Zi că-ți place (2013)

Zi că-ți place (2013)

Regia: Cornel Mihalache
Distribuția: Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivașcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru

Pe 9 ianuarie a avut loc premiera filmului Zi că-ți place, o producție prezentată drept docuficționară, o incursiune erotică pe teritoriul României, cum îmi place mie să o numesc, un proiect ce poartă semnătura regizorului Cornel Mihalache, realizat cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România, TVR2 și a Casei de Producție TVR. Filmul este o adaptare a piesei de teatru omonimă a lui Valentin Nicolau, un proiect născut acum zece ani, dar care a fost mereu amânat din cauza conflictelor de interese și din lipsa fondurilor.

Regizorul motivează alegerea textului lui Nicolau drept bază pentru scenariu „pentru că nu e un text cuminte. Eu l-am mai schimbat puţin, pentru că e scris în perioada anilor 2000. Se vede că textul e scris într-o noapte. E un pretext. E scris cu furie şi cu supărare şi cu dezgust. Toţi trăim în asta zilnic. Uite ce poate să facă Parlamentul în două zile! Cum poate să întoarcă în două nopţi tot ce înseamnă democraţie şi tot ce s-a câştigat. Sunt cu toţii acoperiţi de văluri de ipocrizie pe care noi nu le vedem decât într-o criză ca asta”. (Sursă: Yorick.ro)

„Acţiunea se petrece seara, târziu, în garsoniera unei femei singure. Acolo există un televizor şi un pat. Uneori, pe orice canal ai da, priveşti aceeaşi emisiune, oricum te-ai cuibări în pat, el rămâne gol.” Aşa începe textul lui Valentin Nicolau. Regizorul preia elementele primare și le oferă un cadru mai dinamic în care acestea se dezvoltă până la crearea unei povești ce îmbină imagini reale, și anume momente din culisele candidaturilor la Președinția României postrevoluționare, cu cadre fictive ale căror personaje principale sunt televizorul și femeia singură. Femeia, personaj cu dorințe diferite de la un candidat la altul, pare să dețină controlul prin simplul fapt că ar controla telecomanda televizorului, dar este de fapt controlată atât de televizor, cât și de emisiunea electorală ce este prezentă pe toate canalele.

Așadar, istoria ultimilor 25 de ani pe scena socio-politică din România este prezentată metaforic într-o oră ce oferă spectatorului atât elemente reale, tragicomice, cât și unele ficționale reprezentate de stările femeii ce urmărește acest show electoral. Ficțiunea este realizată cu ajutorul a cinci candidați fictivi, ce au modalități diferite de a seduce femeia și implicit spectatorii. Însă, impresia mea a fost că femeia joacă rolul Evei, reprezentantă primordială a tentației și fruct oprit din care fiecare politician gustă. Nu-mi dau seama însă dacă aceasta a fost dorința regizorului sau a fost doar o impresie a mea. Politicianul se simte atras de femeie, și deci de țară și putere, dar, la rândul ei, femeia denotă o magie ce-l împresoară pe bărbat fără să-i ofere prea multe șanse de scăpare. Rămâne de văzut totuși ce abordare are fiecare în fața unei asemenea puteri.

Chiar dacă metafora folosită de regizor prin utilizarea femeii drept reprezentant al poporului, al țării, este una inteligentă, în final nu rămâne decât agresivitatea imaginilor și poate chiar jena spectatorilor în timpul vizionării acestora. Agresivitatea și perversitatea afișate pe ecran acoperă într-un sens negativ mesajul transmis de către realizatori. Ceea ce se vrea un strigăt de durere și disperare împotriva mediului politic din ultimii 25 de ani de așa zisă democrație se transformă într-o reprezentare vulgară a slăbiciunilor oricărui individ.

Actrița Meda Victor, interpreta femeii din garsonieră, este de părere că „Zi că-ți place!“ se joacă la limita ipocriziei cu perversiunea (Sursă: Yorick.ro), idee cu care sunt de acord, doar că mesajul ce se vrea transmis publicului își pierde traiectoria din cauza bazei instabile conferite de scenariu. Docuficțiunea se pare că reprezintă un gen la care cineaștii încă mai au de lucrat până să ajungă la perfecțiune. Totuși, dialogul slab și lipsit de profunzime este completat de imaginile pe cât de realiste, pe atât de cutremurătoare din culisele televiziunii, acestea fiind de fapt sarea și piperul proiectului. Faptul că nu au fost folosite la capacitate maximă se datorează probabil încercării de păstrare a unei oarecare demnități a candidaților noștri la președinție.

Regizorul Cornel Mihalache afirma într-un interviu acordat revistei de teatru Yorick că proiectul lui este un act jurnalistic în primul rând și că se îndepărtează de teatrul de televiziune. Totuși, tind să cred că din punct de vedere al montajului și poate chiar al scenariului, acest proiect este destul de apropiat teatrului de televiziune, observându-se ritmul lent, trecerea bruscă de la un cadru la altul, dialog scurt și abrupt. Chiar și interpretările actorilor amintesc de teatru fiind evidente tendința spre gestual și mișcările calculate și ilustrative, lucru normal gândindu-ne că actorii sunt reprezentanți de seamă ai teatrului românesc.

Proiect original, Zi că-ți place este o expediție sumară a realității politice ce ne-a înconjurat în ultimii ani, o combinație între documentar și ficțiune, servită în acorduri de tragicomedie.

Notă: 7/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=evBQf2JcbQE’]