Omul roșu (2018)
Scenariul si regia: Mugur Vărzariu
Camera: Mugur Vărzariu si Bogdan Bogatu
Editare: Sorin Stuparu
Productie KINOTOPIA
“Starea naturala a a omului este comunismul”… cam asa incepe pledoaria “omului rosu” pentru aceasta dimensiune naturala a omului, continuand cu faptul ca prin colaborare, ajungem pe culmi inaltatoare, caci iata, “mama si tata au colaborat ca sa apar eu” 🙂 Si nu a aparut oricine pe lume, caci Petre Ignatencu (Ingnatenco probabil la originea sa lipoveana, dar asa da mai bine, cu “u”, suna mai romaneste… asa cum i-a sunat si pictorului Ciucurenco 🙂 ) se consideră prin numele sau Petre, emul direct din Petru Groza si prin data nasterii (ziua si luna), la egalitate cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Devotat secerii si ciocanului (desi el manuieste predilect volanul – taximetrist la Cobalcescu), cavalerul tristei figuri, eroul filmului lui Mugur Vărzariu, se sacrifica in extaz intru cauza in care crede cu tarie. Infrunta arsita, gerul, ninsorile, ploaia cu gheata, defiland, tinand discursuri si depunand coroane comemorative la mormintele “inaintasilor” de la Ghencea, la casele lor memoriale, la monumental dedicat grevei de la Atelierele Grivita, la Mausoleul din Parcul Carol I. Se catara prin ninsoare, cu curaj pe biata statuie a lui Eminescu din Parcul Ateneului, pentru a plasa artistic si cat mai sus, jerbele si buchetele de flori aduse la chemarea sa de gospodine si mosneguti rebegiti. Viata lui este devotata listei de prioritati pe care si-a intocmit-o, in prima faza fiind vorba de: 1. Munca; 2. Politica; 3. Nevasta, pentru ca in faza finala lista la zi sa fie urmatoarea: 1. Partidul; 2. Serviciul; 3. Nevasta si 4. Sportul.
Pentru ca tovarasul P.I. este initiatorul si presedintele Partidului Comunist Roman, a carui desfiintare prin lege nu o incuvinteaza, nu o aproba, nu si nu! Considera ca miscarea comunista traditionala este minata de catre forte perverse (unele chiar par a merge in paralel cu initiativa lui, dar in fond sunt dusmanoase, dizidente si puse pe dezbinare). Dar lupta sa cu Justitia este in curs… pana la Curtea Europeana a Drepturilor Omului…
Il aminteste cu respect nemarginit pe marele Nicolae Ceausescu, spunand despre el ca probabil “numai marele Ramses poate sa il egaleze”. Romanii sunt un popor de ingrati. “Realizarili” ceausiste in decursul a numai 24 de ani, au fost distruse, annihilate, furate… si iata-ne astazi… unde suntem.
Baza societatii trebuie sa fie “proprietatea statului”. Proprietatea privata? nada 🙂 …”Comunismul vine atunci cand vine, poate sa treaca si 200 de ani”, dar vine, atentie, vine 🙂 . (Mi-am adus aminte de cantecelul “ora 12 a sosit/Omul Negru n-a venit!” – fereasca Dumnezeu sa vina Omul Rosu 🙂 Apropo, pana si maieurile tovaraselului sunt rosii 🙂 .
Cum spuneam, determinare, elan proletar, ideologie (vai de mama ei), spriritul partidului comunist in fiecare fibra. De muschi, bineinteles, caci tovarasul P.I. este canoist, antrenor si in micul sau apartament de bloc (proprietate privata oare?), face exercitii fizice cu acelasi elan comunist, sub ochii uimiti ai unui minunat motan roscovan (presupus motan zic eu, condusa fiind de ideea ca in prioritatile dumnealui nevasta/femeia este mereu pe locul codas).
Biblioteca din apartamentul sau i-au furnizat tovarasului un oarece langaj vivant, care din pacate este adesea presarat cu filozofii de doi bani, expresii si cuvinte nemestecate corespunzator de creieras (adica asezate pe o lipsa de cultura/educatie corespunzatoare) si rateurile devoaleaza personajul.
Si pour la bonne bouche, am lasat la urma scenele de un umor nebun, surprinse de camera lui Mugur Vărzariu.
Prima scena este aceea a unei intalniri cu reprentanti ai Ambasadei Coreei (‘preteni’ comunisti), Petre I. solicitand o vizita de prietenie in tara devotata comunismului. Asta nu ar fi nimic insa, caci propunerea halucinanta a omului nostru rosu este ca Ambasada Coreei sa organizeze in Romania evenimente de prezentare a gastronomiei specific coreene, dar atentie… nu oricum, ci felurile respective sa fie gatite in “vase Zepter”, pentru ca sotia, tovarasa de la Cabinetul 2, este reprezentanta Zepter pentru Romania (tare comunista ideea asta, nu?)
Nu putea sa lipseasca cealalta mare tara comunista de pe glob, Cuba! Si avem o vizita la ambasada Cubei, pentru un schimb de experienta, eventuala vizita, dar atentie, organizata cu grija, incat timingul sa nu-I deranjeze tovarasului P.I. sezonul competitional de canoe 🙂 , ca si eventuala vizita in Coreea.
Camera de filmat a lui Mugur Vărzariu si, ca si aceea a lui Bogdan Bogatu sunt invizibile pentru spectator, “neinterventioniste” in niciun fel, pe undeva este ca si cum noi, cei din sala, suntem in umbra, pe urmele acestui nici nu stiu cum sa-l numesc! Naiv, smecher, imatur, convins, saltimbanc politic, actor ratat, aventurier?
Problema este complicata! Uitandu-ne in jurul nostru, aproape sau prin lume, nationalismul, populismul, socialismul, comunismul… fiecare naste, renaste, se inmulteste, sapa, ataca…manipuleaza, dezinformeaza, schingiuie si deformeaza lumi, culturi.
Uitandu-ma in jurul meu, discutand si combatand cu persoane cunoscute (necunoscute in fond), ma ingrozesc ascultandu-i cum fac apologia vremurilor Romaniei socialiste si a realizarilor ei multilaterale. Aveam locuri de munca, concedii la mare si la munte, aveam fabrici si uzine, aveam case, frigidere, aragaze, aveam…. Da, dar aveam si lacat la granite, aveam frig, intuneric, aveam tichete de zahar, ulei, oua, unt, aveam cozi la hartie igienica, vata, butelii, jucarii pentru copii. nu aveam medicamente, carti… nu aveam voie sa deschidem gura…
Mugur Vărzariu spunea in sesiunea de Q&A ca “s-a vindecat de ură, râzând!”
Eu râd, dar nu m-am vindecat, uitând! Nu uit, pentru ca nu vreau sa ma intorc in intuneric!
Un film lectie de istorie trecuta si contemporana, atat din punct de vedere al psihologiei personale a tovarăsului (si al tovărăseilor), cat si din punct de vedere al tratarii cinematografice.
Marius Copel, care a selectionat acest film pentru Festivalul Cinepolitica 2019, declara:
‘M-a impresionat prospețimea acestui personaj. Și liniștea interioară. Și perseverența. Deși nu trebuie să fim de acord cu ideile sale, pare mai autentic decât oamenii politici „profesioniști”. Nu în ultimul rând, umorul filmului scoate în evidență multe din trăsăturile unui popor care a suportat multe decenii de comunism.’
Filmul “Omul rosu” a primit o mentiune speciala la editia din acest an a Cinepoliticii.
Mugur Vărzariu ne declara asfel crezul sau: ‘Iubesc darul oamenilor de a genera idei. In jurul varstei de treizeci si sase de ani mi-am descoperit capacitatea de a asterne pe hartie diverse ganduri. Aleg insa sa scriu cu precadere despre probleme sociale. Mi-as dori sa ii ajut pe oameni sa inteleaga si sa se schimbe in bine’. (Link bloguri 1 și 2)
