Being Maria (2024)
Regia: Jessica Palud
Distribuția: Anamaria Vartolomei, Matt Dillon, Giuseppe Maggio
Am căutat (și am reușit) să văd cu prima ocazie ‘Being Maria’, filmul pe care Jessica Palud l-a regizat și l-a scris în colaborare despre biografia Mariei Schneider și despre felul în care rolul său din ‘Ultimul tango la Paris’ i-a influențat viața și cariera. Știam că filmul este bazat pe cartea Vanessei Schneider – verișoara Mariei – și că deci mă pot aștepta nu doar la o documentare riguroasă ci și la o perspectivă apropiată și empatică despre actriță. Eram curios să văd cum sunt reflectate schimbările de atitudine legate de nuditate, sex și rolurile femeilor pe ecran care s-au petrecut între 1970 și zilele noastre post-me-too. În fine eram curios să văd cum se confruntă Anamaria Vartolomei, o actriță frumoasă și talentată, cu acest rol complex și dificil. Cu ocazia aceasta am aflat și un detaliu anecdotic-biografic pe care nu-l cunoșteam: mama Mariei Schneider era originară din România, ca și Anamaria Vartolomei și părinții ei.
Ca film biografic, ‘Being Maria’ este puțin altceva decât mă așteptam. Scenariștii și regizoarea au ales să se concentreze asupra turnării filmului lui Bertolucci și faimoasei scene a violului. Au reușit să construiască o pledoarie feministă convingătoare bazată pe relatările actriței despre ceea ce s-a petrecut atunci pe platou și au încercat să demonstreze că tot ceea ce a urmat în viața și cariera ei a fost determinat de acel moment. Și totuși, în paralel cu eșecurile din viața personală, cu instabilitatea psihologică și dependența de droguri, au existat în viața și în cariera ulterioară a Mariei Schneider și reveniri artistice și surmontări ale depresiei și traumei. A creat câteva roluri remarcabile și a lucrat cu regizori ca Michelangelo Antonioni, René Clément și Jacques Rivette, printre alții. Bazându-se și pe experiența proprie a devenit o militantă pentru drepturile egale ale actrițelor și pentru sprijinul necesar actorilor și cineaștilor în vârstă. Viața sa post-Tango a fost marcată de traume și lupte cu proprii demoni, dar nu a fost un dezastru total.
Cel mai mult mi-a plăcut prima parte a filmului. Maria s-a născut dintr-o legătură extraconjugală a tatălui ei (actor destul de cunoscut) care nu și-a asumat însă niciodată paternitatea. Scenele care descriu relațiile Mariei cu mama care a crescut-o ca mamă singură, dar și cu tatăl și familia ‘tradițională’ a acestuia sunt excelente, beneficiind și de subtila interpretare a rolului tatălui de către Yvan Attal. Chiar dacă motivul pentru care Bertolucci (jucat de actorul italian Giuseppe Maggio) a ales-o tocmai pe ea pentru rolul din ‘Ultimul tango la Paris’ nu este clarificat, scenele de pe platou reușesc să reconstruiască atmosfera filmărilor și redau convingător contextul, împrejurările și reacțiile personajelor principale în scena cea mai faimoasă și cea mai infamă a filmului.
Matt Dillon face unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale, în opinia mea, readucându-l la viață pe ecran pe Marlon Brando, un actor imens care se lupta și el cu proprii săi demoni și care începea de fapt aici rostogolirea pe panta decăderii fizice și personale. Anamaria Vartolomei a fost nu doar foarte bună ci chiar mi-a depășit așteptările – este frumoasă, complexă, vulnerabilă, revoltată. Daca va fi binecuvântată cu roluri pe măsura celui din acest film, va deveni una dintre stelele generației sale. Din păcate, în ‘Being Maria’, că și în viața eroinei – așa cum este prezentata în film -, tot ceea ce urmează după ‘Ultimul Tango la Paris’, dezamăgește. Panta descendenta a vieții și carierei Mariei este descrisa în tonuri sumbre și cam toate situațiile pe care le vedem sunt previzibile pentru că le-am văzut în zeci de alte filme. Biografia însăși a Mariei Schneider, demnitatea feminină pe ecrane și puterea de a spune NU meritau o pledoarie mai articulată din punct de vedere artistic. Filme este însă de văzut și de dezbătut.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
