Un etaj mai jos (2015)
Regia: Radu Muntean
Distribuția: Teodor Corban, Oxana Moravec, Ionuț Bora, Liviu Cheloiu, Călin Chirilă
După ce ”Aferim!” al lui Radu Jude a făcut furori în 2015 printr-o frescă în mișcare a căutării unui țigan rob de către un zapciu și fiul său pentru a-l aduce la judecată în fața boierului din cauză că ar fi fost bănuit că a avut o aventură cu soția acestuia, următorul film care a iscat vâlvă este „Un etaj mai jos”, de Radu Muntean, peliculă care se constituie ca o dramă care se desfășoară în liniște, într-un spațiu cotidian cunoscut foarte bine de majoritatea dintre noi, anume blocul.
Atât în „Aferim!”, cât și în acest film, actorul principal este același: Teodor Corban. Este îndeajuns să compari și numai aceste două filme pentru a realiza că acesta este unul dintre cei care se află în linia întâi a cinematografiei românești actuale. În filmul lui Jude, Corban reușește să aducă pe ecran un zapciu cu frica stăpânului său, dar plin de viață și zgomotos, iar în „Un etaj mai jos”, actorul își schimbă jocul complet pentru a portretiza locatarul unui bloc din București, Sandu Pătrașcu care deține, împreună cu soția sa, Olga (Oxana Moravec), o firmă de înmatriculări auto.
Domnul Pătrașcu are o viață în care rutina domnește, o viață cu grijile specifice familiilor din ziua de azi, cum ar fi problemele de serviciu sau comunicarea îngreunată cu fiul său obsedat de jocuri și calculatoare. Bucuria și relaxarea lui Pătrașcu par să vină cel mai lesne, marca fiind zâmbetul și entuziasmul său în aceste momente, când își plimbă câinele, pe Jerry.
În mijlocul acestei rutine, în drumurile sale pe scara blocului spre diverse locuri, un etaj mai jos, protagonistul aude certuri și zgomote puternice între un el și o ea, pe care decide să nu le ia în seamă. De ce? Nu pentru că ar fi un insensibil, ci mai degrabă pentru că Sandu Pătrașcu este un individualist, nu tinde să arate cu degetul sau să judece aspru oamenii, principul său fiind „fiecare cu treaba lui”, deci și fără implicare în ceea ce li se întâmplă altora.
Întreaga dinamică a filmului se schimbă atunci când, brusc, se află că în acel apartament s-a comis o crimă. Totuși, ca un soi de variantă a străinului lui Camus, domnul Pătrașcu declară polițistului că el nu a văzut sau auzit nimic suspect sau ieșit din comun. Dinamica de care vorbesc nu este una a filmului per se, căci în film lucrurile, chiar în ciuda acestor evenimente, rămân liniștite, fiind recaptate de ghearele rutinei cotidiene. Muntean ne arată o fărâmă veritabilă de realitate: nu avem o muzică pentru a anunța noile evenimente, nici pentru a avea măcar un indiciu despre ce anume simte sau gândește protagonistul, absolut nimic. Totul se întâmplă în liniștea vieții de la bloc, cu mici bârfe și speculații de-ale vecinilor și atâta tot. Dinamica apare în mintea spectatorului căci este lăsat într-o expectativă după acest episod al crimei, episod care nu se derulează pe ecran, după care, similar filmelor lui Hitchcock, posibilul criminal, un individ pe care Pătrașcu îl văzuse ieșind din apartamentul cu pricina, apare în scenă.
Situația devine, cum ar numi-o americanii, ”creepy”, căci criminalul începe să se apropie de familia lui Pătrașcu prin fiul celor doi soți. Viața lui Sandu își iese astfel, la nivelul gândurilor, din rutina obișnuită, pricopsindu-se cu două pacoste pe cap: un individ deviant lângă familia lui care are și o personalitate agasantă, respectiv conștiința proprie.
Deși există un punct care este, indubitabil, cel mai tensionat din tot filmul, cel în care cei doi ajung să se bată, în rest, filmul curge prezentând totul într-o manieră calmă, am putea spune chiar banală. De asemenea, momentul bătăii nu prezintă bătaia specifică întâlnită de regulă în filme, cei doi părând mai degrabă că-și scot colții unul la celălalt, că încearcă să dovedească fiecare că are controlul asupra situației în care se află- un fel de bătaie de intimidare.
Recomand cu tărie „Un etaj mai jos”, pentru că oferă o bucată a realității pe care o trăim cu toții, dar mai ales pentru aerul aparte pe care îl transmite și pentru tensiunea resimțită la fiecare întâlnire a celor doi: martorul ocular și criminalul. Filmul românesc chiar merită o atenție sporită, în special în această perioadă căci, în mod evident, asistăm la o adevărată primăvară românească în acest domeniu.
Nota: 9/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=vr9vnEySvQc’]
