Aku wa sonzai shinai (2023) – Evil Does Not Exist
Regia: Ryûsuke Hamaguchi
Distribuția: Hitoshi Omika, Ryô Nishikawa, Ryûji Kosaka
Ryûsuke Hamaguchi este un regizor care nu face viața ușoară spectatorilor filmelor sale. După ce am văzut filmul său precedent, ‘Drive My Car’ (2021), care s-a bucurat de succes internațional, inclusiv un Oscar pentru cel mai bun film străin și alte trei nominalizări, mi-am propus să nu scap filmele următoare. ‘Evil Does Not Exist’ (2023 – titlul original este ‘Aku wa sonzai shinai’) mărturisesc însă că m-a descumpănit. ‘Drive My Car’ era un film complex despre artă, doliu, comunicare intre oameni, al cărui problemă principală (în opinia mea) era durata de 3 ore. ‘Evil Does Not Exist’ este în aparență un film mai simplu ca tematică, abordând relațiile dintre om și natură, prezentând viața simplă a unei mici comunități rurale confruntate cu capitalismul agresiv. Momentele frumoase nu lipsesc nici aici, însă, paradoxal, cele 106 de minute ale acestui film recent mi-au părut mai puțin coerente și incluzând mai multe pauze emoționale decât filmul dinainte care era aproape de două ori mai lung. Adaugăm la asta și un final mai mult decât enigmatic și poate începeți să înțelegeți motivele derutei mele.
Nu este, totuși, cel puțin în aparență, o poveste prea complicată. Filmul are patru părți. În prima parte cunoaștem viața unei mici comunități la poalele munților (cred că în fundal vedem de câteva ori chiar Muntele Fuji) care, desi se află la 2-3 ore pe șosea de Tokyo, duce o viață simplă, aproape de o natură nepoluată. Totul este filmat într-un ritm foarte lent, precum cel al naturii și al vieții oamenilor. Printre locuitorii satului, aparatul de filmat se oprește mai mult asupra lui Takumi, omul care taie lemne și-și aprovizionează cu apă curată din râurile de munte vecinii, și a fiicei sale, Hana, care are vreo 10 ani. În a doua parte a filmului ritmul și stilul se schimbă. Asistam la o întălnire între locuitorii satului și doi reprezentanți (un bărbat și o femeie) ai unei firme din Tokyo care intenționează să construiască în zonă un obiectiv turistic de ‘glamping’ (glamorous camping) ca loc de recreere pentru salariații firmei. Construcția va afecta însă calitatea vieții locuitorilor. Există pericolul poluării apelor și cel al incendiilor. În a treia parte ritmul se accelerează și mai mult. La sediul din Tokyo al firmei are loc o videoconferință în care directorul firmei și consultantul proiectului discută modalitățile de a rezolva sau de a se eschiva de cerințele locuitorilor fară a rata termenul de începere a proiectului care este finanțat dintr-un fond post-pandemie. Bărbatul și femeia sunt trimiși înapoi pentru a încercă să-l mituiască pe Takumi, propunându-i să fie ‘consultant’ al proiectului. Pe drum, cei doi discută – puțin în stilul din ‘Drive My Car’ și par a fi fost captivați de stilul de viață mai liniștit și ne-corupt al satului. Despre ultima parte prefer să nu scriu prea mult. Voi spune doar că alunecă spre ‘horror’ și că este un preludiu la un final enigmatic despre care merită de discutat separat, după ce vedeți filmul.
Povestea pare simpla, dar are multe substraturi. Fiecare din cele patru părți are ritmul ei și compoziția nu este diferită de a unei simfonii, cu tempouri diferite ale fiecărei mișcări. Comparația cu structura muzicală este mai mult decât o metaforă. Acest film a început de la muzica lui Eiko Ishibashi, care este de altfel menționat drept co-autor al scenariului. Ryûsuke Hamaguchi a început să filmeze pentru un film video care să ilustreze muzica acestuia, inspirată la rândul ei din natură și din viața satului. În timp ce filma s-a ivit și s-a dezvoltat ideea unui film de ficțiune, adăugându-se contrapunctul corporatist care stă la baza conflictului. Apa curată și animalele nevinovate, care niciodată nu sunt agresive cu excepția cazurilor în care sunt rănite, pot fi privite ca metafore ale unui stil de viață amenințat de expansiunea urbană și capitalistă. Actorii sunt perfecți și par a-și juca rolurile din viață, posibil că asta este ceea ce fac mulți dintre ei. Ryûsuke Hamaguchi își atrage spectatorii într-o narațiune care pare simplă însă care ascunde multe simboluri și se termină în mod neașteptat și enigmatic. Părți din film m-au fermecat, natura este filmată cu sensibilitate si expresivitate, altele m-au lăsat cu multe semne de întrebare. ‘Evil Does Not Exist’ este un film care merită să fie văzut, dar spectatorii e bine să fie preveniți că vor vizional un film neconvențional. Finalul – și el neobișnuit si in contradicție cu titlul – este și o invitație la discuție.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
