Wrong (2012) – Greșit
Scenariul si regia: Quentin Dupieux
Distributia: Jack Plotnick, Eric Judor, Alexis Dziena, Steve Little, William Fichtner, Regan Bums, Alexis
Sa miscam ceva din ceea ce este WRONG in jurul nostru, in viata noastra… dar pentru a duce la bun sfarsit un demers de genul acesta, trebuie mai intai sa identificam obiectivele, care… 🙂 … sunt cu duiumul, nicio grija, poate chiar si noi suntem oarecum suciti, ciudati, gresiti :). O chestiune de analiza, de identificare, de autoasumare, de discernamant, de corectare…
Daca nu vedem, nu observam, iata ca cineva ne ajuta, si o face in cel mai inventiv si nastrusnic mod cu putinta. Quentin Dupieux e un fel de lentila invers-corectoare pentru noi spectatorii, iar personajele sale sunt dioptriile “Wrong” ale miopiei sau prezbitismului nostru… ca deh, nu suntem toti la fel, desi intr-un fel, marsaluim in pluton. Cu cat o situatie este mai ilara, absurda, dezechilibrata si cu cat protagonistul care se implica pare mai coborat din spatiul extraterestru, cu atat Dupieux ne face sa vedem dincolo de imaginea de pe ecran.
Un laitmotiv precum Paul… catelul renominat Pavel de catre Guru “Maestrul Chang”… catelul reprezentativ pentru My Life/My Dog, catelul care coaguleaza chintesenta psihologica a nevoii de dragoste neconditionata (oferita si primita), face ca toata viata cu toate problemele ei, sa capete un sens. Asa cum un sens capata viata si daca te tii cu dintii de rutina unei slujbe zilnice, chiar si in conditiile exasperantei ploi torentiale revarsate asupra biroului, tastaturii computerului sau vrafurilor de acte care acopera spatiul si mai ales in conditiile in care de luni de zile esti concediat din acea slujba :). E “Wrong” sa continui rutina zilnica? Nu, atata timp cat iti asigura confortul psihic. 🙂
Totul pare absurd, de la ceasul de pe noptiera, care in zorii zilei, dincolo de ora 7:59 continua hilar cu 7:60 (imi amintesc de orologiul lui Eugen Ionescu care bate de 13 ori sau alte alandaleauri) si pana la intruziunea in viata si demersurile tuturor personajelor a Maestrului Chang si a mesajelor zen transmise catre Dolph (atentie, nu-i spuneti Adolph).
De la Jesus Organic Pizza, pana la cartea tulburatoare – volumul 2 – “My Life, My Dog, My…” (legatura telepatica cu catelul pierdut/rapit), pana la rahatelul lui Paul super-tehno-analizat de detectivul Ronnie, mai departe la gradinarul Victor si al lui palmier-pe-postament si … de ce nu … la acelasi Paul/catel calatorind linistit pe locul pasagerului de la geam intr-un autobuz fantomatic, totul si orice reprezinta o halucinanta analiza psihologica a oamenilor dezechilibrati la un moment dat in viata lor de mici sau mari evenimente … neajutorati … speriati … acestia reactioneaza aberant, “wrong”. Oare, intreb iar, chiar “wrong”? Poate doar o forma de autovindecare, o perioada de plutire in imponderabilul psihic, sau de ghemuire in pozitie de fetus intr-un cocon din care fluturele sanatos va zbura din nou in “ghearele” vietii, sau de ratacire singuratica in desertul nisipos, sau in desertul unei panglici de sosea, catre un orizont senin al evadarii din tine si din viata ta …
Tulburator si emotionant in multe faze, etape, scene, hilar in altele, filmul acesta mi-a placut teribil de mult si intr-un fel ciudat l-am legat prin niste declicuri mentale de precedentul vizionat, Compliance, telefonul – ca mijloc de legatura si comunicare/necomunicare/alienare dintre oameni, fiind factorul comun.
Dolph si Paul sunt cele mai “negresite” personaje si atat ei cat si fiecare dintre figurile care strabat filmul mi-au trezit o mare simpatie si o si mai mare intelegere a vietii pe care uneori o traim gresit, pentru ca si ea se comporta gresit cu noi. Important este sa ne regasim echilibrul in final, Dolph si Paul-catelul fiind un exemplu desvarsit!
Actorii sunt extraordinari!!! Fiecare dintre ei! Calitati actoricesti de mare clasa. Daca gustati ca si mine Stand-Up Comedy si realizati cat de complex este acest mod de exprimare artistica, incercati sa ii luati in considerare pe Jack Plotnick, Eric Judor, Alexis Dziena si pe oricare altul din distributie, din acest unghi, al actorului de Stand-Up Comedy, observator si critic al vietii, comportamentului social, etc, etc, etc. Personaje deopotriva victime, dar si vindecatori prin propria forta a simtului umorului absurd.
Asta face cu noi Quentin Dupieux, ne face sa ne observam ca victime bolnave si apoi ne vindecam si ne elibereaza prin puterea intelegerii noastre.
Incep sa ma intreb daca aceasta editie a festivalului nu exceleaza voit in intentia de a ne soca, pentru a ne trezi. Mie imi convine, mi se potriveste acest tratament!
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=8HXGl7IYviM’]
