L’emmerdeur (1973)
Regia: Édouard Molinaro
Distribuția: Lino Ventura, Jacques Brel, Caroline Cellier
Ce bijuterie este ‘L’emmerdeur’ (distribuit pe piața anglofonă ca ‘A Pain in the Ass’), filmul de 85 de minute realizat în 1973 de Édouard Molinaro. Este o comedie ‘noir’ care îl surprinde pe Lino Ventura în culmea popularității sale construite mai ales pe roluri de ‘duri’ – fie gangsteri fie polițiști -, și îi dă ocazia popularului cântăreț Jacques Brel să intepreteze ultimul său rol pe marele ecran (al zecelea în doar șase ani de activitate ca actor). Ambii actori își descoperă și își folosesc la maxim resursele comice, în roluri diferite de tipologiile lor obișnuite, aducând pe ecran un scenariu plin de vervă și acțiune scris de Francis Veber (bazat pe o piesă de teatru a sa), care avea să încerce cu mult mai puțin succes un ‘remake’, 35 de ani mai târziu, în ultimul sau film ca regizor.
Acțiunea, care se petrece la Montpellier, combină melodrama conjugală cu filmul noir având ca eroi asasini plătiți. Milan este trimis să lichideze un martor care urmează să dezvăluie la un proces adevărul despre o rețea de gangsteri. Închiriază o cameră la un hotel cu vedere spre intrarea tribunalului unde la ora 14:00 urmează să coboare din mașină viitoarea victimă. Ghinionul sau este că în camera de alături se află François Pignon, un comis voiajor care încearcă în zadarnic să stabilească o întălnire cu soția care l-a părăsit pentru medicul ei psihiatru. Încercarea de sinucidere a disperatului Pignon poate deranja planurile asasinului, atrăgând atenția politiei, deja aflate în alertă. Milan trebuie să încerce să-l convingă pe Pignon să nu se sinucidă și în același timp să-și îndeplinească misiunea. Nu va fi ușor.
Combinația imposibilă Ventura – Brel funcționează perfect, spre deliciul spectatorilor. Se poate spune că Ventura joaca un rol de gangster cum a intepretat în multe alte filme, dar de data aceasta este pus în situații în care are ghinion. Brel împrumută mimica și gag-uri comice de la actorii îndrăgiți de comedie ai perioadei. Scenariul lui Veber este scris astfel că evenimentele se petrec aproape în timp real. Este una dintre influențele post-Nouvelle Vague, cealaltă fiind folosirea liberă a aparatului de filmat mobil, care ne poartă în camerele de hotel, la înălțime pe balustrade și cornișe din afara hotelului sau în urmăriri automobilistice super-rapide, căci eroul trebuie să fie la locul viitoarei crime la ora 14:00, cum am spus. Directorul de imagine Raoul Coutard lucrase deja cu Truffaut, Godard și Costa-Gavras. Rezultatul colaborării lor este un film care folosește în mod profesionist tehnicile avangardei cinematografice pentru a realiza un ‘crowd-pleaser’ de calitate, care trece cu bine examenul jumătății de secol care a trecut de la lansare.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
