Nosferatu: Phantom der Nacht (1979)
Regia: Werner Herzog
Distribuția: Klaus Kinski, Isabelle Adjani, Bruno Ganz
1979 a fost un an minunat pentru Dracula. Au fost realizate în acel an nu mai puțin de 5 fime inspirate de personajul lui Bram Stoker și avându-l ca erou principal pe Dracula însuși sau pe unul dintre descendenții săi. Dintre toate, cel mai remarcabil este ‘Nosferatu: Phantom der Nacht’ regizat de Werner Herzog, probabil unul dintre cele mai bune filme din cele aproape 200 listate astăzi de IMDB. Iată un personaj care se poate spune că a devenit un gen cinematografic. Titlul în engleză este ‘Nosferatu the Vampyre’ – remarcați greșeala de ortografiere, Tarantino nu a inventat nimic cu au săi ‘basterds’. Filmul aduce un omagiu celuilalt mare ‘Nosferatu’ german, al lui Murnau din 1922, dar tonul sau este diferit, folosind povestea deja cunoscută pentru a vorbi spectatorului modern despre rădăcinile groazei și ale răului. Sunt rare cazurile in care un ‘remake’ se apropie sau chiar egalează valoarea originalului. Acesta este unul dintre ele.
Spectatorii de astăzi ai filmului au două alternative. Dacă au văzut sau revăzut recent filmul lui Murnau, vor recunoaște multe citate și se vor delecta examinând și discutând diferențele față de varianta clasică sau față de romanul lui Stoker. Nu este însă obligatoriu. Filmul lui Werner Herzog ‘stă în picioare’ ca o operă de sine stătătoare, unul dintre cele mai interesante filme de gen ‘horror’ realizate vreodată, și care oferă o excelentă ocazie pentru câteva excepționale creații actoricești. Dracula lui Herzog și Klaus Kinski este un damnat singuratic, care este gata să-și sacrifice eternitatea pentru câteva clipe de tandrețe. Isabelle Adjani are fizicul perfect pentru rolul victimei feminine în filmele de gen. Întotdeauna îl revăd cu plăcere și cu fiori (artistici, nu de groază) pe Bruno Ganz, și rolul lui Jonathan Harker aparțînând primei jumătăți a unei cariere remarcabile nu m-a dezamăgit. În fine, spectatorii voi uita greu interpretarea lui Roland Topor, care aduce în film ceva din stilul filmelor clasice germane, ceea ce este cu atât mai remarcabil pentru această personalitate artistică franceză de origine evreiască, un artist cu o biografie la fel de interesantă ca filmul însuși. Folosirea unor actori neprofesioniști pentru a interpreta țăranii și rromii întâlniți de Jonathan în drum adaugă autenticitate.
‘Nosferatu the Vampyre’ este un film deosebit și din punctul de vedere al cinematografiei, deși a fost produs și filmat cu mijloacele materiale modeste și cu o echipă tehnică redusă, precum multe dintre filmele germane ale anilor ’70. Natura filmată de Werner este amenințătoare, cu culori întunecate și învăluită de cețuri. Scenele din castel folosesc cu măiestrie labirinturile, beciurile și pereții de piatră ai unei cetăți medievale în paragină. Orașul, cu casele sale ordonate filmate în bezna nopții sau într-o lumină de zi metalică, pare a ascunde după fiecare colț pericole teribile pentru burghezii săi locuitori. Animalele joacă și ele un rol important, făcându-ne să uităm că Herzog a folosit în acele vremuri în care calculatoarele nu erau încă participante la crearea graficii de filme câteva procedee pentru care astăzi ar fi fost dat în judecată de societățile de protecție a animalelor. O recomandare pentru final – fiți foarte atenți la generic. Sunt aici câteva minute de cinematografie excepțională, deși nelegată direct de acțiune, și în plus, nu există credite în final. Filmul se sfârșește fără a fi marcat cu ‘Ende’. Sau poate că nu se sfârșește.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Vintagemovieposters.co.uk)
