Der Stand der Dinge (1982) – The State of Things
Regia: Wim Wenders
Distribuția: Allen Garfield, Samuel Fuller, Isabelle Weingarten
Retrospectiva Wim Wenders de la cinemateca noastră locală se încheie cu unul dintre cele mai interesante filme ale regizorului german. ‘Der Stand der Dinge’ (titlul englez este ‘The State of Things’) este un film cât se poate de reprezentativ, care include multe dintre caracteristicile care constituie farmecul și interesul filmelor lui Wenders, dar și unele dintre elementele care fac dificile filmele lui. Cu alte cuvinte, găsim aici și motivele pentru care mulți îl iubim, dar și cele pentru care unora nu le place Wenders.
Filmele despre filme sunt un gen special. Nu puțini regizori celebri dau tot ce au mai bun în filme care vorbesc despre meseria lor. Wim Wenders abordează și el genul în câteva dintre filmele sale, dar Wenders fiind cine este, aceste creații ale sale arată altfel decât restul. În ‘Der Stand der Dinge’ avem de-a face cu trei filme. Începutul pare că ar aparține genului filmelor de groază post-apocaliptice, dar după câteva minute ne dăm seama că este vorba despre un film în film, de fapt asistăm la filmările producției ‘Supraviețuitorii’, în locație, undeva în Portugalia. În scurtă vreme, filmările se vor opri însă, din cauză că echipa de filmare rămăsese fără pelicula (alb-negru!). Gordon, producătorul filmului, dispăruse fără urmă, și Friedrich, regizorul, își bate capul cum să-l găsească și cum să mențină moralul echipei de filmare. Cazați într-un hotel părăginit lângă Lisabona, actorii și tehnicienii se cufundă în plictiseală și alcool. Acesta este al doilea film, poate un omagiu, poate o parodie sau poate o combinație de omagiu și parodie a cinematografiei existențialiste a lui Bergman și Antonioni. Când în disperare de cauza Friendrich se suie în avion și pleacă la Los Angeles în căutarea producătorului, pentru a-și salva filmul, stilul și ambianța se schimbă total. Al treilea film are toate caracteristicile unui film cu gangsteri și… producători de filme, care se petrece pe fundalul Hollywoodului.
Problema principală a filmului este lungimea părții a doua, care riscă să facă victime între cei care nu sunt pasionați de cinematografia existențialistă, sau nu au suficientă răbdare și încredere că Wim Wenders ii va recompensa în final. Din sala în care am văzut filmul cam jumătate din spectatori au abandonat pe la jumătatea proiecției. Cred însă că au motive să regrete, căci finalul nu numai că este superb din punct de vedere cinematografic, dar și pune în perspectivă tot ceea ce s-a întâmplat până atunci, punând și câteva întrebări totdeauna actuale despre relațiile dintre regizori și producători, dintre tradiție și modernitate, dintre cinematografia comercială americană și cinematografia ‘de artă’ europeană.
Jocul întregii echipe de actori este excelent, chiar dacă unele personaje sunt doar schițate. Imaginea este datorată în parte lui Henri Alekan, un operator care a figurat pe genericul câtorva dintre capodoperele cinematografiei postbelice, atât în Europa cât și la Hollywood. Muzica filmului combină jazz-ul și rock-ul, cu Jim Jarmusch unul dintre autorii benzii sonore, în perioada în care strălucita și originala să carieră de regizor doar demara. ‘Der Stand der Dinge’ este un film interesant, cu multe referințe cinematografice, o provocare intelectuală lansată cinefililor, căreia este bine să i se răspundă.
