Unforgiven (1992): Saptamana Clint Eastwood

Unforgiven (1992) – Necrutatorul
Regia: Clint Eastwood
Distributia: Clint Eastwood, Gene Hackman, Morgan Freeman, Richard Harris, Jaimz Woolvett

Unforgiven este considerat unul dintre cele mai bune filme din cariera lui Clint Eastwood, aprecierea bazata si pe premiile Oscar pe care le-a primit: cel mai bun film, cel mai bun regizor (Clin Eastwood), cel mai bun actor in rol secundar (Gene Hackman). Este un western care a trecut peste barierele clasicului, infatisand lumea de la sfarsitul secolului al XIX-lea extrem de realist, cu multele ei dezechilibre si cruzimea caracteristica acelor ani, cu oamenii care isi cautau razbunarea cu armele si cu comunitatile locale care se autoguvernau, cu propriile reguli si adesea fara mila fata de strainii care treceau pe acolo.

Este un film extrem de intunecat, atat datorita culorii si desfasurarii multor scene importante in intunericul noptii, dar si datorita aspectelor relevate: tortura, moarte, femei desfigurate, atacuri dese cu arme si batai pana in pragul mortii. Sunt putine scenele care insa releva aceasta cruzime a timpurilor, punandu-se mai degraba accentul pe motivatiile personajelor. Era o viata aspra, pe care putini reuseau sa o strabata teferi intr-un climat plin de sange si de durere. Dintre acestia, se distinge William Munny (Clint Eastwood), un fost pistolar temut, care de unsprezece ani se stabilise la casa lui, se casatorise (sotia lui decedand ulterior) si traia o viata de fermier, impreuna cu cei doi copii.

Nu mai bea, nu mai tine pistolul in mana, nu i se face dor de vechea viata. Nici macar cand o porneste la drum, impreuna cu fostul sau partener Ned (Morgan Freeman), nu doreste sa schimbe lumea, ci doar sa apere o femeie neajutorata, care a fost taiata pe fata de niste pistolari plini de cruzime (si contra unei sume de bani frumusele pentru acele timpuri). Abia in momentul in care Ned piere, el ia prima gura de bautura dupa mult timp si decide sa isi recastige nu onoarea, ci nebunia timpurilor de inceput: un barbat curajos (curaj insuflat de whisky), fara mila si care ucide deseori oameni nevinovati, dar care are norocul sa intre in mijlocul dusmanilor si sa scape nevatamat.

Impresioneaza calitatea interpretarii: Gene Hackman este fenomenal, in rolul serifului local, sadicul Little Bill, care vrea sa isi perpetueze in oraselul sau propriile reguli, care au deocamdata succes: fara focuri de arma, fara arme de foc, fara lupte si fara complicatii. In clipa cand cineva distruge aceasta liniste aparenta, el se trezeste din lancezie si distruge tot: bate pana la moarte pe cei veniti sa razbune, ucide tot ce prinde in preajma, tortureaza oameni doar pentru singurul motiv ca se aflau in prajma ucigasilor. Un om malefic (si un prost tamplar, cum ni se releva in film), asa cum rar am vazut in filmele western.

Pe de alta parte, calitatea acestui film este data de Clint Eastwood. Ca actor, rolul sau pare prea putin dezvoltat, dar nu este chiar asa: un om pios, retras in propria lume la indemnul unei sotii iubitoare, care a incercat sa il scape de viciile sale, bautura si rautatea sufleteasca. A reusit, insa disparitia ei il duce intr-o lume a uitarii, a durerii fata de ce a lasat in urma. Revenirea sa este sperata si asteptata, iar ultimele momente ale filmului ni-l infatiseaza intr-o cu totul alta umbra decat in prima parte a filmului: este din nou timpul care nu ezita, care este necrutator sau, ca sa schimb tonul, care reuseste sa urce din prima pe cal.

Ca regizor, reuseste sa transpuna cu mult realism un adevarat portret al cow-boy-ului american: crud, insensibil, sarac intr-o lume saraca si dezorganizata, care doreste sa plece din ferma unde face lucruri mizere pentru a omori pe cineva, fara prea multe ganduri, prejudecati sau responsabilitati. Acest tip de erou prezentat de Clint Eastwood nu este bazat pe fapte, asa cum o fac de obicei filmele western, ci mai degraba pe o analiza psihologica proprie, incercand sa iasa din abisul pe care l-a acceptat si dorit, inapoi in lumea agitata si plina de violenta.

Nota: 9/10