Marguerite Lantz), un adevărat poem vizual; „O seară în atelierul părinților mei” (r. Eva Pervolovici), o succesiune de tablouri de la o generație la alta; „Elephant Song” (r. Vojin Ivkov) – unul dintre favoritele mele, împletind cântecele sătenilor din Slon (se pare că înseamnă „elefant” și în limba sârbă!) și alcătuind o simfonie pe voci diferite, care păstrând tradițiile, care adaptându-se la nou, și pictând un portret muzical al vieții de zi cu zi; „Insection” (r. Michal Kindernay), o explorare a naturii și a fenomenelor sale din împrejurimi.
Am lăsat spre final „Un cămin cultural”, fiindcă am avut plăcerea de a discuta cu regizorii scurtmetrajului – o colaborare marca Irina Botea & Jon Dean. Filmul, o investigație a istoricului și o reprezentare a utilității curente a Căminului Cultural din Slon, încearcă să răspundă și la întrebarea: cum ne imaginăm aceste locuri în viitor?
Iulia Dromereschi: Cum v-a venit ideea căminului cultural? Erați interesați de evoluția „fenomenului”?
Irina Botea: Da, interesul precedă filmul. Eu lucrez la o teză de doctorat despre „case de cultură și cămine culturale” în Europa de Est, concentrându-mă pe România. Am fost deja să filmăm în Ungaria, iar experiența de la Slon vine după una asemănătoare în Câmpina.
Jon Dean: Eu sunt din Anglia și mi-am petrecut mare parte din viață lucrând în instituții sociale de acolo. Am ajuns prima dată în România acum 20 de ani și am început să lucrăm împreună fiindcă împărtășeam un interes față de aceste spații culturale caracterizate de ideea de comunitate, și totodată nefiind comerciale.
A fost un șoc pentru dvs. să constatați diferențele între situația din Anglia și cea din România, sau nu prea ați întâlnit diferențe?
Jon Dean: Am venit pentru prima dată în 1992 și continui să vin de atunci. Pe parcurs, m-am îndrăgostit de România și nu cred că am trecut vreodată printr-un șoc. Am fost mereu foarte bine primit aici, de diverse comunități. Am locuit în mai multe părți ale Bucureștiului, și mi-a plăcut. Sunt, în schimb, adesea șocat de Anglia (râde). Văd România într-un mod pozitiv, și, deși are multe probleme la nivel politic sau administrativ, aș putea deveni ambasadorul său cultural.
Intenționați să continuați acest proiect?
Irina Botea: Da. Este doar unul dintre episoade și avem planuri de viitor. Pe de o parte, este vorba despre crearea diverselor imagini despre căminele și casele de cultură, însă, pe de altă parte, noi nu creăm un documentar în sensul strict al termenului, ci un documentar experimental. Vedeți în film că oamenii vorbesc liber, și există acea componentă narativă, documentară, însă, pentru mine, e important să reflectăm mai ales cum înțelegem și cum ne imaginăm aceste locuri. Așa cum spunea și Jon, ce este important pentru mine este să înțeleg cum putem să avem locuri în care cultura este produsă democratic, în loc de cele în care cultura este producția câtorva, creată de piață, sau marcată de un elitism istoric.
Aceste case de cultură au un istoric diferit, marcat de conflicte, firește, însă creează multe aspecte interesante despre povești personale, de exemplu. Pentru mine, esențial rămâne felul în care ne putem implica în producerea de cultură. Există o alternativă la mall, iar dacă da, care este aceasta? Cum de ne simțim inspirați să ieșim din spațiul trasat pentru noi și dintr-un program cultural impus?
Simțiți că există un mesaj motivațional sau activist în filmele pe care le realizați?
Jon Dean: Nu aș spune că a fost chiar punctul nostru de pornire și cred că filmele vorbesc pentru ele. Din punctul meu de vedere, materialul din care sunt făcute aceste case de cultură a pătruns în viața multor persoane și cred că se recunoaște ușor când analizăm viața lor. Mesajul nostru nu este neapărat direct, iar procesul este cel de bază; discutăm cu oamenii și dorim să aflăm dacă vor să se implice, fără a-i aborda didactic, polemic, sau a le oferi indicații.
Irina Botea: Sunt de acord. Când filmăm oamenii, apar mereu probleme legate de etică, de modul de filmare, și apoi dileme despre mesajul transmis. Eu consider că oricine poate fi activist, chiar și cei care doar urmăresc filme. Este un film structuralist, care se bazează pe ideea că acele instituții funcționau pe baza unor structuri predefinite, însă am și experimentat mult cu sunetul. Am folosit ideea de imagine ca ecou, și multe alte idei despre care credem că e mai simplu să le urmăriți în film.
Dacă v-a plăcut filmul (așa cum mi-a plăcut mie) și doriți să aflați mai multe despre munca Irinei și a lui Jon, proiectele lor sunt numeroase și care mai de care mai interesante. Împreună, au realizat expoziții itinerante, instalații, o serie de proiecte artistice legate de radio, printre altele, dar au participat și la multe evenimente în care s-au abordat subiecte legate de evoluția comunităților. Am decis să îi urmăresc cu interes și aștept oricând noutăți despre noile lor proiecte, dar și un eveniment care să le reunească „experimentele” legate de un nucleu cultural atât de important pentru România într-o perioadă trecută, nu neapărat de veselă amintire, și care face parte, totuși, din istoria noastră recentă.
1 comment
Un interviu foarte interesant, care evidențiază (dacă mai era nevoie), câte lucruri minunate se pot descoperi și realiza în România, cu și despre români, viața, tradițiile și cultura lor, dacă cei care o fac pun suflet, talent, pasiune, dragoste și respect față de aceste locuri și acești oameni. Din păcate, nu (doar) românii sunt cei care inițiază și conduc astfel de proiecte, dar le suntem recunoscători străinilor care o fac – ne sunt cei mai buni ambasafori!