Moon Hotel Kabul (2018)
Regia: Anca Damian
Distribuția: Florin Piersic Jr., Ofelia Popii, Florin Ghioca, Alexandru Nagy, Rodica Negrea, Ilona Brezoianu, Adrian Titieni
‘Moon Hotel Kabul’ al regizoarei Anca Damian a reprezentat România la Festivalul de Film al Francofoniei care are loc în Israel în aceste zile. O ocazie bună pentru mine de a vedea acest film la Cinemateca din Tel Aviv, la doar câteva luni de la premiera sa în România.
Implicarea militară internațională în Afganistan începută după 11 septembrie 2001 se apropie de cea de-a 20-a aniversare. Mi se pare destul de paradoxal faptul că foarte puține filme au fost făcute în legătură cu acest subiect, cu impactul pe care intervenția l-a avut în viața locuitorilor Afganistanului, și traumele trăite de soldații sau civilii străini implicați în acțiuni acolo. Câteva filme americane, majoritatea de genul ‘acțiune’, serialul britanic ‘Our Girl’ despre care am scris și aici, și cam atât. ‘Moon Hotel Kabul’ este prima încercare a cinematografiei românești în această direcție. O temă fascinantă. Deși doar primele secvențe din film se petrec în Afganistan, țara din Asia, viața și moartea de acolo, sunt prezente în tot restul filmului regizoarei Anca Damian.
Ivan Senciuc (Florin Piersic Jr.), reporter la ‘Adevărul’, se întoarce din Afganistan după ce petrecuse ultima noapte în Kabul la Moon Hotel cu tânăra translatoare Ioana Preda (Ofelia Popii). După două zile află că fata murise, o presupusă sinucidere. Așa cum eroul oscilează între instictele de reporter și dorința de a aduce un ultim omagiu și odihnă veșnică unei femei plecată singură să înfrunte lumea cea mare, și filmul oscilează ca stil între un ezitant thriller de actualitate și o călătorie prin ‘România profundă’, spre satul unde sicriul este așteptat de mama (Rodica Negrea) și fratele Oanei (Alexandru Nagy).
În această combinație stă și promisiunea, dar și nerealizarea filmului. Observ la Anca Damian și scenarista Lia Bugnar o tendință care este comună multor regizori și scenariști în ultima vreme. Filmele lor par să vrea să se ocupe de prea multe subiecte deodată, să adopte influențe și să folosească stiluri provenind din direcții diferite. Este bine uneori să nu poți categorisi exact genul unui film, dar alteori pare că regizorul, scenaristul și producătorii nu s-au hotărât în ce categorie să încadreze filmul, sau poate au vrut să mulțumească spectatori cu preferințe diferite. O parte din ‘Moon Hotel Kabul’ aparține explorării realității românești din unghiul inedit al impactului traumatic pe care îl suferă puținii români expuși războaielor din Afganistan și alte părți ale lumii. O altă parte ar fi un thriller combinat cu o critică a oportunismului presei, dar filmul se sfârșește exact când această parte devine mai interesantă.
Liantul este stilul minimalist caracteristic filmelor românești din ultimii 10-15 ani, cu atenția la detaliu și bazându-se pe jocul actoricesc în mare parte improvizat. Actorii sunt într-adevăr excelenți. Florin Piersic Jr. excelează în rolul principal, creând un personaj puternic și interiorizat în același timp. Alexandru Nagy face un rol de compoziție care mi l-a amintit pe Florin Piersic tatăl în cel mai bun rol de teatru al carierei sale în ‘Oameni și șoareci’ pe scena Naționalului acum vreo jumătate de secol. Revederea peste timp cu Rodica Negrea a fost și ea excepțională. Ilona Brezoianu și Adrian Titieni schițează cu precizie două memorabile roluri secundare. Și imaginea este de calitate, cu un București filmat în filtru gălbui prăfuit, care ne face parcă să simțim poluarea orașului. Oscilația între două genuri diferite de filme, cu inserțiuni fantastice aparținând cu totul unui alt stil mi-a dat o senzație de inconsistență. ‘Moon Hotel Kabul’ este ca un puzzle compus din multe părți interesante, însă un puzzle neterminat, în care câteva piese lipsesc, și cele existente nu se îmbină perfect.
