Vortex (2021)
Regia: Gaspar Noé
Distribuția: Dario Argento, Françoise Lebrun, Alex Lutz
Frica de a îmbătrâni este una dintre barierele psihologice cu care conviețuim și una dintre temele pe care le catalogăm ca fiind morbide în cultura mondială. Majoritatea romanelor de anvergură, a eposurilor converg imaginea tinereții ca fiind un dar divin de care trebuie să ne bucurăm într-un constant extaz. Și iată că în această tendință a veșnicului optimism juvenil apar unele excepții, precum e filmul „Vortex” al renumitului regizor Gaspar Noé, o expresie cinefilă a senectuții.
Așa se face că regizorul, renumit pentru artistismul său șocant și abordarea nonconformistă a imaginii, pare să se „cumințească” în acest film și ne aduce o tulburătoare ilustrație a ultimelor zile din viața unui cuplu ajuns la senilitate.
El – un autor renumit de cărți scrie un volum despre filme și vise, ea – fost psihiatru, care luptă cu demența, boala care o macină și îi distruge orice legături cu realitatea. Cei doi își duc traiul într-un apartament în care de-a valma se găsesc cărți, fotografii și obiecte care le învie memoria. Sunt doi, dar sunt extrem de singuri. Unul trăiește cu ultimele fărâme de virilitate, apelându-și o fostă amantă (deși e incertă figura acesteia), iar alta încearcă din răsputeri să se recompună.
Filmul impune o atenție sporită, deoarece are o durată de două ore și jumătate, iar acțiunea este profund statică, amintind de starea apatică a bătrâneții, în care fiecare mișcare ți se dă greu, ți se dă cu eforturi și cu multă implicare. Alegerea cadrajului dublu mi s-a părut oportună, transpunând istoria în două unghiuri, oferind larghețe percepției. Spectatorii văd fațetele monedei, văd adâncimea sau superficialitatea unor interacțiuni.
Adevărul e că mă încumet să presupun că demența ei vine din nevoia unui refugiu, mai ales când persoana de alături este la fel de rece și de distantă ca un dușman. S-ar putea să greșesc, dar am empatizat cumva doar cu figura ei.
„Vortex” este o metaforă a ultimelor zbateri, a clipelor în care vrei să-ți păstrezi demnitatea sau să pleci cu fruntea ridicată. Tandemul format din Dario Argento și Françoise Lebrun a fost atât de organic, încât păreau desprinși din viața noastră reală, acei bunici uitați aproape de toți, rămași singuri. Experiența vizionării unui astfel de film ține mult de nivelul de percepție a spectatorului. Dacă ești consumator de fast – food (filme și seriale comerciale) s-ar putea ca această peliculă să treacă pe lângă tine. Dacă însă cauți într-un film plăcerea detaliilor regizorale, o imagine gîndită și cizelată până la cele mici elemente, o idee de ansamblu ca un fir roșu, atunci sigur va fi o alegere inspirată.
Mi-a plăcut să aflu că acest film pare să pună o finalitate logică în panoplia regizorală a lui Gaspar Noé, care trece de la brutalitatea limbajului său anterior la o formă poetică de transpunere a eseului filmografic.
Cu siguranță, „Vortex” poate fi catalogat despre un film non-conformist, un film în care tăcerile vorbesc mai mult decât cuvintele și în care nu e loc de duble interpretări. Este un produs artistic care consemnează o măiestrie aparte și care impune un respect pentru subiectul abordat.
Disponibil în cinematografe din 9 septembrie 2022, distribuit de Independența Film.
