Mary Magdalene (2018)
Regia: Garth Davis
Distribuția: Rooney Mara, Joaquin Phoenix, Chiwetel Ejiofor, Tahar Rahim
Maria Magdalena a fost mai mereu un personaj controversat, tocmai pentru că s-a încercat întotdeauna ca Iisus – ca pilon central al creștinismului – să fie ferit de ispita feminină. Indiciile documentare sunt, desigur, foarte puține, majoritatea fiind biblice. Este menționată în Evanghelia după Luca, în cea după Marcu și în Evanghelia lui Ioan. Relatările sunt destul de vagi, așa că în jurul ei s-a născut o întreagă istorie, ba că ar fi fost prostituată, ba posedată de demoni, ba soția lui Iisus (să ne aducem aminte de povestea fantastică și palpitantă, țesută de Dan Brown, în ”Codul lui Da Vinci”). Între timp, teoriile fantasmagorice s-au mai disipat și Maria Magdalena și-a recăpătat un loc important în istoria creștinismului, fiind considerată de unii critici și teologic drept primul apostol sau chiar întemeietoarea creștinismului (pentru că a fost prima care a anunțat că Iisus a înviat).
Filmul lui Garth Davis vine să spună oarecum adevărata ei poveste sau să reconstituie ceea ce se poate susține obiectiv, din punct de vedere istoric. Maria din Magdala (un orășel acum, în Israel, pe lângă care am trecut în călătoria mea din acest an; din păcate, filmul de față nu a fost filmat acolo, unde s-ar fi potrivit mai bine datorită configurației locului, ci în Sicilia; dar imaginea este totuși atragătoare) este înfățișată aici ca o tânără femeie care nu se simt foarte bine integrată în societatea tradițională a satului în care locuia. Tatăl și fratele său o resping la fiecare pas, tocmai pentru că nu este încă măritată așa cum spun datinile, într-o căsnicie aranjată. Așa că ei decid să o căsătorească forțat, iar ea evită acest lucru în ultimul moment.
Odată cu trecerea lui Iisus prin Magdala, care se mută din loc în loc prin zona Galileii, Maria decide să i se alăture acestuia, pentru a propovădui noile învățături ale acestuia și renașterea evreilor. Nu este un lucru ușor și cam asta încearcă să demonstreze scenariștii: că, pe de o parte, ea a trebuie să lupte cu misoginismul și respingerea ei de către ceilalți apostoli, dornici de a continua peregrinajul doar între bărbați; că, pe de altă parte, ea a devenit unul dintre cei mai apropiați apostoli ai lui Iisus, cea căruia el îi căuta sfaturile, iar ea, în schimb, fiind cea care crede în tot ce El face, care îi respectă credința și care, după crucificare, îl vede înviat și le întoarce (ne)credința apostolilor deznădăjduit. Un personaj, iată, legendar, care și-a schimbat pentru totdeauna viața pentru credință.
Din păcate, filmul este prea monoton pentru gustul meu (chiar și pentru timpurile acelea) și impresia generală este că i-a lipsit ceva sau chiar mai multe și aș putea enumera aici, încrâncenarea, tensiunea momentelor și a timpului acțiunii, profunzimea. În schimb, în privința interpretării, dacă Rooney Mara este ok, nu excelează, Joaquin Phoenix este excelent, este un Iisus credibil, frământat de griji pentru poporul lui și pentru lipsa de credință a acestuia sau a celor din jur, indiferent de nație și etnie. Un Iisus foarte uman, adaptat nu concepției noastre sau a creștinilor, ci mai degrabă adaptat vremurilor sărăcăcioase și sălbatice în care a trăit.
