I… comme Icare (1979) – I … de la Icar
Regia: Henri Verneuil
Distribuția: Yves Montand, Michel Albertini, Roland Amstutz, Maurice Bénichou
Henri Verneuil este un regizor al cărui filme se cer revăzute și re-evaluate. Nu este vorba neapărat despre filmele sale de mare succes la public, cele pentru care și-a dobândit faima de ‘cel mai american dintre regizorii francezi’. Câteva dintre filmele de la finalul carierei sale au o tentă politică accentuată. Primul dintre ele este ‘I … comme Icare’ (‘I for Icarus’ în distribuirea engleză) din 1979 – un thriller politic elegant și stilat, inspirat de asasinarea lui JFK. Mulți dintre criticii și istoricii artei filmului îl consideră mai interesant și mai reușit cinematografic decât filmul pe care Oliver Stone avea să-l dedice cazului Kennedy cu 12 ani mai târziu. Cred că au dreptate.
Scenariul scris de Verneuil împreună cu Didier Decoin (care primise Premiul Goncourt în 1977) plasează acțiunea într-o țară imaginară, guvernată în mod democratic (alegeri, curte supremă) și cu un regim prezidențial. În scena care deschide filmul asistăm la asasinarea președintelui reales la ceremonia de inaugurare, într-o scenă care seamănă foarte bine cu imaginile arhicunoscute intrate în conștientul public ale asasinării președintelui Kennedy la 22 noiembrie 1963. În scenele următoare înțelegem că individul suspectat de crimă, care se numește Daslow (anagrama a numelui Oswald), este de fapt victima unei înscenări, fiind și eliminat imediat după asasinat într-o execuție mascată în sinucidere. O comisie de anchetă este formată pentru a elucida (sau poate pentru a camufla) evenimentele. De aici intriga filmului se desparte de evenimentele istorice. Un procuror onest și curajos refuză să semneze concluziile comode și prea evidente ale lucrărilor comisiei, și primește sarcina de a ancheta și elucida cazul. Practic filmul de aici începe. În continuare vom urmări desfășurarea unei anchete ca într-un foarte bun film cu anchetă detectiva procedurală. Din ce în ce mai clar devine faptul că este vorba despre un complot cu implicații politice la cel mai înalt nivel. Viețile martorilor, dar și ale anchetatorilor sunt și ele în pericol.
Daca speculațiile în jurul făptașilor și motivelor asasinării lui JFK au dat naștere unor teorii conspirationale de toată frumusețea, atunci putem considera ‘I … comme Icare’ ca pe unul dintre filmele ultimative care vehiculează asemenea teorii. Intenția lui Verneuil a fost însă cred, în parte, diferită. Plasând acțiunea într-o țară imaginară, dar care poate fi oricare dintre democrațiile europeene sau semi-democrațiile sud-americane, el încearcă să atragă atenția asupra fenomenului implicării serviciilor secrete în viața politică a statelor celor mai democratice. Una dintre scenele cele mai memorabile ale filmului popularizează un experiment real care avea ca scop să explice cauzele care determină pe unii oameni să se subordoneze autorității (politice, militare, juridice, universitare) și să execute ordinele cele mai absurde, chiar daca acestea produc suferință semenilor lor.
Condiționarea spre respectarea ordinelor explică ușurința cu care organizațiile criminale sau regimurile totalitare recrutează executanți și complici la faptele lor. Ca intrigă detectiva, filmul este excelent realizat. Yves Montand joaca aici unul dintre rolurile în care se specializase în deceniul care se încheia, în filme politice cum sunt cele ale lui Costa Gavras. Ennio Morricone a compus muzica. Remarcabilă este și cinematografia. Verneuil a filmat scenele de exterior la Cergy, o suburbie din nord-vestul Parisului cu o arhitectura futuristă, ceea ce este foarte potrivit cu imaginea țarii imaginare în care are loc acțiunea și cu atmosfera de ușoară anticipație opresivă din culoarele instituțiilor justiției. Eficace și bine executat, ‘I … comme Icare’ este unul dintre cele mai bune thrillere politice pe care le-am văzut, iar revederea cu Montand este o delectare cu orice ocazie.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.planete-cinephile.com/2023/10/back-2-classics-i.comme-icare-1979.html)
