Valerian and the City of a Thousand Planets (2017) – Valerian și Orașul celor o mie de planete
Regia: Luc Besson
Distribuţia: Dane DeHaan, Cara Delevingne, Clive Owen, Rihanna, Ethan Hawke, Rutger Hauer
Primele două minute ale lui „Valerian şi oraşul celor o mie de planete” al lui Luc Besson propun una dintre cele mai amuzante introduceri pe care le-am văzut pe marile ecrane în ultimii ani. După următoarele 15 minute, începusem să cred că am luat o decizie greşită de a petrece următoarele două ore pentru a viziona un film dulceag de acţiune inspirat de benzi desenate. Ceea ce a urmat s-a dovedit a fi unul dintre filmele bune de divertisment din acest an, dar care nu va place la toată lumea, pentru care trebuie să fiţi în dispoziţia potrivită pentru a-l viziona şi a va bucura de el. Chiar şi fanii filmelor inspirate de benzi desenate şi fanii seriei comics pot fi împărţiţi în opinii.
Sursa de inspiraţie a lui Luc Besson este seria de benzi desenate „Valerian şi Laureline” scrisă de Pierre Christin şi desenată de Jean-Claude Mezieres (cu diferenţa că eroii desenaţi călătoresc şi în timp, ceea ce nu se întâmplă în film). Cele mai multe dintre filmele pe care Besson le-a scris, regizat şi / sau produs în ultimii treizeci de ani au trei caracteristici principale. Una este atracţia sa pentru eroii adolescenţi (în majoritatea cazurilor femei) – acest lucru este prezent aici, nu numai eroii principali, dar şi mulţi alţii dintre locuitorii lumii create de Besson par să fie trecuţi de puţin timp sau deloc peste vârsta la care poţi cumpăra alcool în mod legal astăzi. Poate ni se sugerează că lumea viitorului va fi găsit elixirul magic al tinereţii?
Altă caracteristică este violenţa nerestrictionata pe ecran, din acest punct de vedere suntem trataţi cu o versiune relativ blândă a lui Besson, cu lupte stilizate la nivel de benzi desenate. Ultima este creativitatea vizuală. Din acest punct de vedere, Besson este la maximul formei sale, pare să fi atins cel mai bun moment de până acum în cariera sa. Să comparăm, de exemplu, cu „Războiul pentru Planeta maimuţelor” pe care l-am văzut (şi despre care am scris) săptămâna trecută. Sunt folosite aceleaşi tehnici de creare a personajelor de către actori ‘îmbrăcaţi’ cu efecte computerizate, dar spre deosebire de lumea monocoloră si destul de putin atrăgătoare din filmul lui Matt Reeves, ce explozie de fantezie avem aici, transmiţând ideea unui univers infinit în diversitatea sa, descendent direct din cel din seria „Războiul stelelor” (sau poate aparţinând aceleiaşi lumi a viitorului). Varietatea personajelor şi creaturilor se combină cu arhitectura haotică, dar excepţională, a Oraşului celor o mie de planete, ale cărui zone şi camere se schimbă la fiecare câteva secunde în noi spaţii cu culori excepţionale şi forme fantastice. Cinematografia, producţia, concepţia artistică sunt fabuloase.
Este povestea copilărească? Poate, dar să nu uităm că avem de-a face cu ecranizarea unei serii de benzi desenate. De fapt, are logică, dar este o logică de benzi desenate, nu o prelegere de filosofie. Nu este nevoie să discutăm în prea multe detalii despre performanţele actoriceşti – tânărul Dane DeHaan (un actor în ascensiune pe care eu l-am ratat până acum) şi Cara Delevingne fac ceea ce trebuie să facă şi arată cum ar trebui să arate. Nu contează prea mult că un actor celebru cum este Clive Owen sau o legendă muzicală precum Herbie Hancock sunt prezenţi în rolurile ‘adulţilor’. În schimb, contează că idolul pop Rihanna se alătură echipei şi creează o secvenţă memorabilă de dans, muzică şi transmutaţii interstelare. Şi asta face parte din partea distractivă a acestui film de acţiune de vară, care se petrece într-o versiune frumoasă şi de vis, dar şi plină de pericole a viitorului. Un film pentru tineri de toate vârstele.
„Valerian şi oraşul celor o mie de planete” este divertisment uşor, dar nu şi divertisment ieftin.
