Observăm şi criticăm realitatea românească de mult timp. Am putea părea un etern bombănitor, un cârtitor veşnic care, în lipsă de altceva stă pe margine şi aruncă cu ocări şi noroi. Să încercăm să adoptăm şi o altă atitudine. S-a gândit cineva de ce ar fi nevoie în societatea româneasca pentru ca aceasta sa funcţioneze acceptabil ? A recurge la un astfel de exerciţiu utopic nu este facil. Cunoaştem maladiile, care ar fi remediile?
În primul rând, imperios ni se pare reinventarea noţiunii de respect. La toate palierele societăţii româneşti, de la parlamentari, miniştri şi secretari de stat până la pensionari, şomeri, adolescenţi şi copii. România duce o acută lipsă de respect. O poţi constata peste tot. De altfel recrudescenţa înjurăturii este tocmai simptomul cel mai vizibil al acestei carenţe majore.
Greu de precizat în câteva rânduri cum s-ar putea reintroduce noţiunea de respect în mentalul poporului român. Prin educaţie, prin altoirea televiziunilor pubelă, prin formarea unei stabilităţi şi normalităţi, ideal utopic în aceste vremuri tulburi. Respectul merge mână în mână cu cinstea. Ar trebui să fim reînvăţaţi că cinstea este opusul furtului, că cinstea este o atitudine stimabila, care trebuie preţuită, că ocolind-o ne furăm de fapt singuri căciula. Poate că în acest segment precis ar putea interveni şi sistemul judecătoresc. Dacă ar funcţiona comme il fault (o altă iluzie).
Departe de noi intenţia de a-i învinovăţi pe toţi românii de această practică urâtă, furtul (cu întregul ei corolar, ciupeala, tunul, şmenul etc.) însă acesta este un flagel naţional care nu poate fi nici evitat şi nici eludat. Nu are sens să tot dăm vina pe străinii care ne strică imaginea (care imagine? arată cumva România înfloritor iar străinii se concentrează obsesiv pe câteva cazuri izolate de hoţi români generalizându-le? daca suntem o naţie de oameni cinstiţi cum de ţara arată în halul ăsta?)
Furtul este practicat atât la scară macro (imense comisioane pentru a obţine comenzi de la Stat) cât şi la scară micro, de la barmanul care diluează cocktailul cu apă pentru a-i ieşi si lui unul în plus, ospătarul care-ţi încarcă nota de plată până la casierele care nu au mărunt şi nu-ţi pot da restul de 30 de bani. Modeste metode de rotunjire a veniturilor prin furtişaguri dar care se proliferează şi cu care ne întâlnim zilnic. Dar pentru a abandona furtul românii ar trebui să renunţe la egocentrismul lor fundamental care se învârte în jurul formulei Eu s-o duc bine, restul să crape. Nu ai cum să o duci bine dacă restul crapă.
De aceea poate ca reintroducerea esenţei creştine ar conduce către o astfel de schimbare de percepţie. Poate chiar BOR ar putea fi implicată. Ar costa mai puţin decât catedralele şi noile biserici însă, din păcate, marea majoritate a personalului preoţesc este la fel de infestată de viciile românismului ca toţi ceilalţi. Ne-am simţi mai bine în ţara asta dacă am începe să respectăm şi mediul. Dacă nu l-am mai urâţi cu deşeurile noastre, distruge cu poluarea noastră. Ce s-ar întâmpla dacă am respecta şi vechile clădiri de patrimoniu, centrele istorice (câte au mai rămas), descoperirile arheologice şi, mai mult, le-am pune în valoare? Nu ne-ar strica nici reintroducerea noţiunii de lucru bine făcut, noţiune pe care bunicii şi străbunicii noştri încă o mai aveau. Adică a avea respect pentru cel care te plăteşte în schimbul unui serviciu/bun.
Şi ca o ultimă adăugire, last but not least, nu am muri dacă am încerca să ducem la capăt ceea ce am început. O autostradă, o linie de tramvai, zugrăvitul unei case, repararea unui gard.
În vremuri de criză popoarele de reinventează. Suntem siguri că nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu poporul român care are o mare aversiune faţă de ideea de schimbare. Din păcate au fost pierdute alte două decenii fără a se curăţa mâlul comunist la care s-a adăugat molozul mafiot rezultând o combinaţie asfixiantă. Să ne liniştim, nu vom ajunge niciodată o Danemarcă plictisitoare şi prosperă căci programul de mai sus nu va fi aplicat vreodată şi va rămâne doar să călăuzească, individual, o minoritate din ce în ce mai restrânsă.
De aceea România va rămâne doar o ţară şi nu o societate.
