Vivement dimanche! (1983)
Regia: François Truffaut
Distribuția: Fanny Ardant, Jean-Louis Trintignant, Jean-Pierre Kalfon, Philippe Laudenbach
Este foarte greu pentru noi, cei care l-am admirat și l-am iubit pe Francois Truffaut să judecăm ‘Vivement Dimanche!’ realizat în 1983 fără a ține cont de nemiloasa etichetă pe care i-a lipit-o destinul: ultimul său film! Nu este vorba nici despre cel mai bun film al lui Truffaut și nici măcar de cel mai original film al său. Unul dintre primele și cele mai bune filme ale sale, ‘Tirez sur le pianiste’ explorase deja cu mai bine de două decenii înainte genul film noir și folosise același gen de peliculă alb-negru cu o predilecție pentru scenele de noapte. Prietenia și admirația lui Truffaut pentru Alfred Hitchcock și fascinația sa pentru arta lui sunt bine cunoscute. ‘Vivement Dimanche!’ este considerat și un omagiu adus acestuia, dar este și mai mult. Regizorul pare nu numai să citeze din maestrul său, ci îi preia, analizează, demontează și reconstruiește unele dintre metodele acestuia.
Nu știu dacă atunci când filma ‘Vivement Dimanche!’ Truffaut știa despre boala sa sau realiza gravitatea ei, dar acesta nu arată deloc ca un film-testament, dimpotrivă, este un film care exploră mijloace de expresie cinematografică preluând și continuând cu respect o tradiție cu care regizorul era foarte familiar. Poate și din cauza acestui film, cariera lui Truffaut dă senzația că ‘filmul s-a rupt în mijlocul proiecției’ și că erau încă atâtea de spus.
‘Vivement Dimanche!’ este unul dintre acele filme din care spectatorii au șanse ca la un timp după vizionare să-și aducă aminte mai degrabă fragmente și cadre izolate decât ansamblul. Nu este de mirare, căci acțiunea este extrem de convențională, și are o sumedenie de aspecte neverosimile. Povestea este aparent o intrigă polițistă, un mister în jurul întrebării cine este autorul unei serii de crime, ceea ce americanii numesc un ‘whodunit’ dar atenția regizorului se îndreaptă mai degrabă intre relația dintre suspectul principal, un agent imobiliar interpretat de Jean-Louis Trintignant și secretara lui jucată de Fanny Ardant care întreprinde ancheta care i-ar putea demonstra nevinovăția în timp ce acesta se ascunde.
Este clar însă că pe regizor l-au interesat mai mult aspectele stilistice și mai ales refolosirea unor procedee ale filmelor noir din anii 40-50 – imaginea alb-negru, telefoanele, hainele de ploaie, prim-planurile cu contraste de fundal. Acestea sunt combinate însă cu câteva dintre pasiunile și temele recurente ale lui Truffaut – cinematograful care joacă un rol însemnat în film (inclusiv afișul și menționarea în dialog a unui film al lui Stanley Kubrik, ceea ce în perspectiva capătă semnificație de transmitere de stafetă), teatrul și fascinația pentru femei pe care o împărtășea cu Hitchcock. Penultima scenă este excepțională și maestrul ar fi inclus-o în filmele sale, inclusiv textul, care este un fel de adio, chiar daca este rostit de un criminal. ‘Tot ce am făcut a fost din dragoste pentru femei’. Adio, Francois Truffaut.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Netflix-news.com)
