„Titane” (2021)
Regia: Julia Ducournau
Distribuția: Agathe Rousselle, Vincent Lindon
Niciodată să nu spui niciodată. Aceasta ar fi deviza filmului „Titane”, regizat de Julia Ducournau, în 2021, și câștigător al Festivalului de la Cannes, un body horror care se urmărește extrem de greu, care șochează cu fiecare detaliu și despre care cu greu îți vine să discuți cu alți cinefili. Dar lăsând la o parte emoțiile mele, haideți să aruncăm o privire asupra filmului care are o medie de 6.7 pe site-urile oficiale ale criticilor (notă mult prea mare, din punctul meu de vedere).
„Titane” ne spune povestea Alexiei, o tânără dansatoare de striptease, care suferă o traumă considerabilă în copilărie, din care se alege cu o plăcuță de titan în cutia craniană. După acel eveniment, fata se alege cu o pasiune inexplicabilă față de mașini, devenind obsesiv amorezată cu un automobil pe care dansează frecvent la jobul său. După o partidă de sex cu mașina (da, da, până la aceste limite incredibile a ajuns regizoarea), Alexia rămâne însărcinată cu un altfel de copil.
Să zic că este cel mai scârbos film pe care l-am văzut în ultima perioadă ar fi poate o ofensă adusă celor care adoră acest gen cinematografic. Mă rezum să spun că este un film după care ai nevoie urgentă de un duș în care să-ți rozi pielea până la sânge și de o ceașcă de cafea neagră.
Criticii au destul de multe angoase pe marginea acestui film, imputându-i regizoarei că ar imita cumva peliculele lui David Cronenberg, unul dintre greii peliculelor din segmentul body horror (să ne amintim de pelicula sa Crash). Se pare, însă, că Julia Ducournau întrece pe alocuri chiar și limitele rațiunii, amintind spectatorului despre faptul că cinematografia franceză a adus sexul, moartea și obscenitatea înapoi la rangul de estetic.
„Titane” este un film de nișă, acest lucru datorându-se caracterului său grafic, deschis, obscen dincolo de orice fel de normalitate. Țin să subliniez că deși scenele sunt extrem de realiste se întrezărește și realismul magic, care vine să ia forma unor automobile excitate, nimfomane și a unei femei care se dedă pasiunilor trupești cu un falus masculin invizibil.
Lăsând deoparte senzația amară provocată de acest film, totuși există câteva momente care explică de ce regizoarea a primit premiul Festivalului Cannes. În primul rând, vizualizarea, transformarea imaginară a corpului dintr-un locaș al cinstei (după vechile canoane) într-un instrument. La Ducournau, corpul nu este altceva decât o jucărie maleabilă, care își caută cu disperare dimensiunea sexuală. Aici intervine marea problemă. Goana după sexualitatea, identificarea gender, violența sexuală și psihică – toate aceste elemente distructive o aduc pe eroina noastră în pragul unei nebunii violente.
Nu știu cui i-aș recomanda acest film, pentru că, în definitiv, este un experiment cu grad înalt de perversitate, care te aruncă în bezna viciului uman. Filmul „Titane” este poate o încercare vădită de a sfida normalitatea de dragul unei arte, care probabil va rămâne de neînțeles pentru publicul larg.
Din 3 decembrie, în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
Nota: 2/10
(Sursă fotografii: The New Yorker, Mubi.com, Citynews Toronto)
