Invitata cu nr. 12 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Mara Wagner.
Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov. A frecventat școala germană Johannes Honterus, iar după liceu s-a mutat în București unde și-a continuat studiile de germană și engleză în cadrul Universității București. După facultate a lucrat în presa scrisă și ca traducător. A debutat cu romanul În spatele blocului (2017, editura Nemira), roman cu tentă autobiografică, care are ca temă centrală copilăria anilor ’80. A debutat apoi și în poezie cu volumul de versuri Renovări. Amenajări interioare (2019, editura Litera), în care explorează criza de cuplu la maturitate. Cea mai recentă carte publicată este “Obor, mon amour” (2021), Editura Casa de pariuri literare.
– Este pasionat de călătorii scriitoarea Mara Wagner?
Este, este, dar pasiunea asta a venit destul de târziu. Eu copilăria și adolescența mi le-am petrecut în comunism, pe-atunci nu visau copiii să călătorească, pentru că așa ceva nici măcar nu era posibil, n-aveam voie să ieșim din țară, la ce să visăm aiurea? Visurile noastre erau o minge adevărată care sare cum trebuie sau o păpușă străină (adică chinezească), haine moderne și colorate ca-n Neckermann sau alte mărunțișuri concrete. Călătoriile se făceau doar în vacanța de vară, până la mare sau până la bunici, la țară.
Nici măcar în prima tinerețe, când s-au ridicat barierele și puteam circula liberi nu prea mă trăgea ața în lumea largă, deși am fost de mai multe ori trimisă în interes de job sau în press tripuri. Dar nu eram nici obișnuită cu schimbările de decor, nici financiar nu stăteam prea strălucit, ce să caut eu brambura prin lume, de capul meu, așa, din pasiune? Abia acum, la a doua tinerețe – să-i zicem așa, bine? – mi s-a deschis cu adevărat apetitul pentru călătorii. Acum aș tot pleca în fiecare lună pe undeva. Doar că acum e timpul tot mai puțin și treaba tot mai multă, nu înțeleg cum se întâmplă asta.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitoarea Mara Wagner?
În primul rând ar trebui să fie lungă, adică nu un city break sau o vacanță de două săptămâni. Să fie călătorii de câteva luni, sezoniere, să fie timp pentru colindat locuri și cunoscut oameni, să fie timp pentru lectură în după-amiezele leneșe de caniculă și de scris diminețile la o cafea prelungită pe terasa casei. Să fie cu liniște meditativă ziua și cu seri vesele seara. Și să fie – of, e urât și egoist din partea mea să spun una ca asta, dar după atâția ani de când tot sunt părinte, iaca am s-o spun – să fie liberă de copii. Cam așa arată călătoria perfectă, ca-n filme-cărți.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Ei bine, niciuna nu se apropie de perfecțiunea rândurilor de mai sus, parcă prea le vreau pe toate. Au fost câteva călătorii scurte, de cuplu, în care am făcut o parte din lucrurile amintite, am colindat și am cunoscut locuri. Însă mult prea scurt, eu am nevoie de timp să asimilez locurile, să le înțeleg și să le pătrund. Să ajung până acolo încât să mă și plictisească, să le văd și minusurile, abia atunci cunoști ceva cu adevărat, când i-ai văzut toate fațetele.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență Mara Wagner?
Clasicul Jules Verne, pe care îl aveam cu toții în bibliotecă în vremurile acelea. Îmi amintesc că la “20.000 de leghe sub mări” mă plictiseau paginile în care autorul descria specii și subspecii de pești marini. Le cam săream, dar aveam și un sentiment de vinovăție când făceam asta. Iar după cartea cu “Ocolul pământului în 80 de zile” m-am bucurat când într-o seară ne-au dat ecranizarea cărții la televizor – era un film american vechi, dar pe-atunci orice vechitură de film era un eveniment. Și îmi mai amintesc de “In den Schluchten des Balkan” de Karl May (nu știu dacă a fost tradusă în română) – noi aveam multe cărți în germană în bibliotecă. Nu mai țin minte acțiunea, dar știu sigur că am fost tare uimită să găsesc în carte și câteva replici în română.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitoarei Mara Wagner?
Sinceră să fiu, n-am prea citit cărți de călătorie la maturitate sau cel puțin nu-mi amintesc acum niciuna, poate doar beletristică cu accente de călătorie. Am câteva cărți de călătorie acasă, dar s-a așternut praful pe ele. Bine zici, poate vara asta rup un pic ritmul și mai întorc teancurile cu fundul în sus.
– Faci călătorii literare? Ai cărți-model (nu ghiduri de călătorie, ci beletristică) în funcție de care îți planifici călătorii?
Chiar așa, să planific călătorii după cărți, încă nu mi s-a întâmplat. Dar am fost în ianuarie anul ăsta la Napoli și, ca orice fan Ferrante, n-am putut să nu mă plimb pe Via Chiaia cu gândul la magazinul de pantofi ai fraților Solara. E drept că n-am locuit în cartierul Lilei și al lui Lenu, am stat în centrul vechi, dar m-am pierdut cu voluptate pe străduțele înguste din cartierele mai sărace, prin piețele localnicilor pe unde probabil își vindea Enzo fructele, am mâncat în localuri cu două mese strâmbe la colț de stradă-n pantă și în general am încercat să mă las dusă de savoarea acestui oraș de care până la urmă m-am îndrăgostit de tot. Și pentru că tot văzusem în aceeași perioadă și “Mano di dio” al lui Sorrentino, a trebuit să bifez și locații de filmare precum Galeria Umberto sau plimbări pe Lungomare.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
Hmm, într-un loc în care mă simt bine, sunt relaxată și creierul mi-e eliberat de liste și îndatoriri zilnice, aș lua cărți mai greoaie, genul acela pe care le tot amân, pentru că știu că-mi cer niște efort de gândire suplimentar și seara, după muncă și copii, nu le mai fac față. Cărți dense, pline, pe care le citești încet și le rumegi fiecare paragraf, genul ăla.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Nu prea îndeamnă cărțile mele la haihui, cred că eu sunt genul mai static. Dar, uite, ultima carte, deși e de poezii, te poartă un pic prin cartierului Obor din ziua de azi. Adică dacă ești pasionat de pitorescul mahalalelor, dacă-ți place viața pulsândă din piețe, dacă nu te deranjează minoritățile de niciun fel și nici boschetarii, dacă accepți să îmbrățișezi maneaua la pachet cu micul și berea la halbă, dar și dacă îți plac teii în floare de la bulevard sau iasomiile din grădinile blocurilor, în fine, dacă vrei să iei o gură de cartier bucureștean de la mama lui, atunci poți face o călătorie literară prin “Obor, mon amour”.
Iar de luat în concediu aș recomanda poate romanul “În spatele blocului”, are o dulceață nostalgică pentru cei din generația mea, cred că merge bine cu vacanța.
-Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Fizic e simplu, vom face un concediu de familie în Grecia, în Thassos, că e aproape, ieftin și bun, știi la ce să te aștepți, iar copiilor le place. Apoi, cât sunt copiii plecați prin tabere și la bunici, sper să mai dăm câte-o fugă până la Krapets, că le place adulților. În rest, vedem ce pică și dacă mai sunt resurse. Din punct de vedere literar, am câțiva metri de cărți necitite în teancuri care mă așteaptă încă de anii trecuți, deci călătorii multe se-aștern înainte-mi la ceas de seară. Și sigur că mă voi și abate de la itinerar, căci, nu-i așa, a mai fost și Bookfest între timp. 😉
