Indignari saptamanale

Clubareala de 26 ianuarie

Pe 26 ianuarie s-au implinit nouazeci si patru de ani de cand s-a nascut celebrul personaj care si mort pare a nu se desparti de poporul lui drag. S-a organziat chiar si o licitatie cu tot felul de cadouri exotice primite de celebrul cuplu prezidential in urma vizitelor de lucru si de stat.  Daca ne-am obisnuit cu bocetele unor nostalgici langa mormintele celor doi din cimitirul Ghencea, nostalgici care isi fac cruci, aduc sobor de preoti ( o culme a abertiei) intr-o incercare postuma de a le descoperi latura umana, democrat-crestina, un evenment de o cu totul alta natura a avut loc intr-unul din cluburile de fite din Capitala: o petrecere avand ca tematica regimul comunist si, dat fiind speranta patronului de a face un profit cat mai mare, aducand in local, la clubareala, fosti pionieri ai Patriei. Tinuta obligatorie era chiar cea de pionier. Animatoarele aproape adolescente au adoptat tinuta pioniereasca transformata, spre a fi cat mai sexytrendy: daca s-au gasit camasi albe la care au fost atasate celebrele cravate rosii, fustele negre, plisate erau insa scandalos de scurte, lasand sa se intrevada pulpa pana sus-sus (Lenuta ar fi facut cu siguranta infarct daca ar fi vazut o astfel de desacralizare).

Nici vorba de celebrele sarafane-sac de cartofi bleumarin cu matricola obligatoriu la vedere! In mod evident, tinerele intervievate habar nu aveau despre ceea ce a insemnat regimul comunist pentru poporul roman, pentru parintii, bunicii si (cu atat mai putin probabil) pentru strabuncii lor, fiind nascute dupa 1989. Beneficiind de tot ceea ce a adus bun anul 1989 si, mai ales, de libertate. Chiar si libertatea de a clubari in voie. Ne intrebam melancolici nu numai daca au vazut filmele noii cinematografii romanesti care s-a aplecat cu atentie asupra acestui trecut apropaiat, destul de problematic. Probabil ca nu au urmarit nici macar 4,3,2 film care abordeaza o tematica ce le-ar fi putut starni interesul caci, ne intrebam, daca acele tinere, mai mult sau mai putin frumoase, ar fi fost la fel de dispuse a imbraca in uniforma comunista daca ar fi stiut ca in acele vremuri minunate pana si viata sexuala era reglementata de Ceausescu, neexistand nici prezervative si nici anticonceptionale).

Deranjanta a fost aparitia in cadrul scurtei stiri a proprietarului localului care a explicat de ce a ales aceasta tematica, ba mai mult, intreprinzator, facuse rost si de un steag rosu al PCR pe care-l exhiba cu mandrie proletara. Unul dintre participantii in varsta la petrecere se mandrea ca el a fost facut pionier tocmai la inchisoarea unde fusese inchis nea Nicu. Probabil incerca sa-si valorizeze la maximum sansele de a agata vreuna din pseudo-pionierele sexy. S-a dansat pe muzica unei formatii anonime, Marfar. Intrebati, doi-trei dintre membrii trupei au delcarat ca habar nu au despre ceea ce a fost atunci fiind nascuti dupa, „intrebati-l pe George (nume fictiv), el e mai batran, poate stie cum a fost atunci”. Tobosarul, vizibil baut si obosit, intrebat, a rostit o sentinta extraordinara pentru haosul sau mental „Atunci era si foarte bine si foarte rau, acum este si foarte bine si foarte rau” .

Din nou observam aplicarea dublul standard in societatea romaneasca si nu numai: daca Radu Mazare a aparut in presa internationala dupa ce si-a satisfacut capriciul de a participa la o prezentare de moda impreuna cu fiul sau in uniforma ofiterilor Wehrmachtului, nu acelasi lucru s-a intamplat cand a adoptat un fel de uniforma a lui Che Guevara, ba mai mult, a mai imbracat si niste tineri si tinere imberbe. Garda personala. Paranoia, e drept, nu cunoaste limite. Daca as cauta putin, as putea da peste sase-sapte citate grele, din opera majore de specialitate care ar reliefa, fara indoiala, importanta memoriei in societatea omeneasca, nocivitatea amneziei etc., dar n-am sa o fac. In fond, acei minunati tineri cu keff de superdistractie ( pentru a pastra  tonul tineresc de azi) nu sunt nici primii, nici ultimii  carora nu le pasa pur si simplu fata de ceea ce s-a intamplat acum 20-30 de ani si nu acum 200-300 de ani, intr-un orizont abstract si rece, facand parte din cei 50% din tinerii nascuti dupa 1989 care au o parere buna despre Ceausescu dar poate ca ar trebui sa stie ca umanitatea a progresat constant de-a lungul timpului tocmai pentru ca a avut puterea de a-si aduce aminte. De a nu uita. Si, in general, cu unele chestii nu merita si nu se poate sa glumesti prosteste.

Nu poti sa dai din fund pe Internationala sau Trei culori cunosc pe lume! Nu sunt sigur ca daca uitam istoria riscam sa o repetam, insa riscam ca demonii din trecut sa se intoarca, mascati, sub cu totul alte forme, afectandu-ne, distorsionandu-ne sau chiar distrugandu-ne existenta ( se aplica si unei caricaturi de ales local, fascisto-guevaristul Radu Mazare). Oare ce s-a intamplat cu predarea in scolile noastre a unei discipline distincte, cum se dorea, istoria regimului comunist in Romania?

Articole similare

Dragostea de caini

Codrut

History and Memory in Modern Ireland (I)

Codrut

Revista presei culturale (15 – 21 noiembrie 2013)

Jovi Ene

8 comments

Bogdan Stoicescu 30 ianuarie 2012 at 11:55

Cum adică „tineri şi tinere imberbe”? Tinerii, hai, mai treacă-meargă dar şi junele? Tot imberbe şi ele? Le-am văzut şi io în seara cu pricina la Antena 3 dar păreau femeiuşti pe bune, 100%, chiar miştoace unele dintre ele… Din două, una: ori erau tot tineri, da’ din aia, travestiţi şi machiaţi la marele fix ori erau agenţi măzărişti sub acoperire, perucaţi şi epilaţi conform regulamentelor paramilitare în vigoare, he-he-he… Sau poate că bărbatului fatal Măzărică nu-i place deloc şlagăru’ „Idealu’ meu în viaţă, ie fomeia cu mustaţă!”, şi atunci, totu’ se explică!

Reply
codrut 30 ianuarie 2012 at 12:54

IMBERBI la creier si, mai putin, in acel loc cunoscut si mult dorit de forfota masculina de acolo.

Reply
Dan Romascanu 30 ianuarie 2012 at 12:30

Apropos Clubareala – In vara lui 1971 eram elev de liceu la Sfantul Sava. Organizasem un club-discoteca in sala de sport de la subsolul liceului, puneam muzica pop si rock de genul celeia pe care o ascultam la Europa Libera (caci muzica straina era strict cenzurata la radioul si televiziunea oficiala), dansam, ma rog, incercam sa traim bucuriile varstei. Deodata au picat ca din cer (de fapt de la CC al PCR) Tezele din Iulie – un sir de masuri de cenzura si ideologizare a culturii inspirate lui Ceausescu de vizita sa in Coreea de Nord, si care puneau capat celor cativa ani de foarte relativa liberalizare.Peste noapte au disparut de la radio majoritatea muzicii nepatriotice, din cinematografe filmele ‘occidentale’, iar cluburile si discotecile s-au inchis (cum s-a intamplat cu al nostru) sau au trecut sub o apriga supraveghere a repertoriului.

Reply
codrut 30 ianuarie 2012 at 12:55

E, uite ca cei care s-au nascut dupa 1990 habar nu au de treburile astea. Cum sa li se interzica cluburile de fite, accesul nelimitat la INNA si Grasu XXL, la net, la IPOD? Cred ca ar intreba „adica ce-i aia sa se interzica”? Nu au notiunea de „nepermis” caci pentru ei totul a fost si este permis!!

Reply
Delia Marc 30 ianuarie 2012 at 13:19

Io parca as crea undeva, pe camp, in afara Bucurestiului, o mica asezare: decor trist, cenusiu, cateva strazi, cateva bloace, cateva magazine golase, cateva cinemauri cu filme sovietice si coreene, „baieti” cu ochi albastri in echipe de doi-trei – patruland ageri, cateva librarii cu carti inepte, o mica „rahova”, etc, etc. Si as deschide portile acestei „intoarceri timp”, contracost, acelora care vor sa stie cum a fost. Adrenalina, nu gluma!

Reply
codrut 30 ianuarie 2012 at 15:34

O idde buna, ar trebui doar sa ne adresam ambasadei Republicii Dinastice Popular Nord-Coreene pentru a transpune cu exactitate acel model societal perfect.Caci noi , se pare, am cam uitat cum era. Sau macar unii dintre noi. Aici mai intra in discutie si esecul sistemului educational valah de a trasa repere istorico-morale solide….

Reply
Bogdan Stoicescu 30 ianuarie 2012 at 14:46

He-he-he,la ce poţi pentru ca să te gîndeşti… Păi, atunci, specifică, măi maestre, despre ce fel de imberbie feminină e vorba, sau matale vrei să ne trimiţi cu gîndul la cele zdrăngănele? Ori bagi chestii d-astea, cu pistă falsă, să ne testezi vigilenţa noastră amorţită de geriu…Apropos, ai participat la dăşchiderea aşa ziselor manifestări dedicate morţii/naşterii lui maître Caragiale? Nu te-ai dus la statuie să-l asculţi pe amfitrion făcînd ţurţuri la neologisme?

Reply
codrut 30 ianuarie 2012 at 15:37

Nu m-am dus, nu am fost invitat, ce io sunt oficialitate?!Adevarul e ca am observat si eu ca acele pioniere ar fi putut mai degraba juca (cu mult succes) intr-un foarte reusit episod XXX: „Construind sexxxocialismul: cat mai tare, cat ma mult, pe cele mai inalte culmi”!!Insa nu o puteam spune intr-un articol serios, moralizator!Macar ar fi fost cinstite si ar fi facut tot ceea ce puteau cu ceea ce le-a dat mama natura!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult