Les plus belles années d’une vie (2019)
Regia: Claude Lelouch
Distribuție: Jean-Louis Trintignant, Anouk Aimée, Souad Amidou, Monica Bellucci
Mărturisesc că nu am fost niciodată un mare admirator al lui Claude Lelouch. ‘Un bărbat și o femeie’ (‘Un homme et une femme’) nu m-a entuziasmat nici acum mai bine de o jumătate de secol când l-am văzut prima dată. Simțeam atunci că Lelouch pune prea mult accent pe muzică și pe estetica imaginii în detrimentul emoțiilor și al sincerității poveștii care se derula pe ecran. Opinia mea de atunci nu s-a schimbat. Am ieșit de la proiecția noului său film, ‘Les plus belles années d’une vie’, care readuce pe ecran personajele principale cu senzații asemănătoare. A trecut aproape o viață și peste actori, și peste regizor, și peste o parte dintre spectatori. Actorii au îmbătrânit frumos și ei reprezintă partea luminoasă a acestui film. Regizorul pare să fi rămas fidel concepțiilor sale. Eu, ca spectator, nu m-am entuziasmat nici acum.
Claude Lelouch a avut totuși motive bune să revină asupra poveștii de dragoste devenită celebră dintre Anne (Anouk Aimee) și Jean-Louis (Jean-Louis Trintignant). Cei doi uriași actori francezi sunt încă aici și ocazia de a-i aduce pe ecran în roluri consistente este o delectare pentru public, pentru regizorul care are ocazia fericită de a lucra cu ei și, sper, și pentru ei. Trintignant, vizibil limitat în mișcări, are un rol dificil, de care se achită cu o nonșalanță și un șarm mai puternice chiar decât cele pe care le oferea în zilele sale de glorie. Anouk Aimee radiază frumusețe – frumusețe fizică puțin atinsă de timp completată de noblețea interioară in rezonanță cu rolul pe care îl joacă.
‘Les plus belles années d’une vie’ abordează o tema foarte serioasă și foarte dureroasă, cea a vârstei care lovește în din ce în ce mai multe cazuri memoria și funcționalitățile psihice înaintea celor fizice. Tema a fost abordată în nu puține filme în ultimii ani, unele dintre ele reușind să prezinte aspecte diferite și de multe ori emoționante ale acestui gen de probleme cu care din ce în ce mai mulți ne confruntăm, noi și familiile noastre. Reîntâlnirea după ani dintre Anne și Jean-Louis, încercarea femeii de a recupera ceva din memoria afectivă a bărbatului amintindu-i povestea de iubire petrecută cândva și purtându-l prin locurile unde se petrecuse aceasta, putea adăuga încă o creație cinematografică consistentă. Nu a fost să fie, căci Lelouch nu a rezistat tentației de a cita în mod excesiv din filmul său de mare succes și de a folosi aceleași tehnici care îneacă emoția în muzică. Scenele care mi-au plăcut cel mai mult din film sunt cele în care cei doi bătrâni interacționează unul cu celălalt, încercând să urce, cu pași ezitanți, scara amintirilor. Scenele care mi-au plăcut cel mai puțin sunt imaginile suprapuse și episodul în care apare Monica Bellucci, care pare adăugat în mod artificial.
‘Les plus belles années d’une vie’ ne oferă plăcerea de a-i revedea împreună pe Trintignant și Anouk Aimee, dar nu mult mai mult. Trintignant a avut o experiență artistică similară, pe o temă similară, cu Michael Haneke ca regizor în ‘Amour’. Aceeași măiestrie actoricească a servit acolo un film profund și nemilos, pe când aici rămânem în zona de comfort a kitsch-ului.
Nota: 5/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Cinemarche.marche.be)
