Conceptul de vecinătate este un alt aspect care dă bătăi de cap românilor. La şcoală ni se inoculează ideea ce poporul nostru ar fi unul esenţialmente ospitalier. Este greu de precizat cu exactitate dacă am fost şi cu atât mai dificil de spus dacă mai suntem ospitalieri. Poate că eram pentru că am fost un popor rural, mioritic, o explicaţie logică şi analizată de alţi scriitori şi istorici mai bine. Cert este că în acest prezent nămolos românul nu convieţuieşte foarte bine cu vecinul său.
Nu generalizăm dar multitudinea de incidente cu care ne-am confruntat în ultimul timp sau despre care am auzit dezvăluie o realitatea dureroasă : foarte mulţi români au probleme cu cel puţin un vecin. Imposibil de precizat cine are dreptate în aceste cazuri însă am descoperit că există şi o categorie de oameni cu firi conflictuale, care par a căuta/ vâna motive de ceartă. Crăcile copacului tău depăşesc cu un metru hotarul, pac, sună la poliţia comunitară !
Musafirii vorbesc prea tare etc. pun mâna pe telefon şi cheamă aceeaşi agenţi inutili, vecinul face un grătar, poftesc la el, una două sună pompierii să-l demaşte. Există o plăcere, un tic al turnătoriei care bănuim, are rădăcini în racilele lăsate de regimul comunist importate din generoasa Uniune Sovietică. Ştim prea bine că NKVD-ul şi mai apoi, pe urmele lui, Securitatea încuraja turnătoria premind-o generos, doar era o atitudine civică în faţa ameninţărilor reacţionare!
Acum vecinii se toarnă unul pe altul din diverse pricini mai mult sau mai puţin obscure. A rămas înrădăcinată tentaţia de a-ţi scurta cu un ochi vigilent, revoluţionaro-muncitoresc avântat ideologic vecinul care, daca înainte putea fi reacţionar, burghezo-moşieresc, contrarevoluţionar ascultând Europa Liberă acum, când aceste pricini de trimis vecinul la Canal sau Aiud au dispărut motivele dării în cap sunt altele, diverse : vecinul a ridicat un gard fără să aibă autorizaţie de construcţie de la primărie, vecinul bea un şpriţ şi lălăie o manea fără să te fi invitat, câinele lui latră neprogramat, pe la 11 noaptea sau, mai rău, serbează onomastica copilului etc.
Aceasta atitudine a multor români (nu a tuturor, evident, însă credem că şi fenomenele minoritare merită a fi analizate- din nefericire nu este unul periferic) dovedeşte suplimentar fondul de meschinărie cu care am fost lăsaţi de la Dumnezeu, un amestec de invidie, răutate, egoism care vine doar să dovedească autenticitatea celebrei formule despre decesul caprei vecinului.
