Un barrage contre le Pacifique (2008)
Regia: Rithy Panh
Distribuția: Isabelle Huppert, Gaspard Ulliel, Astrid Bergès-Frisbey
‘The Sea Wall’ realizat în 2008 de regizorul cambogian Rithy Panh este a doua ecranizare a romanului ‘Stăvilar la Pacific’ al lui Marguerite Duras după cea realizată în 1957 de Rene Clement, la câțiva ani după publicarea romanului. Scriitoarea franceză a fost și o prolifică scenaristă și a colaborat cu câțiva dintre cei mai cunoscuți regizori contemporani ei cu scenarii originale și cu adaptări ale cărților sale. Acest film, care este realizat la un deceniu după moartea scriitoarei, cred că i-ar fi plăcut acesteia. Scenariul urmărește povestea cu o puternică tentă autobiografică, inspirată din copilăria și adolescența petrecute de scriitoare în Indochina din perioada interbelică. Adaptarea este fidelă cărții, cu un plus de autenticitate derivat de filmările on-site în Cambogia și de contribuția lui Rithy Panh care este și un excelent documentarist. Este unul dintre acele cazuri în care remake-ul este justificat și rezultatul, desi îndepărtat în timp, este cred mai aproape de personajele și de mesajele cărții decât primul film.
‘The Sea Wall’ este povestea unei femei, o văduvă care își creste cei doi copii, băiatul de 19 ani și fiica de 16 ani, în condițiile dificile ale Indochinei coloniale franceze. Plantația ei de orez este situată în apropierea oceanului și funcționarii coloniali au păcălit-o imprumutându-i banii pentru un teren supus capriciilor meteorologice. Construirea unui baraj depășește simpla necesitate, devine un simbol al luptei cu natura dar și al confruntărilor cu o birocrație care îi exploatează cu cruzime pe localnici dar și pe coloniștii francezi care nu au suficienți bani sau relații pentru a se incadra în eșaloanele superioare ale ierarhiei sociale și economice. Războiul de supraviețuire al mamei se suprapune pe crizele de maturizare ale copiilor, relațiile dificile dintre cei trei membri ai familiei fiind complicate de necesitatea de a supraviețui economic chiar cu prețul compromisurilor morale.
Indochina lui Marguerite Duras în viziunea lui Ritty Panh este o țară a inegalităților sociale și rasiale, și a conflictelor politice și economice prezentate fără menajamente, într-un stil realist, aproape naturalist. Între filmul lui Rene Clement din 1957 și această versiune cinematografică a avut loc tragedia Cambogiei din anii ’70 și regizorul cambogian nu ezita să sugereze că acolo, în trecutul colonial al țării, se află o mare parte din rădăcinile cruzimii regimului Khmer Rouge. Isabelle Huppert creează aici încă unul dintre marile sale roluri în rolul unei femei trecute de apogeu, care încearcă să navigheze intre loviturile soartei și conflictele de familie, sfâșiată intre dorință de a-și crește decent copiii și compromisurile pe care nu le poate evita. Cei doi tineri actori care interpretează rolurile tinerilor, Gaspard Ulliel și Astrid Berges-Frisbey sunt amândoi excelent aleși și interpretează puternic, cu o combinație de inocență și senzualitate, două personaje care se modelează pe măsură ce povestea avansează. Imaginea joacă un rol important în crearea atmosferei, căci vremea, condițiile meteorologice decid siarta eroilor.
Se poate reproșa filmului o anumită lipsă de ritm. S-ar putea să fie vorba despre o decizie intenționată a regizorului pentru a implica spectatorul în senzațiile scurgerii grele a timpului pe care le resimt eroii. Narațiunea cinematografica omite sau trece foarte rapid peste câteva dintre aspectele importante ale poveștii, în special în partea a doua a filmului, cea ce poate face ca acumularea de evenimente din final să fie mai puțin clară pentru cei care nu au citit cartea sau nu au văzut versiunea mai veche a filmului. Chiar și așa însă, cred că ‘The Sea Wall’ este un film care merită să fie văzut și revăzut, care se încadrează cu onoare în seria de filme prin care cinematografia franceza revizuiește critic și fără nostalgie trecutul colonial al țării.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
