Un cuvânt banal care înainte de 1989 nu spunea mare lucru a ajuns să domine noul jargon (căci vocabular este prea mult spus) al românilor tineri (şi nu numai): cuvântul silicon. Chiar dacă şi puştii dintr-a IV-a ştiu ce desemnează cuvântul, ne-am întrebat ce înseamnă el cu adevărat? SILICÓN, siliconi, s.m. Compus macromolecular cu structură analoagă corpurilor organice, în stare fluidă sau sub formă de răşini, alcătuit din lanţuri sau cicluri de atomi de siliciu care alternează regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone (dexonline.ro)
Din perspectiva percepţiei populare înţelesul din DEX al cuvântului pare importat de pe o altă planetă (şi cam aşa şi este căci pentru majoritatea romanilor chimia este o limba străină). Semnificaţia de bază a cuvântului este aceea de sân (mult) mărit artificial, întotdeauna prin operaţii de chirurgie plastică. Jucăuşa limbă română permite întinderea cuvântului precum o praştie din cauciuc. Astfel silicon are şi plural: silicoane în sensul sânilor măriţi cu pungi de silicon, transformat în adverb (ce zici de siliconata aia?).
Sugestiv, nici măcar dicţionarul gramatical al Word nu recunoaşte formula siliconat ci doar cuvântul silicon, precum DEX. Paradoxal dacă introduci în celebrul motor de căutare Google cuvântul silicoane îţi apar numai 188.000 de rezultate în schimb daca introduci formula silicoane preturi îţi invadează ecranul calculatorului cifra de 4.910.000 pagini! Sau, probabil jumătate din paginile de internet din limba română!
Siliconul prin tot ceea ce desemnează este reprezentativ pentru aceste vremuri dominate de superficialitate, hedonism şi look (care uneori am impresia că este sigurul care contează, sufletul apărând probabil mai târziu, pe la bătrâneţe când look-ul se duse dar vi-o puteţi imagina pe blonda lu Bote prematur şi oribil zbârcită în urma operaţiilor estetice, meditând la nemurire şi existenţa sau inexistenţa Purgatoriului?) Siliconul are menirea de a înfrumuseţa o persoană în general de sex feminin o anumită perioadă de timp, destul de bine determinată.
Omul, în continuare invidios pe darul divin al creaţiei, doreşte să-L deposedeze de acesta şi este fericit că-şi poate modela el însuşi corpul, îşi poate schimba sexul cu care se poate juca în toate variantele posibile dovedind până la urmă profunda psihoză în care se află şi în a cărei direcţie este împins de tehnica sa din ce în ce mai performantă şi de uşurinţa vieţii, greu de imaginat pentru bunicii noştri. În mod relevant şi paradoxal, fiinţa umană (mai ales femeile dar nu numai căci tendinţa EMO este de a-i feminiza profund şi pe băieţi, a-i apropia cât mai mult de trăsăturile feminine) preferă trei ani de frumuseţe prin aceste operaţii estetice – in care rolul principal este acela al remodelării sânilor – uitând ca totuşi aceste atacuri asupra condiţiei fizice pot lăsa urme durabile pentru restul vieţii. Cazul lui Michael Jackson, unul din campionii acestor operaţii estetice este relevant dovedind că operaţiile estetice şi probleme psihice uneori merg mână în mână în dulce armonie către victoria finală!
Siliconul a distrus farmecul decolteului natural căci nimeni nu mai crede că sânii pot fi altfel decât …siliconaţi. Sânii mari, laguroşi sunt o necesitate a feminităţii actuale. Ne distrează cumplit când auzim răspunsuri la întrebarea standard cum ţi s-a schimbat viaţa după operaţia de mărire a sânilor? de genul mi-a dat încredere în forţele mele sau mi-am recăpătat stima faţă de posibilităţile mele de a reuşi în viaţă ca şi cum partea din corpul uman care gândeşte nu ar fi creierul ci sânii (unul sau amadoi, concomitent).
Nu am auzit până acum de operaţia de mărire a creierului. Şi nici măcar nu este în întregime vina acestor femei că se întâmplă aceasta, este vina industriei de entertainment dominată de publicitari şi alţi agenţi de marketing care ştiu bine că pentru a vinde sau a avea audienţă au nevoie de sâni mari căci publicul masculin asta cere. Iar dacă o cere noi trebuie să i-o dăm pe tavă. Această tendinţă este şi una psihanalitică pentru că sânul este legătura pe care fiecare om o are la începuturile sale cu mama. Dintr-o perspectivă istorică se ridică întrebarea daca obsesia aceasta nu provine din nostalgia faţă de un Tătuc al Popoarelor care să aibă grijă de nevoile noastre, noţiune toxică introdusă şi perfecţionată de sistemul comunist ? Fiind lăsaţi orfani, fără nici un Stalin sau Ceauşescu ne înecăm amarul admirând la silicoane…
Există şi efecte perverse ale introducerii silicoanelor după cum am aflat sideraţi dintr-unul din ziarele de cultură generală (Can-can sau Click, cine le poate deosebi?): două manechine/actriţe/cântăreţe (parcă) nu mai pot avea orgasm de când şi-au pus silicoane! Ăsta da simţ al sacrificiului!
Unele din aceste starlete de strânsură, puţine ce-i drept la număr, dezamăgite declară în aceleaşi ziare cu un milion de exemplare vândute zilnic că-şi scot silicoanele din diverse motive (poate că au expirat termenul de valabilitate sau poate că şi-au făcut treaba, au agăţat în cârligul lor suficient de mulţi fotbalişti sau oameni de afaceri libanezi şi israelieni). Precum schimbi cauciucurile de la maşină după o perioadă de utilizare la fel şi silicoanele pot fi înlocuite cu altele, mai performante. Umorul popular românesc le-a găsit rapid un termen echivalent airbag-uri (de unde şi o adevărată bibliografie a bancurilor de tipul cum se numeşte spaţiul dintre sânii unei blonde? Silicon Valley etc)!
Ceea ce ni se pare îngrijorător este că moda decolteelor generoase se răspândeşte şi la adolescenţi care nu fac altceva decât să aspire modelele din prezent crezând că dacă anumite lucruri sunt la modă automat sunt şi valoroase, demne de a fi imitate. Priveliştea fetelor de 10-12 ani care imită moda sexxxy este din ce în ce mai răspândită aducându-ţi aminte de Lolita lui Nabokov. La răspândirea obsesiei pieptului feminin generos contribuie cel mai mult televiziunile comerciale (atât din România cât şi de prin toată lumea liberă) care folosesc metoda picăturii chinezeşti pentru a inocula ideea că femeia fără decolteu substanţial nu poate reuşi în viaţă si, mai ales, nu este frumoasa. Poate ca clinicile particulare de chirurgie plastică sponsorizează substanţial aceasta tendinţa, nu ştim.
Nu suntem pudibonzi asexuati, har Domnului, si nici călugări propovăduind ascetismul si nici macar musulmani fanatici dornic de a vedea orice femeie intr-o burqa neagră mai rău decât un sac de dormit insa exagerarea în cealaltă direcţie este la fel de dăunătoare. Parcă în Occident, cel puţin la nivelul vieţii obişnuite nu observi aceeasi putere de atractie a siliconului chiar dacă la nivel de mass-media dictatura lui este destul de asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în România căci nu am inventat noi presa tabloidă. Poate că aceasta se datorează şi feminismului mai pronunţat al femeilor din Vest. Să ne liniştim căci toate vedetele feminine de la Dansez pentru tine au silicoane şi, cu puţină şansă ni le vor arăta (oare nu de aceea sunt ele implantate, pentru a fi oferite drept cadou poporului emoţionat?)
