Invitatul cu nr. 34 în cadrul Anchetei „Călătorii literare”, o serie de interviuri de sezon cu scriitori români contemporani, este Jan Cornelius.
Jan Cornelius – Născut în România, studii de franceză, engleză, trăieşte din 1977 în Germania, scriitor bilingv, germană şi română, traducător de literatură. Ultima sa carte a apărut anul acesta în iunie – „Cum mi-am mâncat masca” la Editura Paralela 45.
– Este pasionat de călătorii scriitorul Jan Cornelius?
Da, mai mult decât de orice altceva.
– Cum ar trebui să fie călătoria perfectă pentru scriitorul Jan Cornelius?
De fiecare dată altfel, să mă surprindă, în orice caz. De aia merg des în România, mereu ai o surpriza acolo, te împiedici, cazi într-o groapă, înjuri, dar nu e niciodată monoton, când vii înapoi în Germania, nu se întâmplă nimic, aşa că te bucuri deja când nu vine tramvaiul sau îţi pierzi portofelul sau cheile de la casă, iată, în sfârşit s-a întâmplat ceva.
– Care a fost însă călătoria reală, pe care ai făcut-o, care s-a apropiat cel mai aproape de perfecțiune?
Niciuna, călătoriile reale au totdeauna ceva în minus faţă de călătoriile imaginare. Cele mai frumoase călătorii se petrec în interiorul capului, care nu întâmplător are o formă asemănătoare globului pământesc. Părul e vegetaţia care dispare treptat, nasul e Muntele Mic sau Muntele Mare, dacă e mai lung, etc.
– Ce cărți de călătorie a citit în copilărie și adolescență scriitorul Jan Cornelius?
Multe, multe de tot şi am călătorit prin ele, cărţile lui Jules Verne, în primul rând, care merită să fie citite şi azi. Dar şi cărţi despre expediţii polare şi povestea cu covorul zburător al lui Aladin sau povestea cu Mary Poppins, care zboară cu umbrela prin lume.
– Acum, la maturitate, care sunt cărțile preferate de călătorie ale scriitorului Jan Cornelius?
În germană se spune “puţinul care-l citesc mi-l scriu singur”. Mai glumind, dar şi serios, spun că cele mai frumoase cărţi de călătorie mi le-am scris eu însumi, după placul meu, motivul călătoriei apare în toate cărţile mele – mai ales în ultimele două: “Aventurile unui călător naiv” – editura Lebăda neagră- si “Cum mi-am mâncat masca”- editura Paralela 45. Nu intâmplător cărţile astea le-am scris în timpul pandemiei, atunci când se putea călători cel mai puţin sau chiar deloc. Deci aici apar în parte călătorii in jurul propriei camere, in pivniţă sau în pod, o să te miri ce aventuri demneţiale se pot trăi aici, dar şi călătorii literare, in care mă întâlnesc personaje din alte cărţi şi călătorii în timp şi spaţiu,călătoriile astea au totdeauna o puternică notă umoristică, căci o călătorie fără umor mai bine n-o mai faci.
– Știu că sună clișeistic, dar ce cărți ai lua (nu neapărat) pe o insulă pustie sau într-o călătorie în locul tău de suflet, fie că e vorba de o insulă grecească sau caraibiană, fie în Provence sau Veneția?
N-aş lua nicio carte cu mine, si nici telefonul, desigur, ca să nu primesc mesaje mereu şi ştiri proaste, m-aş bucura că sunt lăsat în pace să scriu şi să mă gândesc la ce mi-ar place să citesc. Dar cum insulele pustii există numai în cărţi, plec mereu cu telefonul în voiaj şi aşa mă uit mereu la display şi n-am timp să mă uit la peisaj.
– Cărțile tale îndeamnă la călătorii și spre ce orizonturi? Care dintre cărțile tale se potrivesc cel mai bine pentru a fi luate în concediu?
Toate, dar citite nu simultan, ci pe rând, începeţi cu ultimele două, o să râdeţi cu folos, dar şi fără folos, sper.
– Unde vei călători vara asta, atât fizic, cât și literar?
Voi merge în România, din nou, dar şi în Belgia, Franţa şi poate chiar şi în Sahara, dacă nu-mi merge GPSul şi mă rătăcesc.
